#vointa

Trebuie să facem deosebire între calea ce duce voinţa până la un anumit grad de evoluţie şi înfăţişarea particulară pe care voinţa o îmbracă atunci când se apropie de ţel. Pe calea ce duce spre acest ţel, normele au un rol îndreptăţit. Ţelul constă din înfăptuirea scopurilor morale concepute pe o cale pur intuitivă. Omul atinge un asemenea ţel, în măsura în care posedă facultatea de a se ridica la conţinutul intuitiv al ideilor lumii. ... O acţiune individuală poate fi numai aceea care izvorăşte din intuiţie. ... Natura individuală din mine nu este organismul meu, cu pornirile şi sentimentele lui, ci lumea unitară a ideilor, care luminează în acest organism. Pornirile mele, instinctele şi pasiunile din mine sunt o dovadă că fac parte din specia om; faptul că în aceste porniri, pasiuni şi sentimente se manifestă, sub o formă particulară, un element conceptual, constituie temelia individualităţii mele. ... Eu mă deosebesc de alţii prin gândirea mea, adică prin sesizarea activă a elementelor conceptuale care se află în organizarea mea.

Perceperea prin simţuri se poate transforma în mod direct, fără intervenţia sentimentului sau a noţiunii, în voinţă. Numim aceste mobiluri de acţiune - porniri. Satisfacerea necesităţilor noastre inferioare, pur animalice, - foamea, sexualitatea etc. - iau naştere pe această cale. Caracteristica acestor porniri constă în modul direct în care o percepţie particulară declanşează voinţa. Acest mod de determinare a voinţei care, la început, este propriu numai vieţii inferioare a simţurilor, poate fi extins şi asupra percepţiilor pe care le dobândim prin simţurile superioare. În acest caz percepţia unui fenomen oarecare din lumea exterioară este urmată de o acţiune, fără ca mai înainte să aibă loc o reflecţie şi fără ca de această percepţie să fim legaţi printr-un sentiment deosebit, aşa cum se întâmplă în relaţiile convenţionale dintre oameni. Mobilul acestor acţiuni se numeşte tact sau "bun simţ". Cu cât o astfel de acţiune, declanşată în mod direct de o percepţie, se repetă mai des, cu atât mai mult va acţiona omul sub influenţa exclusivă a tactului, respectiv tactulva deveni o predispoziţie caracterologică a sa.

Voinţa de a face ori a nu face dintr-o anumită reprezentare sau noţiune un motiv al acţiunii mele depinde de natura sentimentului pe care acestea îl trezesc în mine: bucurie sau durere. ... Reprezentările sau noţiunile prezente în noi în mod direct şi care devin motiv, determină ţelul, scopul voinţei mele; predispoziţia mea caracterologică mă determină să-mi îndrept activitatea asupra acestui ţel. ... Predispoziţiile subiective posibile, care sunt potrivite de a face motive din anumite reprezentări şi noţiuni reprezintă mobilurile de acţiune. Reprezentările şi noţiunile posibile, ce sunt capabile de a influenţa predispoziţia mea caracterologică în aşa fel încât să rezulte voinţa reprezintă ţelurile moralităţii.