"Rănile care nu se aud sunt cele care strigă cel mai tare în tăcerea inimii."

Până-n prezent, o singură dată am simțit cum e să fii îndrăgostită, să simți acei fluturi în stomac, să ai emoții și mintea să îți fie umplută în permanență de persoana respectivă. Nu a fost să fie, dar conștientizând starea actuală a bărbatului respectiv, mă bucur că Dumnezeu a lucrat astfel. Revenind, odată cu pierderea lui, nu mai am sentimente profunde în mine. Încerc să le caut, dar pur și simplu nu găsesc dragoste. Îmi doresc atât de mult să iubesc un bărbat, să am un partener ce bate spre căsătorie, dar conștientizez că sunt goală. Inima mea s-a stins în urma atâtor pierderi, mai ales din partea familiei. Nu vreau să rănesc sufletul unui om, dar efectiv oricât de mult încerc să mă atașez de el, nu pot. Mi-e teamă și cred că acest lucru mi-a acaparat toată dragostea din suflet. Nu mai vreau sa fiu rănită, abandonata și folosita. Vreau să aparțin cuiva permanent. Tind să cred că Dumnezeu îmi va umple inima din nou, iar bărbatul pe care El mi-l păstrează deoparte mă va vindeca și mă va iubi. Va readuce flacără iubirii în mine și îmi va fi permanent.

Traim intr-o lume plina de barbati misogini in care devine din ce in ce mai greu sa gasesti unul cu care sa iti poti construi o viata sigura

o să mă găsești exact unde m-ai lăsat