Să vedem ce ne mai amintim
Te întrebi de ce uiți mereu chestia aia? Sau ai zis mereu că ai o memorie proastă și nici nu are rost să te chinui să-ți amintești nu știu ce?
Păi... lucrurile nu stau chiar așa. Ce e de știut prima dată e că memoria se împarte în trei mari categorii.
Memoria senzorială - ține cam o treime de secundă și se referă la stimulii pe care îi percepem din mediu. Adică dacă ne-am arunca privirea peste ceva ce avem în palmă și apoi am închide ochii, am putea spune cu aproximație cam câte obiecte sunt acolo și doar cât de cât ce ar putea fi.
Memoria de scurtă durată. Lucrurile care ne atrag atenția din mediu, sau la care alegem să fim atenți, ne intră în memoria de scurtă durată, unde le putem menține câteva zeci de secunde, prin repetiție. Adică dacă vrei să reții un număr de telefon sau o adresă și nu ai nimic pe ce să notezi, îți repeți numărul până ce îl poți nota. Din păcate are un volum mic, putem ține în jur de 7 +_ 2 itemi.
Dacă nu e un lucru pe care ai nevoie să îl ții minte doar temporar, atunci îl treci în
Memoria de lungă durată, care ține de la câteva minute, până la o viață întreagă.
Ce e important atât la cea de scurtă durată, dar și la ceea de lungă durată e că se petrec niște procese care fac ca informația să fie reținută. Fiecare urmează trei pași:
reactualizare - sau recuperare din memorie
Encodarea e momentul în care ne “notăm în minte” informația. În memoria de scurtă durată encodăm de cele mai multe ori prin repetarea acelui cuvânt, număr etc., dar pentru a ne rămâne în memoria de lungă durată avem nevoie să codificăm mult mai elaborat.
Să codificăm informația cu sens. Adică dacă învățăm pentru un examen, trebuie să și înțelegem ce citim, să reformulăm cu cuvintele noastre.
Să codificăm prin sens și prin cuvinte - când de exemplu memorăm o poezie și trebuie să reținem fiecare cuvânt.
Codificăm sunete când asociem de exemplu vocea cuiva cu fața sa.
Mai codificăm impresii vizuale, gusturi, mirosuri și mai ales emoții.
Apropo, memoria e foarte strâns legată de emoții. Starea ta emoțională din momentul când ai encodat informația e un bun indiciu pentru reactualizare. Memoria e o reproducere dar și o reconstrucție a evenimentelor, așa că suntekm produsul poveștilor pe care ni le spunem nouă.
De ce uităm?
În primul rând pentru că nu am reușit să encodăm bine. Nu i-am dat un sens, așa că informația nu s-a fixat. Apoi pentru că nu reușim să reactualizăm. Faptul că nu ne putem aminti ceva, deși “ne stă pe limbă”, e pentru că e ca și cum am căuta o carte într-o bibliotecă mare, și nu a fost indexată bine. Iar al treilea motiv ar fi pentru că informația se degradează natural în timp.
Un lucru foarte curios e amnezia infantilă. De ce nu ne amintim nimic dinainte de vârsta de 3 ani. Motivul e unul destul de simplu: informația nu s-a encodat. Până în jurul vârstei de 3 ani copilul nu știe să facă asocieri, privește lumea așa cum e, nu o încadrează în categorii decât mai târziu. Cam pe la 3 ani începem să încadrăm lucrurile în genuri, specii, clase. Să știm că “lucrul ăsta e tipul ăsta de lucru” sau “persoana aia e genul ăla de persoană”. Procesul acesta mental e și cel care e responsabil pentru stereotipizare, dar, fără el, ar trebui să descoperim lumea de fiecare dată când am percepe ceva.
