Pentru mine casa mea nu e ”acasă”. Eu nu simt nimic față de acest loc, de această locuința în care normal ar trebui să-mi găsesc liniștea. Totul se rezumă doar la țipete și certuri, nu există liniște și sentimente, totul s-a transformat într-o rutină în care visele ți se distrug. Nu există speranță, încurajare, compasiune, dragoste. Doar pereții îmi ascultă suferințele și, dacă ar putea, m-ar strânge în brațe, dar nu pot. Nu pot numi ”chestia” asta viață, eu o numesc supraviețuire, pur și simplu înveți să supraviețuiești printre vocile care se aud continu în mintea ta ”nu vei reuși, nu faci față, nu ești bună, nu meriți,”. Singurul sprijin care ar fi trebuit să îl am nu mai este un sprijin, sunt niște umbre, doar niște umbre față de care nu simt nimic.......😥😢😟
- 8-noiembrie.tumblr.com
