Femeia care udă flori
Femeia care udă floriCând, la apus, stă pe cisternăRevarsă liniștea eternăDin raze, ca din rezervor! Cum se apleacă spre ghiveceCa dătătoare de viațăDestinul parcă și-l agațăDe tot ce crește și nu trece. Acolo unde mâna eiA presărat un fir de apăFrumosul însuși se adapăCa, din cerneală, un condei. Și-n urma-i nu rămân uitateCulori de lumină preaplineCe-n felinare or s-anineÎn loc de becuri,…












