Știi tu ce ai făcut.

orice am făcut, era cu dragoste <333

anyway I asked this guy and he said it was ok

,,suflete"-pereche care îşi găsesc sprijinul unul în celălalt şi se încurajează reciproc pentru a trăi o viață cu sens, curaj şi creativitate. Dacă nu există un suflet atunci când ne nastem, acesta se construieşte încet-încet cu ajutorul prietenilor pe care-i avem.

În timp ce cooperarea a contribuit la perpetuarea speciei şi creşterea noastră numerică, prietenia este pânza de păianjen care ține Lumea ca să nu se destrame. Cel mai simplu și universal gest de prietenie se recunoaște în momentele în care delfinii prieteni îşi ating capetele, caii, cămilele, elefanții, cimpanzeii şi oamenii îşi odihnesc tâmplele ori frunțile pe grumazul ori umărul semenilor.

Prima vertebră din coloana noastră, pe care se sprijină craniul, se numeşte atlas. Denumirea vine de la titanul Atlas din mitologia greacă, pedepsit de Zeus să poarte pe umeri bolta cerească, teribil de grea. Capul simbolizează aici universul conştiinţei noastre, cu splendorile şi tragediile lui. Când ne lăsăm capul pe umărul celuilalt, se întâmplă „totul": odată cu fruntea, ne aşezăm întregul univers existențial ce sălăşluieşte înlăuntrul nostru şi îl împărțim o vreme cu celălalt. Avea dreptate Lucian, prietenia e o pernǎ"!

Fragmentarea, împărțirea pe categorii, despărțirea strictă a limitelor, eventual până la extrem, reprezintă o reacţie la frică şi contribuie la diversitatea unui întreg ecosistem, dar, în acelaşi timp, solidaritatea, conlucrarea, ca reacții tot la frică, ajută la supraviețuirea şi evoluția vieții, iar prietenia-la creşterea calităţii vieţii.

Da! Frica ne dezbină, ne fragmentează, ne face să gândim extrem. Natura, în evoluția ei, a demonstrat asta; dar tot frica ne aduce împreună, şi tot în Natura din care venim avem argumentele. Este însă ceva ce trebuie spus: dacă frica doar ne dezbina ori ne solidariza, noi nu eram aici astăzi [...].

Te poate ridica un străin.

MI E DOR DE MINI AVENTURILE PE CARE LE AVEAM CU EI,DE VOCEA LOR, ZAMBETUL LOR SI CEL MAI IMPORTANT, FELUL LOR DE A FI.

EI CHIAR DACA SUNT RAI CU MINE, EU N AM PUTUT SA FIU NICI MACAR O SECUNDA REA CU EI. AM FOST ACOLO LANGA EI DE FIECARE DATA CAND M AU CHEMAT DOAR CA AVEAU NEVOIE DE AJUTOR, AM FACUT EFORTURI MARI SA TRAG DE EI, SA FIE INCA IN VIATA MEA, DE DRAGUL AMINTIRILOR TRECUTE...

Ni s-a spus de la bun început că-n viață totul este trecător, inclusiv persoanele de care dăm. Știm de mici că tot ce e frumos are un final. Suntem conștienți de lucrurile ce țin de realitate, însă, cu toate astea, doare. Oricât ne-am ascunde în spatele unui zâmbet, ori chiar invers, in spatele indiferenței trebuie să recunoaștem că doare.

Durerea ne ia de fiecare dată prin surprindere. Știm cum va fi finalul, simțim că va avea loc, dar asta nu ajută. Exact ca atunci când trecem prin pierderea cuiva drag. Cu toate că știm că era bolnav și că va avea să plece de lângă noi, cu toate că încercăm să ne obișnuim cu gândul, cu lipsa, cu durerea, nu suntem pregătiți. Și nici nu vom fi vreodată. Putem anticipa și suferi în avans dar asta nu va face ca-n ziua respectivă durerea să nu se arate și să nu creeze o durere-n piept.

Cine sunt oamenii pasăre și de ce am ajuns să le zic asa

Am vorbit despre sfârșit, deci probabil nu e atât de greu de intuit. Oamenii aceia care vin în viața noastră și sunt trecători, însă la plecarea lor fură și o bucățică din noi. La fel cum e probabil ca și noi să fi furat din ei.

Uneori îi simțim. Știm că nu fac parte din aceia care „vor rămâne”, știm că vor pleca într-o zi din viața noastră, dar cu toate astea ne ținem strâns de ei, încercăm să ne întărim legătura în speranța că poate nu o vor face. Undeva însă acolo, într-un colțișor din mintea noastră, știm.

Dar aceasta este viața, acesta-i este cursul și e natural. Îngrijorătoare însă e prezența oamenilor pasăre.

Le numesc așa pe acele persoane toxice care dispar din viața noastră apoi când ne e lumea mai dragă reapar. Așa cum păsările pleacă toamna în țările calde și se întorc înapoi, ei fac un pas-doi înapoi și când ne obișnuim fără ei se aruncă în noi.

Iar aici intervenim noi. Greșim și îi acceptăm sau facem lucrul corect și îi ținem departe.

Cu siguranță am trecut mulți prin asta și am greșit. Am crezut în a doua șansă, ori am fost măguliți de faptul că a revenit în viața noastră. Ne-am zis că dacă s-a întors înapoi înseamnă că e ceva. Da. uneori se întâmplă, greșeli se fac. Există și cazuri în care revenirea e mult mai dulce și întărește și mai tare legătura, dar deseori e invers. E un du-te-vino continuu ce ne amărăște și ne distruge sufletul. Ne golește ușor-ușor până în momentul în care nu mai are ce lua.

Sufletul doare, dar asta e realitatea. Omul pasăre e toxic. Poate unii cred în a doua șansă, în schimbarea în bine, în faptul că „de data asta va fi diferit”, ori „dacă s-a întors înapoi înseamnă că a fost să fie”.