#vindecare

Poate ai iubit prea mult. Poate ai așteptat. Ai iertat. Ai sperat. Și poate ai primit mai puțin decât ai dăruit. Poate mult mai puțin.

Și ai învățat să nu mai crezi. Să spui „nu-mi mai trebuie”, „nu mai vreau”, „nu mai am încredere”. Dar știi ce? Adevărul e că... încă tânjești. După o iubire care să nu doară. După o voce care nu minte. După o atingere care nu pleacă.

Nu ești slabă pentru că ai iubit. Nu ești naivă pentru că ai sperat. Ești doar om. Și sufletul tău încă stie ce merită.

Dragostea adevărată nu te frânge. Nu te face să te îndoiești de tine. Nu te cere pe bucăți. Ea te cuprinde, te vede, și rămâne. Fără promisiuni goale. Fără jocuri. Fără „poate”.

Și poate că încă nu a venit... Dar nu înseamnă că nu există. Nu înseamnă că ești prea mult, sau prea puțin. Înseamnă doar că inima ta are un alt timp.

Aşezat p-un tron împodobit de gunoi Un rege mincinos scuipă puroi Un regat pentru-n om e falsă tragedie Compania unui sine e dulce alegorie

Fantasmă printre ziduri ridicate-n gând Uitat de bunăvoie ş-amintit nicicând Nebun trecut de prag dincolo de lume Găsit printre mulţi şi nimeni anume

Un suflet alb-negru înconjurat de culori În pieptu-i un mormânt astupat cu comori Îmbrăcat în durere sângerează la vedere Cu-n picior trecut prin Iad şi altu-n miere

Cicatrici cu rădăcină animă amintiri Viziuni amărui ce invocă răstigniri Scuipă-ntre ochi dorinţa de culoare Păşeşte-n întuneric şi uită de Soare

Departe de lumină construit-a un regat Loc de odihnă pentru-n suflet segregat Acum şade sfâşiat p-un scaun încrustat Înghiţind otravă minţind că-i vindecat

Cu timpul, cu lacrimile nopții, cu setea trecutului, cu întâmplări și ochi clătiți de adevăr. Cu toate acestea, s-au cusut inima și amintirile care mă frângeau.

De ce? Pentru că azi am simțit mai tare ca niciodată, că m-am trezit. Mai știi când spuneai că eu eram un vis? Tu ai fost un coșmar, dar m-am trezit, după ce m-am lăsat dus.

Azi mi-ai trecut prin minte și nu mi-ai clintit nicio emoție, erai doar o umbră a trecutului, n-ai trezit decât un ecou în suflet de gol ce era, de tine. Nu mai locuiești acolo, ți s-a încheiat contractul.

De azi știu că nu te mai iubesc, și o știu, n-o simt, pentru că nu mai simt nimic la auzul numelui tău, un neant, prea rece și tăcut ca să mai fiu dornic să-l prind.

Am reușit, exact așa cum ți-am promis atunci "Într-o zi voi fi fericit departe de tine".

Acum, cu adevărat, adio lupta mea de ani de zile.

Am mers alături de oameni ce i-am întâlnit întâmplător

Am mers câteva stații, credeam că merg spre viitor

Dar azi nu mai vreau, azi vreau la prima stație să cobor

Fă o schimbare, evoluează, pune-te pe primul loc

Și caută cumva în viață să îți găsești un scop

Nu te încrede în oameni, oamenii sunt de decor

Și o să rămâi singur când toate rănile te dor

Pune accent pe tine, știu poate nu îți e mereu ușor

Când toate rănile te dor, dar nu deveni un simplu actor

Nu zâmbi doar să pari bine în fața lor!

Scrie-ți singur povestea, tu esti propriul autor

Și nu îi lăsa pe ei să îți scoată fericirea din decor

Nu încerca să îi faci să te înțeleagă, să fii pe placul tuturor

Căci niciodată ceea ce ție o să ți se pară greu, obositor

Nu o să aibă niciodată importanță în ochii lor

Oamenii nu sunt făcuți să creadă în cei din jurul lor

Și te fac să vezi în gri când ai putea sa vezi color

Pune accent pe tine, să îți oferi singur ajutor

Să găsești în tine tot ce nu găsești în jurul lor

Evoluează, ai încredere în tine, mergi spre viitor

Nu te grăbi, învață să fii răbdător

În viață toate vin la timpul lor!

#❤