Povestea noastră fără noi
A zburat cel puțin vreo oră, timp în care și-au făcut cafea, au mâncat clătite cu nutella, au vorbit și au uitat cumva de ceea ce obișnuiau să gândească. șimțeau că arde ceva, dar erau buimăciți de rapiditatea cu care se extindea focul prin sânge, lăsând trecutul cenușă. S-au adunat atât de multe de ars, suficient pentru câteva vieți..
-Hai să dansăm, spuse Alina
-dar nu mă pricep la asta..și uită-te cât e ceasul, cum să ai chef de dansat la ora asta?
-nu, chiar nu vreau să dansez..
Îl privea într-un mod în care nu a mai fost privit până atunci, puțin curioasă, puțin uimită, dar încrezătoare în puterea ei de a convinge oamenii doar din mimică.
-Mă refuzi? întreabă apăsat
-la naiba cu tine, felul în care mă privești, nu pot să spun nu, deși de obicei nu am o problemă cu asta..
-Știu, sunt irezistibilă când vreau.
S-a ridicat de pe scaunul lăcuit din bucătărie, căutând sistemul home cinema din sufragerie, lăsând melodia lui preferată in toată casa. S-a apropiat de ea, i-a întins mâna și printr-o mișcare ageră a adus-o la piept. Au început să transforme livingul in scenă. El conducea, iar ea il urma, pusă pe gânduri de faptul că știa foarte bine pașii deși a argumentat că nu se pricepe.
- Ai zis ca nu știi să dansezi?
- sunt eu mincinos, dar nu ai mai fi fost uimită acum dacă îți spuneam de la început că știu să mă mișc pe muzică..
- Răule, îti place să te joci cu gândurile mele..
-asta ca sa fiu sigur că după ce ies pe ușă o să ți se facă dor..
-Asa deci? vrei să-ți duc dorul?
-dar sunt, ce o să faci in legătură cu asta?
- Tu nu taci niciodată, mereu ai ceva de comentat?
- tac doar dacă sunt obligat.
- ești inteligentă, gândește-te, nu e mai greu ca a rezolva o ecuație de gradul doi.
S-a prins atunci că era o provocare, voia să îl sărute. Ce avea de pierdut? Mâinile lui erau deja pe talia ei, pielea ardea după atingerea lui, pleoapele nu se mai lăsau peste ochi, totul era parcă desprins dintr-un basm, rupt dintr-o altă lume, pură, sinceră, fără amar. S-a ridicat puțin pe vârfuri, căci era vizibil mai mică de înălțime, lipindu-și buzele de ale lui, lăsând cuvintele să se ducă inapoi in stomac, speriind fluturii, determinându-i la agitație. A mai rămas doar muzica si cele două siluete care s-au oprit în mijlocul camerei, rupând bucăți unul din altul, culegând dulceață de pe buze si îmbătându-se cu un soi de stare ce nu aparea prea des, ceva ce aducea a dorință de persistență.
S-au desprins doar atunci când au rămas fără aer, ea îmbujorată, el zâmbind..
-știam că o să te prinzi, dar nu mă așteptam să fii atât de îndrăzneață.
-Trebuia sa te fac cumva sa taci, ești insuportabil uneori.
Nu a mai apucat să termine cuvantul, căci buzele lui i le-a acoperit pe ale ei, sălbatice de data aceasta, înfometate, stârnite de gustul recentului sărut. Acum ea nu se aștepta...dar și-a dus degetele prin părul lui, moale, des, ușor ondulat, lasându-se purtată prin lumea lui interioară, încărcată cu găuri negre si uși care duc spre nicăieri.
- și totuși stai să te sărute un insuportabil, înseamnă că ești la fel de insuportabilă..
- Tu chiar nu poți să te abții..?
- Nu mai dansez cu tine...( mimând o supărare falsă, s-a desprins din brațele lui si s-a dus din nou în bucătărie, căutând ceașca cu cafea)
- ba vei mai dansa, sunt sigur de asta...
- Ia și bea-ți cafeaua, se va răci, poate asa îți frigi limba si vei tăcea o perioadă. Stii, îmi place liniștea.
-știi foarte bine ca si mie imi place, ti-am arătat asta pe acoperișul blocului, dar parcă mai mult imi place să te enervez ușor...
- mă poți da afară, doar e apartamentul tău. Dar, cum spuneam, o sa ti se facă dor.
Nu a mai zis nimic, lăsând impresia ca nu a fost atentă la ceea ce tocmai a spus. Era puțin indignată de vorbele lui, dar in acelasi timp nu ar fi vrut să rămână fără el. Îl privea ca si cum și-ar fi văzut visul devenit real, ca si cum toate poveștile ei citite despre iubiri spectaculoase, iubiri care merita sacrificii, ar fi devenit reale. Se simțea de parcă el ii scrie ei propria poveste, cu ea in rolul personajului principal. Ar fi vrut să oprească timpul, să-l mai privească o vreme cum își bea cafeaua, să-l mai asculte, să-l mai sărute, să se afunde în brațele lui sigure, dar timpul nu poate fi oprit, se scurge prin recipiente sparte.
