#trandafir

Atât de fragilă, că durerea o să-i placă

“Se ținea strâns de cărțile colburoase prinse la pieptul plăpând. Mergea pe drum urmărindu-și pașii domoli și fredonând un cântec pe ritmul tocurilor joase. Avea palmele umede și gura uscată. Pletele plavițe, ușor cârlionțate, îi săltau în bătaia vântului. La câțiva centimetri, în spatele ei, tânărul încerca să îi prindă pașii din urmă. Când parfumul ei i-a inundat nările, brațul superior i-a prins încheietura mâinii. A făcut o întoarcere de 90 de grade. Stătea acolo ca o paiață, neclintită, cu ochii închiși și inima pulsând în gât, cu degete însângerate și cu picuri reci de sudoare coborându-i pe sub sânii mici, până la betelia aspră a jeanșilor ei uzați. Un roșu ca macul i-a copleșit ochii și după o clipire ușoară, a sesizat prezența unui trandafir îmbobocit. La fiecare privire mistuitoare de-a ei, inima lui îi urca în gât încă un milimetru, mai dureroasă, mai ucigătoare. Glasul îi fu oprit, însă gândurile lui pluteau în conacul minții alandala. După o tăcere asurzitoare de câteva minute, întinse mâna tremurândă și luă floarea. Era diferită. Și nu doar pentru că își petrecea timpul cu nasul în cărți; pentru că nu era fardată minuțios sau că nu își ascundea micile imperfecțiuni ale feței; pentru că avea mereu mâinile lipsite de căldură sau pentru că nu era iarnă să nu miroasă prin casă a pâine prăjită îmbrăcată în margarină ce se scurgea pe plita unei mașini de gătit bătrânești...Oh, cât iubea acel gust crocant. Era diferită prin faptul că în spatele acelui caracter puternic, se afla un suflet vulnerabil. Îi mângâia agale încheietura mâinii cu degetul mare, dar speranța îi fu spulberată în momentul retragerii acesteia. Construise din nou acel zid între ea și un mascul. Își ascultă zeița ce sorbea din cafeaua tare uitată pe noptieră cu o seară în urmă și se deplasa de pe un picior pe altul, oprindu-și lacrimile să-i spele obrajii. "El nu are sentimente. Dar tu ai și fiecare apropiere te doare. E ciudat cum îți e frică să lași garda jos, dar îți dorești cu disperare să îi simți pielea fierbinte în comparație cu sufletul său de gheață." A făcut ce știa ea cel mai bine. A plecat lăsând pe pavajul rece un trandafir agonizând, rănit de ghimpii altui trandafir.”