#suflete

Noi ne-am iubit prea mult sufletele diforme.

mi ai spus ca ma simți departe

când eram prea aproape să ne mai ținem de mână

Dar nu știai ca distanțele sunt în noi?

Și poate așa erau și ei, poate era și cazul lor: erau frumoși. El era plin de avangard, iar ea o explozie de culoare. El știa să își ascundă sentimentele, putea fi un om puternic. Ea iubea să complice lucrurile și să își arate sensibilitatea. Ea era binele, el răul. El era înțelepciunea, iar ea puritatea. Ei împreună erau un univers separat de lume, de vreme, de toți și de toate.

Despărțiți, erau acei oameni normali pierduți într-o mulțime la un concert în aer liber. Împreună, erau reflectoarele ce le dădeau strălucire muzicienilor și poate chiar ceva mai mult. Ei erau ca Ying și Yang, dar cu multe pete de culoare. Nici unul nu credea în perfecțiune și cumva ei ajungeau să fie văzuți ca și cuplul perfect.

El nu mergea niciodată pe bâjbâite, doar pe lucruri concrete. Ea iubea să viseze, să râdă. El voia corectitudine, iar ea binele tuturor. Chiar dacă păreau la poli opusi, aveau mai multe puncte comune decât diferite. Amândoi concentrați pe munca lor și plini de iubire. Ei se înțelegeau perfect, chiar dacă toată lumea le spunea că sunt nebuni.

Dar când scăpau în singurătatea lor, departe de ochii lumii, într-o duminică liniștită, unul în brațele celuilalt, ajung amândoi cumva, să fie binele.