Ea se așază în genunchi în fața mea
ca și cum lumea întreagă
ar fi decis pentru o clipă
să inverseze puterea.
Și totuși,
în ochii ei există liniștea aceea sigură
a oamenilor care știu exact
ce fac cu tine.
Eu îi ating părul
crezând că dețin controlul,
dar ea zâmbește —
iar zâmbetul acela
îmi mută toate certitudinile din loc.
Pentru că adevărul e simplu:
nu domină întotdeauna
cel care privește de sus.
Uneori,
puterea aparține celui care te poate face
să tremuri
doar ridicându-și privirea spre tine.
Și poate de aceea
momentul acela devine periculos —
fiindcă trupurile joacă un rol,
dar mințile poartă adevăratul război.
Iar între mine și ea
nimeni nu câștigă vreodată complet.
Doar ne predăm, pe rând.

















