#masini

qualcuno mi ha detto di te: che il tempo ti ha cambiata, ma sei sempre uguale con quell’abilità di farti ancora male

Ora che mi lasci come un pacco per il mondo

Ci vorrebbe il mare con le sue tempeste

Che battesse ancora forte sulle tue finestre

Ci vorrebbe il mare sulla nostra vita

Che lasciasse fuori, come un fiore, le tue dita

Così che il tuo amore potrei cogliere e salvare

Ma per farlo ancora, giuro, ci vorrebbe il mare..."

Franco Masini; Luka Colucci.

Da, de noi doi. De cei care eram odată. Ne privirile alea uriașe care îmi lăsau mai mereu câte un gol în stomac. De ciocolata aia caldă in care suflai instantaneu sa nu cumva sa te frigi. Îți mai aduci aminte de când fugeam ca nebunii prin parc și ne uitam la lună? Probabil nu, nu-ți mai aduci aminte. Eu îmi aduc aminte tot sa știi. De mirosul hanoracului tău atunci când ma îmbrățișai seara pe scările blocului de parcă aș fi fugit. Îmi aduc aminte de zâmbetul meu atunci când ma priveai si eram atat de emoționată încât zâmbesc și acum. Îmi aduc aminte și de ultima data sa știi. Chiar dacă încă doare, imi aduc aminte si de aia. Si poate sau cred ca o sa îmi aduc aminte mereu.