#povestea

A zburat cel puțin vreo oră, timp în care și-au făcut cafea, au mâncat clătite cu nutella, au vorbit și au uitat cumva de ceea ce obișnuiau să gândească. șimțeau că arde ceva, dar erau buimăciți de rapiditatea cu care se extindea focul prin sânge, lăsând trecutul cenușă. S-au adunat atât de multe de ars, suficient pentru câteva vieți..

-Hai să dansăm, spuse Alina

-dar nu mă pricep la asta..și uită-te cât e ceasul, cum să ai chef de dansat la ora asta?

-Haide, te învăț eu..

-nu, chiar nu vreau să dansez..

Îl privea într-un mod în care nu a mai fost privit până atunci, puțin curioasă, puțin uimită, dar încrezătoare în puterea ei de a convinge oamenii doar din mimică.

-Mă refuzi? întreabă apăsat

-la naiba cu tine, felul în care mă privești, nu pot să spun nu, deși de obicei nu am o problemă cu asta..

-Știu, sunt irezistibilă când vreau.

S-a ridicat de pe scaunul lăcuit din bucătărie, căutând sistemul home cinema din sufragerie, lăsând melodia lui preferată in toată casa. S-a apropiat de ea, i-a întins mâna și printr-o mișcare ageră a adus-o la piept. Au început să transforme livingul in scenă. El conducea, iar ea il urma, pusă pe gânduri de faptul că știa foarte bine pașii deși a argumentat că nu se pricepe.

- Ai zis ca nu știi să dansezi?

- asa am zis?

- Esti un mincinos.

- sunt eu mincinos, dar nu ai mai fi fost uimită acum dacă îți spuneam de la început că știu să mă mișc pe muzică..

- Răule, îti place să te joci cu gândurile mele..

-asta ca sa fiu sigur că după ce ies pe ușă o să ți se facă dor..

-Asa deci? vrei să-ți duc dorul?

- oricum o vei face..

- Nu fi așa de sigur

-dar sunt, ce o să faci in legătură cu asta?

- Tu nu taci niciodată, mereu ai ceva de comentat?

- tac doar dacă sunt obligat.

- Cum vine asta?

- ești inteligentă, gândește-te, nu e mai greu ca a rezolva o ecuație de gradul doi.

S-a prins atunci că era o provocare, voia să îl sărute. Ce avea de pierdut? Mâinile lui erau deja pe talia ei, pielea ardea după atingerea lui, pleoapele nu se mai lăsau peste ochi, totul era parcă desprins dintr-un basm, rupt dintr-o altă lume, pură, sinceră, fără amar. S-a ridicat puțin pe vârfuri, căci era vizibil mai mică de înălțime, lipindu-și buzele de ale lui, lăsând cuvintele să se ducă inapoi in stomac, speriind fluturii, determinându-i la agitație. A mai rămas doar muzica si cele două siluete care s-au oprit în mijlocul camerei, rupând bucăți unul din altul, culegând dulceață de pe buze si îmbătându-se cu un soi de stare ce nu aparea prea des, ceva ce aducea a dorință de persistență.

S-au desprins doar atunci când au rămas fără aer, ea îmbujorată, el zâmbind..

-știam că o să te prinzi, dar nu mă așteptam să fii atât de îndrăzneață.

-Trebuia sa te fac cumva sa taci, ești insuportabil uneori.

- cum sunt?

- Insuporta..

Nu a mai apucat să termine cuvantul, căci buzele lui i le-a acoperit pe ale ei, sălbatice de data aceasta, înfometate, stârnite de gustul recentului sărut. Acum ea nu se aștepta...dar și-a dus degetele prin părul lui, moale, des, ușor ondulat, lasându-se purtată prin lumea lui interioară, încărcată cu găuri negre si uși care duc spre nicăieri.

- și totuși stai să te sărute un insuportabil, înseamnă că ești la fel de insuportabilă..

- Tu chiar nu poți să te abții..?

- nu prea..

- Nu mai dansez cu tine...( mimând o supărare falsă, s-a desprins din brațele lui si s-a dus din nou în bucătărie, căutând ceașca cu cafea)

- ba vei mai dansa, sunt sigur de asta...

- Ia și bea-ți cafeaua, se va răci, poate asa îți frigi limba si vei tăcea o perioadă. Stii, îmi place liniștea.

-știi foarte bine ca si mie imi place, ti-am arătat asta pe acoperișul blocului, dar parcă mai mult imi place să te enervez ușor...

- Ce mă fac eu cu tine?

- mă poți da afară, doar e apartamentul tău. Dar, cum spuneam, o sa ti se facă dor.

(De data asta, într-o altă seară a singurătății și-a gândurilor, barul era gol. Timpul era pierdut într-o dimineață, în timp ce zorii s-au oprit în depărtare, nu se mai mișca nimic. Nu era liniște, de la masa de servire răsuna în toată încăperea cu un design ce te ducea în evul mediu o conversație, a celor doi prieteni. muzica își elibera doar ecoul din difuzoarele mari amplasate în colțuri și totul se auzea înfundat, oprit de gândurile lor, ce formau un balon protectiv împotriva oricărui stimul care ar fi putut aduce neliniște.) -Auzi, Dragoș, ce-ai zice dacă aș închide și am merge la fetele acelea întunecate? -Adică la prostituate? -Știi bine că nu le pot numi așa, din diferite proprii motive . -Știu, dar totuși, și tu știi că eu nu mă cobor la un astfel de nivel. -Dar trebuie să faci ceva, ești prea trist, prea scurs de viață, și parcă mai rău de pe o zi pe alta. Ai cearcăne, semn că nu dormi nopțile, ce naiba faci atunci? -Mă gândesc.. -La ce dracu te poți gândi la 4 dimineața? -La ea, la tot ce am trăit, ce am simțit, am o forfotă în mine de fiecare dată când îmi sunt învolburate apele. -Uite, înțeleg că ai iubit-o, știu că a fost prima și bla bla bla, poveștile despre prima dragoste, dar chiar trebuie să treci peste asta, chiar trebuie să îți continui viața, nu să pierzi nopțile în barul meu, nu că nu mi-ar conveni, îmi aduci profit, dar totuși, știi unde bat.. -Știu, crede-mă că am încercat de toate, doar alcoolul mi-a mai rămas ca opțiune. -Ai încercat să te vezi cu cineva? -Știi bine că nu sunt în stare de așa ceva, probabil aș fi plictisitor sau cine știe ce părere aș crea despre mine plecată de la halul în care sunt. sunt praf, omule, praf, și nu pot fi șters cu orice cârpă..înțelegi? -Chiar perfect, de ea ce zici? E suficient de bună? Să știi că m-a întrebat de tine acum câteva seri... (nu a apucat să mai răspundă, puțin surprins de prezența ei aici, o asemenea femeie, la o oră atât de târzie, sau de devreme, depinde de perspectiva din care priveai. se simțea amețit de la amestecul de băuturi, dar parcă un altfel de amețeală îl cuprinse, ceva mai de nedescris. în plus, de ce ar încerca să-și explice, oricum nu îi păsa. silueta feminină se apropia de locul în care el stătea, iar Dragoș o privea fără se realizeze, parcă înfruptându-se cu ochii după o zi de post.) -Îmi ești dator, străine.. -Cu mine vorbești? -Tu ești singurul străin de aici.. -Și, mă rog, cu ce îți sunt dator? -Cu o poveste, despre acea norocoasă.. -aa, tu trebuie să fii cea cu care am vorbit acum câteva seri. -Exact, văd că nu erai atât de beat. -Mă scuzați de întrerupere, cu ce te servesc, cireșico?, întrebase scurt Ionuț, dorind să nu fie un ghimpe în coastele discuției lor -Vreau ce a luat și el. -Umplemi-l și mie, Ioane, fac cinste data asta...(întoarce capul spre ea, și-i spune cu o voce prea calmă încât o face să-și ridice o sprânceană)..dacă povestea nu ți-o spun, măcar să rămâi cu o băutură oferită de mine.. -Deci nu scot nimic de la tine? -Nope. -Atunci o să-mi dai două rânduri... -Mai vedem.. -Nu fi zgârcit. -Nu sunt. -Mai vedem..

  (era vremea unui nou text, așa că...)

    Aș vrea să-mi pot aminti ce s-a întâmplat aseară, dar cred că am băut prea mult și am pierdut firul realității. Erai foarte atrăgătoare într-o rochie roșie, mulată, încât fiecare bărbat pe lângă care treceai întorcea capul, chiar dacă era însoțit de partenera sa. Eu eram curios doar în legătură cu paharul meu, era destul de gol, voiam să îl umplu, dar Ionuț se încăpățâna să nu îmi toarne. Așa sunt prietenii, au grijă de tine în unele seri. -Dragoș, ai băut deja prea mult, înțeleg că nu ți-o poți scoate din cap, dar, totuși, ar trebui să te duci acasă și să tragi un pui de somn. -Ioane, nu în seara asta, acum mă simt ca o sticlă fără fund, indiferent cât dau pe gât, nu se adună nicăieri în mine, nu simt nimic. -Iar o să te car... Nu crezi că e momentul să mergi mai departe? -Aș vrea să pot..... aș vrea să pot, spuse din nou, cu un glas pe care l-a auzit numai el. Femeia în flăcări s-a apropiat, și-a tras un scaun la bar și s-a așezat cu mișcări de felină, gata de atac, atentă, cu simțurile active și pregătită să își înfunde gândurile în alcool, cum a făcut mereu. -Ioane, ce mai faci? - Apăi, iar la muncă, ca de obicei. Ce să fie? -Comanda obișnuită....El cine e, din depărtare părea că vă cunoașteți? -E un prieten, a rămas singur de curând și refuză să treacă peste, pierde zilele din bar în bar. -Aha, pare destul de trist. O să mă duc să-i țin de urât. -Chiar ar avea nevoie, pe mine nu mă mai ascultă. ... își ia paharul pe jumătate cu scotch, abandonează scaunul cald de-acum și se mută două locuri mai încolo. .. -Seara bună, străine... dar Dragoș s-a făcut că nu aude, nu se lăsa perturbat din procesul său de depanare al amintirilor, nu conta cine îi vorbea, era în lumea lui, doar paharul încărcat cu gheață îl mai conecta la realitate.. s-a simțit puțin jignită fiindcă nu a primit niciun răspuns, nici măcar o privire. și-a mușcat buza ca să oprească senzația de rău, continuând.. -Cine e norocoasa? auzind asta, a pus un picior în lumea ei, întorcând capul, schimbând privirea din pământ către chipul ei frumos. poate în altă zi ar fi fost altfel, ar fi încercat să o și cucerească, nu doar să îi vorbească, dar acea zi nu era azi. a întors din nou privirea spre pahar, cerând să-i fie umplut. -Ioane, mai toarnă-mi puțin, încă puțin. -Ești sigur? -Da, mai pune o jumătate. ... -Te-am întrebat ceva, se răstește femeia, furioasă de-acum, sperând că-i va atrage atenția. -um? Ce m-ai întrebat? Nu cred că am auzit vreun cuvânt. -Cine e norocoasa? -Care norocoasă? -Cea pentru care bei.. -Ah, norocoasa aceea. Păi, e o poveste lungă. -Și nu vrei să mi-o spui? -Poate în altă seară.. Noapte bună! Salut, Ioane, trece ce am comandat pe carnețel, plătesc săptămâna viitoare. a lăsat paharul gol pe marginea mesei, s-a ridicat greu, clătinându-se puțin, și a început să lase locul gol în urmă. -Așa am să fac. Ai grijă pe drum. -Doar mă știi, răspunse încet din dreptul ușii.. Femeia în roșu a rămas cu un gust amar, de cireașă neagră încă necoaptă pe deplin, dar și-a propus să vină și seara următoare, și în altele dacă va mai fi nevoie, în speranța ca va obține răspunsul unei întrebări apărute din senin, dar care stăruia în capul ei din momentul în care l-a analizat pe Dragoș, răpus de demonii săi, atârnat de stele la acea masă comună.

(voi aduce modificări ulterioare părții acesteia, în funcție de cum voi hotărî continuarea celorlalte.)

Julien Green are, fără îndoială, o biografie complexă, pe care vom încerca s-o deslușim cu sprijinul cercetătoarei Anca Sîrbu: „Ascendenții săi pe linie paternă și maternă, originari din Țara Galilor, din Scoția și Irlanda, s-au stabilit în sudul Americii – în statele Virginia și Georgia – la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Imagini din Războiul de Secesiune…