#suferinte

Rudolf Steiner, Ga-130, Atitudinea față de karma [Grundstimmung dem Menschlichen Karma gegenüber], 1912, extras:

Dacă ne uităm la totalitatea vieții și ne confruntăm cu karma noastră ..., vom ajunge la concluzia că toate durerile ce ne lovesc, toate suferințele ce ne apar, sunt de o asemenea natură încât sunt căutate, dorite de neajunsurile noastre. Astfel, cea mai mare parte a durerii și suferinței noastre este căutată, dorită de imperfecțiunile pe care le-am adus din încarnările anterioare. Odată ce purtăm aceste imperfecțiuni, în noi cum ar fi există un om mai înțelept decât suntem noi înșine, care alege drumul spre durere și suferință. Este, într-adevăr, una dintre regulile de aur ale vieții: că toți purtăm în noi un om mai înțelept decât suntem noi înșine, mult mai înțelept. Cel căruia îi spunem „eu” în viața obișnuită este mai puțin înțelept. Dacă această persoană mai puțin înțeleaptă din noi ar fi lăsată să facă o alegere între durere și bucurie, ea ar alege, fără îndoială, drumul spre bucurie. Omul mai înțelept, însă, este cel care domnește în profunzimea inconștientului nostru și care rămâne inaccesibil conștiinței obișnuite. El ne îndreaptă privirea de la plăcerea ușoară și aprinde în noi o putere magică ce caută drumul durerii fără ca noi să știm cu adevărat despre asta. Dar ce se înțelege prin cuvintele: fără a ști cu adevărat despre asta? Ele înseamnă că omul mai înțelept din noi predomină asupra celui mai puțin înțelept. El acționează întotdeauna în așa fel încât neajunsurile noastre să fie ghidate către durerile noastre și el ne face să suferim pentru că, cu fiecare suferință interioară și exterioară, eliminăm una dintre defecțiunile noastre și ne transformăm în ceva mai bun.

Puțin se realizează, însă, dacă încercăm să înțelegem doar teoretic aceste cuvinte. Se poate câștiga mult mai mult atunci când se creează, putem spune, momente sacre în viață, în care suntem dispuși să ne folosim toată energia într-un efort de a ne umple sufletul cu viul conținut  al acestor cuvinte. Viața obișnuită, cu toată munca, presiunea, agitația și îndatoririle sale oferă puține șanse să o facem. În atare condiții, nu este întotdeauna posibil să-l aducem la tăcere pe omul mai puțin înțelept din noi. Dar iată că izbutim să creăm un moment sacru în viață, oricât de scurt ar fi, și atunci putem spune: „Dau deoparte toate efectele tranzitorii ale vieții; privesc spre suferințele mele în așa fel încât simt cum omul înțelept din mine este atras de ele cu o forță magică. Îmi dau seama că eu însumi mi-am impus anumite trăiri de durere, fără de care nu aș fi depășit unele dintre neajunsurile mele”. Ne va umple atunci un sentiment de înțelepciune sacră, înțelepciune ce ne va face să simțim că, chiar dacă lumea pare a fi plină de suferință, ea, totuși, ne radiază înțelepciune pură. O astfel de dispoziție-atitudine este unul dintre importantele fructe ale antroposofiei în viața noastră. Cele spuse pot fi, desigur, uitate cu ușurință; dacă, însă, nu le uităm, dar le practicăm în mod regulat, vom deveni conștienți de uimitorul fapt, că am plantat în sufletul nostru o sămânță: Ceea ce ne-am obișnuit să trăim ca sentimente de tristețe, ca dispoziție de depresie – va începe să se transforme în atitudini pozitive față de viață, în forță și energie. În astfel de momente sacre ale vieții se nasc suflete mai armonioase și personalități mai puternice.