— La mine nu se opresc furtunile niciodată, tată Azat, îi recunoscu băiatul așezându-și privirea în direcția adversă bătrânului pe care îl considera tată

— Mi-a spus Yildiz că vrei să te desparți de fata noastră, adaugă tata Azat păstrându-și același ton mângâietor.

— Așa e.

— Bine, dar de ce? îl întreabă fiind conștient de răspunsul primit.

— Pentru binele ei, răspunse tânărul cu o jumătate de gură, simțind că îl înțeapă pieptul.

— Aaaaa…Pe ea ai întrebat-o? I-ai cerut părerea? I-ai zis că vrei s-o părăsești pentru binele ei? murmură bătrânul încercând să ajungă unde-și propuse cu discuția. Tăcerea ta zice: „Sunt călător pe drumul întunericului. O voi distruge și pe ea. O părăsesc nu pentru că n-o iubesc, ci pentru că o iubesc.” Asta spui, fiule?

— Cam asta e cuvânt cu cuvânt, formulă cu greu o propoziție lungă, fiind acomodat cu un feedback scurt din două cuvinte.

—Greșit! Gândești greșit! îl corectă tata Azat. Pe ramura unui trandafir, ghimpele are rostul lui, nu? Apoi, ghimpele nu face rău trandafirului, ci mâinii care se întinde să rupă trandafirul. Femeia e pământul tău, fiule. Tu trebuie să fii soarele. Va trebui să arzi ca s-o încălzești pe ea. Te vei preface în ploaie și o vei răcori. Să vezi cum te va întâmpina cu o mie de zâmbete…făcu o pauză, apoi completă înțelept. Cel căruia îi place fizicul e băiat, cel care iubește sufletul e bărbat. Dacă iubești, fă-o ca un bărbat. Nu există: acum o iau, acum o părăsesc. Dacă, pe de o parte, ți-e teamă, iar pe de altă parte, speri, vei avea o pereche de aripi. Oricum, nu poți zbura doar cu o aripă. Dacă diamantul nu e șlefuit, nu poate fi purtat pe deget. Piatra care acceptă să devină inel, acceptă să fie și zdrobită, îi răspunse bătrânul, lăsându-și fiul să analizeze fiecare cuvânt. Las-o să te schimbe, remarcă confient! Nu de ea fugit tu, ci de tine însuți. Nu cu ea te lupți, ci cu tine însuți, fiule. Tu doar ține-te de cuvânt, protejează-ți iubirea și lasă restul în seama ei.

— Mi-e teamă să n-o distrug pe calea mea, tată Azat, adăugă fiul timorat, crezând că păstrând o distanță față de fata lui, o va proteja de întunericul din el. Dar se înșela, iar bătrânul îi sesiză asta. Altă problemă nu am.

— Crezi că ea se simte mai bine așa? răspunse insistent la gândurile descoperite ale fiului său. Și-a găsit dragostea și o ține strâns în brațe. Nu realizezi prin ce trece ca să nu renunțe la ea? replică în final, încurajându-și băiatul să facă ceea ce e corect, să lupte pentru iubirea lui.”

— Ce numești tu inimă frântă e floare la ureche pentru mine. Am suferit, îi răspund privind retrospectiv, în timp ce mă proptesc de fereastra necovârșită a etajului. O femeie care chiar suferă nu e ca tine, completez păstrându-mi privirea la stele și depânând firul poveștii lui. Să ai inima frântă nu înseamnă să strigi în gura mare. Înseamnă să rămâni tăcut. Pentru că atunci când ești rănit, ți se taie respirația. O persoană rănită nu are putere să șoptească, cu atât mai puțin să țipe ca tine. Doar cei care au trecut prin asta, știu. Să ai inima frântă înseamnă să fii mut.”