rămâne scris.

Niciodată, dar niciodată nu am vrut să îl dezamăgesc, sau să l fac să sufere. Am vrut să-i demonstrez că de fapt prietenii lui nu i sunt prieteni. Am incercat să i deschid ochii. Am incercat să-i arăt ce prieteni are.

Dar am încercat degeaba, am rămas singură, în timp ce el e cu prietenii lui, nepăsându-i că pe mine mă doare, și că eu nu mi-am revenit nici acum.

Când și-a ales prietenii, la mine nu s-a gândit. Nu s-a gândit la faptul că pe el l-am iubit mai mult decât mă iubeam pe mine.

El habar n-are că eu am păstrat tricouri care au parfumul lui pe ele. El habar n-are că eu nu pot să mai vorbesc cu niciun băiat. El habar n-are că eu adorm plângând în fiecare seară. El habar n-are că eu pe el îl visez în fiecare seară. EL HABAR N-ARE CĂ EU VOI MURI CU FOCUL LUI. El și-a ales prietenii.. fără să se gândească la durerea pe care a lăsat-o când a plecat, și la modul în care m-a rănit.

El m-a făcut să simt tot ceea ce n-au putut face restul oamenilor în tot timpul ăsta.

El nu știe că pentru durerea pe care mi-a provocat-o nu există leac. El nu știe că o să dispar din viața lui de tot, în cel mai scurt timp posibil.