#coranul

http://ro.truth-seeker.info/nestemate-ale-islamului/ammar-ibn-ali-al-mosuli/

Ammar Ibn Ali Al-Mosuli

  Ammar Ibn Ali Al-Mosuli

Ammar, din Mosul (Irak) a prosperat în jurul anului 1010 e.n. El a scris o carte numită „Kitab al-Muntakhab fi ’ilaj al-’ayn” (Cartea Alegerilor în Tratamentul Afecțiunilor Ochiului) și a practicat mai mult în Egipt. Cartea lui tratează subiecte ca anatomia, patologia și descrie șase cazuri istorice pentru operația de cataractă și un caz de nevrită optică. Hirschber scrie că Ammar a fost „cel mai deștept chirurg oftalmolog din întreaga literatură arabă.”

Ammar a discutat 48 de afecțiuni oftalmologice într-o scurtă lucrare de aproximativ 1500 de cuvinte (una dintre cele mai scurte lucrări de acest gen). Acest manuscris poate fi găsit în Biblioteca din Escorial de lângă

Madrid, Spania. Deși este mai scurtă decât cartea lui Ali Ibn Isa, conține mult mai multe remarci originale și observații. Până în secolul XX, opera lui Ammar era disponibilă în limba arabă și o traducere în ebraică a fost realizată de Nathan Evreul în secolul XIII.

Această operă a fost tradusă în limba germană de profesorul Julius Hirschberg în 1905. Ammar a fost cel care a inventat operația de cataractă prin aspirație, folosind un ac fin scobit introdus prin limbul[1] ochiului (unde corneea se unește cu conjunctiva[2]). Aceasta a fost operația cea mai bine efectuată a acelui timp. Acest tip de operație de cataractă este încă practicat în prezent.

Ammar Ibn Ali Al-Mosuli

Ammar, de-a lungul activității lui de chirurg și cercetător, niciodată nu a uitat că în primul rând era musulman și apoi om de știință. Acest lucru este observat prin atitudinea sa plină de compasiune față de pacienți. În călătoriile sale, el și-a îndeplinit obligațiile religioase, vizitând Medina și împlinind Pelerinajul la Mekka.

  [1] Creastă marginală a unei formații anatomice circulare.

http://ro.truth-seeker.info/nestemate-ale-islamului/vegetatia/

Vegetaţia

Vegetaţia

  Responsabilitatea omenirii de a avea grijă de această lume nu se opreşte la a proteja animalele. Regnul vegetal este de asemenea considerat important în legile divine. De aceea musulmanilor angajaţi în război le este interzis să distrugă pomii; plantarea copacilor este considerată a fi un act de caritate. Jaabir l-a citat pe Profetul lui Allah: „Orice musulman care plantează un copac câştigă răsplata actelor de caritate. Ceea ce se mănâncă din el, ceea ce se fură din el, ceea ce mănâncă animalele din el şi ceea ce mănâncă păsările constituie caritate. Oricine și oricare ia din el adună, pentru cel care l-a plantat, răsplata carităţii.”

  Islamul încurajează efortul de a planta, chiar dacă acesta este ultimul lucru pe care credinciosul îl poate face în viaţa sa. Anas a relatat că Profetul a spus: „Dacă semnele începutului Zilei Judecăţii apar şi unul dintre voi are în mâna sa un răsad, el trebuie să îl planteze, dacă poate să facă aceasta înainte ca învierea să înceapă.”

http://ro.truth-seeker.info/nestemate-ale-islamului/animalele/

Animalele

Animalele

  Potrivit revelaţiei finale, a ucide animalele ca o formă de sport este un act interzis şi constituie un păcat în ochii lui Dumnezeu. Ibn’Abbas a relatat faptul că Profetul lui Allah a spus: „Nu lua drept ţintă nicio fiinţă vie.”

A lua viaţa oricărui animal este interzis, în afara situaţiei când el este destinat a fi mâncat, când ameninţă viaţa umană sau când este utilizat pentru crearea obiectelor de vestimentaţie. A ucide pentru distracţie şi divertisment este în mod fundamental rău. Chiar şi atunci când viaţa unui om este luată pentru crime împotriva societăţii sau atunci când viaţa unui animal este sacrificată pentru a fi mâncat, trebuie procedat astfel încât moartea să vină cât mai puţin dureros cu putinţă. Shaddaad ibn Aws a povestit două lucruri pe care şi le-a amintit ca fiind spuse de Profetul lui Allah: „Cu siguranţă Allah a poruncit bunătate pentru toate lucrurile, așa că, atunci când execuţi pe cineva, fă aceasta într-un mod bun, iar când sacrifici un animal, să îl sacrifici într-o manieră bună. Ascuţiţi-vă cuţitul fiecare dintre voi şi permiteţi animalului sacrificat să moară uşor.”

Deşi unii „iubitori de animale” s-au opus metodei islamice de a sacrifica animalele, alternativa de a le ameţi prin şocuri electrice sau de a le lovi în cap este foarte dureroasă pentru acestea. Atunci când gâtul este tăiat cu un cuţit extrem de ascuţit, animalul nu simte şi îşi pierde cunoştinţa cu rapiditate în momentul în care inima pompează sângele spre exterior, din artera carotidă.

Grija pentru animale este prevăzută în legea divină, chiar şi în cazul câinilor care, în general, nu au voie sa intre în casele musulmanilor. Abu Hurayrah a relatat de la Profet: „Unui om i s-a făcut sete în timp ce mergea, deci s-a urcat pe un puţ şi a băut din el. Ieşind, el a văzut un câine însetat care gâfâia şi mânca noroi. Omul şi-a spus: «Acest animal este la fel de însetat precum am fost eu.» Deci s-a urcat pe puţ şi şi-a umplut încălțările cu apă. A ţinut apoi încălțările între dinţi, a ieşit şi i-a dat câinelui apă. Allah l-a mulţumit şi l-a iertat [l-a trimis în paradis].” Oamenii au întrebat: „O, profet al lui Allah! Primim o răsplată pentru faptul că îngrijim animalele?” El a răspuns: „În faptele fiecărei fiinţe umane există o răsplată.”

Abu Hurayrah a povestit, de asemenea, că Profetul lui Allah a spus: „Allah a iertat o prostituată [dintre israeliţi] care şi-a legat încălțarea de o eşarfă şi a scos apă [dintr-un puţ] pentru un câine pe care l-a văzut murind de sete. Din acest motiv, Allah a iertat-o.”

Dimpotrivă, a face rău animalelor este un mare păcat potrivit legii islamice. ’Abdullah ibn ’Umar a relatat că Profetul lui Allah a spus: „O femeie a fost pedepsită şi trimisă în iad din cauza unei pisici pe care a ţinut-o închisă până când a murit. Ea nu i-a dat nici mâncare, nici apă, nici nu a eliberat-o pentru a mânca din roadele pământului.”

http://ro.truth-seeker.info/exista-dumnezeu/nenorocirile-pedeapsa/

Nenorocirile - pedeapsa

Nenorocirile – pedeapsa

Ipocrizia

Nenorocirile îi ating şi pe aceia care îşi proclamă credinţa în mod fals, arătând celor care nu cred că ei au ales iadul de bunăvoie. Au existat multe cazuri de oameni convertiţi la Islam din motive greşite; după ce au apărut dificultăţi în existenţa lor, inexistente anterior convertirii, s-au întors la vechile credinţe. Dumnezeu afirmă în capitolul Al-’Ankabut al revelaţiei finale:

„Oare socotesc oamenii că vor fi lăsaţi [în pace], dacă vor spune: «Noi credem!», şi că ei nu vor fi încercaţi? Noi i-am încercat pe cei de dinaintea lor şi Allah îi cunoaşte pe cei care spun adevărul şi îi cunoaşte pe cei care mint [în privinţa credinţei].” (Coran 29: 2-3).

Pedeapsa

Aceia care nu respectă legile stabilite de către Dumnezeu se expun pedepsei în această viaţă şi în următoarea. De-a lungul Coranului, Allah descrie numeroase naţiuni din trecut care au respins îndrumarea divină şi au fost ulterior distruse. Aceste istorisiri sunt atenţionări către omenire, privind consecinţele încălcării poruncilor lui Dumnezeu. În capitolul An-Nur, Allah oferă un avertisment general, după cum urmează:

,,Aceia care fug de porunca Sa să se ferească să nu-i lovească pe ei o nenorocire sau să nu-i lovească pe ei o osândă dureroasă!” (Coran 24: 63).

Pedeapsa poate veni într-o varietate de moduri. Probabil că cea mai evidentă pedeapsă care afectează oamenii din toate statele, în zilele noastre, este boala SIDA care a apărut pentru prima oară în istoria medicală la începutul anilor ’80. Majoritatea celor care sunt afectaţi de această boală, pe glob, sunt cei promiscui. Iniţial homosexualii erau principalele victime, apoi bisexualii, urmaţi de heterosexualii promiscui şi de dependenții de droguri intravenoase. Toate aceste grupuri se aflau în contradicţie cu legile divine care reglementează relaţiile sexuale în afara căsătoriei şi a acelor legi care interzic consumul substanţelor intoxicante. Unii ar putea sugera şi faptul că SIDA a fost răspândită în rândul indivizilor caşti prin transfuzii de sânge şi de la părinţi la copii. Statisticile medicale evidenţiază că astfel de cazuri sunt relativ puţine în comparaţie cu celelalte categorii. În orice caz, Allah a atenţionat în capitolul Al-ʻAnfal al revelaţiei finale asupra faptului că, atunci când pedeapsa Sa vine, ea nu este limitată doar la cei răi, ci afectează întreaga societate:

„Şi feriţi-vă de o nenorocire care nu-i va atinge doar pe cei care sunt nelegiuiţi dintre voi! Şi să ştiţi că Allah este aspru la pedeapsă!” (Coran 8: 25).

În urmă cu o mie patru sute de ani, profetul Muhammad a prezis apariţia unei astfel de încercări. Ibn ’Umar a relatat că Profetul a spus: „Oricând promiscuitatea este practicată deschis printre oameni, o nenorocire şi un chin se va răspândi printre ei, care le erau necunoscute predecesorilor lor.”

http://ro.truth-seeker.info/atei-calauziti/nenorocirile-speranta-partea-2/

Nenorocirile - Speranta - partea 2

Nenorocirile – Speranta – partea 2

  Ideea este că Dumnezeu i-a iertat pe oameni pentru multe dintre relele lor. Dacă ar fi ca El să-i pedepsească potrivit tuturor faptelor lor, totul de pe pământ ar fi distrus. Dumnezeu face referire la aceasta în capitolul Fatir după cum urmează:

,,Iar dacă Allah i-ar pedepsi pe oameni pentru ceea ce au dobândit, n-ar mai lăsa pe faţa lui [a pământului] nicio vietate.” (Coran 35: 45).

În consecinţă, încercările, fie ele bune sau rele, sunt în beneficiul credinciosului. În viaţa lor, adevăraţii credincioşi oscilează între extremele comportamentului uman. Ei nu-L uită pe Dumnezeu când au succes în viaţă, nici nu sunt deprimaţi de dificultăţile şi eşecurile vieţii într-atât încât să-şi piardă speranţa în Dumnezeu. Ei şi-L amintesc pe Domnul şi Binefăcătorul lor mereu şi au încredere în deciziile Sale. Suhayb ibn Sinaan a relatat că Profetul lui Allah a spus: „Situaţia credinciosului este uimitoare. Întreaga sa viaţă este benefică şi acesta este numai cazul credinciosului. Când vremurile bune vin, el este recunoscător, ceea ce este bine pentru el, iar când vremurile grele îl lovesc, el are răbdare, ceea ce este de asemenea bine pentru el.”

Aceasta este situaţia cuiva care a acceptat destinul dat de Dumnezeu. În consecinţă, credinţa atât în binele, cât şi în răul aparent, predestinat, este al şaselea stâlp al credinţei în Islam. Pe de altă parte, în cazul în care credincioşii au parte de o viaţă lipsită de probleme este un semn că ceva nu este bine. În astfel de circumstanţe, adevăratul credincios trebuie să ia o pauză şi să reflecteze asupra realităţii vieţii sale. Fie testele nu sunt evidente, iar ei nu sunt conştienţi de ele, fie au deviat de la calea corectă. Allah le aduce la cunoştinţă credincioşilor, în capitolul At-Tawba, că fericirea aparentă este doar un preludiu al pedepsei lor:

„Şi să nu te uluiască averile şi copiii lor, căci Allah voieşte să îi pedepsească prin ele în această lume şi ei vor muri nelegiuiţi.” (Coran 9: 85).

Aceasta nu înseamnă că necredincioşii trebuie să tânjească după probleme şi nenorociri în viaţa lor, pentru că Allah i-a învăţat să se roage:

 „Doamne, nu ne împovăra pe noi cu grea povară, aşa cum i-ai împovărat pe cei dinaintea noastră.” (Coran 2: 286).

http://ro.truth-seeker.info/atei-calauziti/nenorocirile-speranta/

Nenorocirile - Speranţa

Nenorocirile – Speranţa

  Pe de altă parte, promisiunile divine de dreptate şi milă le oferă credincioşilor încrederea necesară pentru a înfrunta cu răbdare dificultăţile acestei vieţi. În consecinţă, speranţa în Îndurarea lui Dumnezeu este o parte esenţială a credinţei. Aceia care cred în Allah şi luptă cu răbdare pentru a face ceea ce este corect au dreptul să spere la Îndurarea Lui, pentru că El a promis să-i ajute şi să-i sprijine pe aceia care au răbdare:

,,O, voi, cei care credeţi! Căutaţi ajutor întru răbdare şi Rugăciune [As-Salat], căci Allah este cu cei răbdători.” (Coran 2: 153);

,,Aceia care au crezut, s-au pribegit şi au trudit în lupta pe calea lui Allah, aceia să nădăjduiască în mila lui Allah, căci Allah este Iertător, Îndurător [Ghafur, Rahim].” (Coran 2: 218).

Desigur, paradisul este recompensa răbdării bazate pe credinţa sinceră în Dumnezeu. Dumnezeu le vorbeşte credincioşilor despre recompensa lor astfel:

„Vă vom încerca cu puţină spaimă, foamete, lipsire de bunuri, de suflete şi de roade, dar binevesteşte celor răbdători, care, dacă s-a abătut asupra lor vreo nenorocire, spun: «Noi suntem ai lui Allah şi noi la El ne întoarcem.»” (Coran 2: 155-156).

Răbdarea este, de asemenea, bazată pe încrederea că orice îi este sortit omului este în principal o consecinţă a propriilor fapte rele. Dumnezeu îi aminteşte omenirii despre această realitate în capitolul Aș-Șura al revelaţiei finale, spunând:

http://ro.truth-seeker.info/atei-calauziti/nenorocirile-deznadejdea/

Nenorocirile - Deznădejdea

Nenorocirile – Deznădejdea

  Datorită acestei realităţi, suicidul este explicit interzis în Islam. Allah spune în capitolul An-Nisa’:

„Şi nu vă ucideţi voi înşivă! Allah este Îndurător [Rahim] cu voi!” (Coran 4: 29).

Aceia care comit suicid spun de fapt că Dumnezeu i-a împovărat dincolo de cât pot duce. Ei Îl acuză pe nedrept pe Creator că-i tratează în mod nedrept şi, prin urmare, cad într-o stare cumplită de necredinţă. Din cauza pierderii credinţei, gândurile lor cu privire la Dumnezeu devin diabolice, iar ei cad în deznădejde totală. Ei spun adesea că „viaţa este atât de nedreaptă, încât nu are sens să trăieşti.”

,,Nu-şi pierde nădejdea în îndurarea lui Allah decât neamul de necredincioşi!” (Coran 12: 87).

În consecinţă, Dumnezeu a informat omenirea că pedeapsa pentru aceia care nutresc gânduri necurate este chinul etern în iad. În capitolul Al-Fath, Allah spune:

http://ro.truth-seeker.info/atei-calauziti/amintirea-de-dumnezeu/

Amintirea de Dumnezeu

Amintirea de Dumnezeu

  Toate actele de adorare conţinute de legile divine sunt create pentru a-l ajuta pe om să-şi amintească de Dumnezeu. Este normal pentru fiinţele umane să uite câteodată cele mai importante lucruri. Oamenii devin adesea atât de preocupaţi de îndeplinirea nevoilor materiale încât uită în totalitate de necesităţile lor spirituale. Rugăciunea efectuată în mod regulat este poruncită pentru a organiza ziua adevăratului credincios în jurul pomenirii lui Dumnezeu. Ea intercalează nevoile spirituale cu cele materiale în viaţa de zi cu zi. Nevoia zilnică obişnuită de a mânca, de a munci şi de a dormi este legată de nevoia zilnică de a reînnoi legătura omului cu Dumnezeu. Cu privire la rugăciunea efectuată în mod regulat, Allah spune în revelaţia finală, capitolul Ta-Ha:

,,Eu sunt Allah şi nu există altă divinitate în afară de Mine! Aşadar, adoră-Mă şi împlineşte Rugăciunea [As-Salat], pentru pomenirea Mea!” (Coran 20: 14).

În ceea ce priveşte postul, Allah a afirmat în capitolul Al-Baqara:

,,O, voi cei care credeţi, v-a fost statornicit vouă Postul [As-Siyam], aşa cum le-a fost prescris şi celor dinaintea voastră. Poate că veţi fi cu frică!” (Coran 2: 183).

Credincioşii sunt încurajaţi să şi-L amintească pe Dumnezeu cât mai mult posibil. Deşi moderaţia în toate aspectele vieţii, fie materiale sau spirituale, este în general încurajată de legea divină, există o excepţie privind pomenirea lui Allah. Este practic imposibil să-ţi aminteşti de Dumnezeu în orice clipă. În consecinţă, în revelaţia finală, capitolul Al-ʻAhzab, Allah îi încurajează pe credincioşi să-şi amintească de Dumnezeu cât mai mult posibil:

,,O, voi cei care credeţi, pomeniţi-L pe Allah mereu.” (Coran 33: 41).

Pomenirea lui Dumnezeu este accentuată, pentru că păcatul este comis atunci când Dumnezeu este uitat. Forţele răului operează liber atunci când conştientizarea existenței lui Dumnezeu dispare. În consecinţă, forţele satanice caută să ocupe mintea oamenilor cu gânduri irelevante şi dorinţe pentru a-i face să uite de Dumnezeu. Odată ce Dumnezeu este uitat, oamenii se alătură de bunăvoie elementelor corupte. Revelaţia finală, Coranul, face referire la acest fenomen în capitolul Al-Mujadila după cum urmează:

,,Şeitan a pus stăpânire peste ei şi i-a făcut pe ei să uite pomenirea lui Allah. Aceştia sunt ceata lui Şeitan şi ceata lui Şeitan sunt cei pierduţi!” (Coran 58: 19).

Dumnezeu, prin legea divină, a interzis drogurile şi jocurile de noroc în primul rând pentru că acestea fac ca fiinţele umane să-L uite. Mintea umană şi corpul devin dependente cu uşurință de droguri şi jocuri de noroc. Odată dependenți, dorinţa oamenilor de a fi stimulaţi permanent de către ele îi conduce spre toate formele de corupţie şi violenţă. Dumnezeu spune în capitolul Al-Ma’ida al revelaţiei finale:

„Doar Şeitan doreşte să semene între voi duşmănie şi ură, prin vin şi prin jocul de noroc şi să vă abată de la pomenirea lui Allah şi de la Rugăciune [As-Salat]. Oare nu vă veţi opri voi [de la acestea]?” (Coran 5: 91).

În consecinţă, omenirea trebuie să-şi amintească de Dumnezeu pentru propria salvare şi creştere. Toţi oamenii au momente de slăbiciune în care comit păcate. Dacă nu au mijloace pentru a-şi aminti de Dumnezeu, ei se scufundă din ce în ce mai adânc în corupţie. Dumnezeu îşi va aminti în mod constant de aceia care urmează legile divine şi le va da o şansă să se căiască şi să se corecteze. Revelaţia finală descrie în mod clar acest proces în capitolul ʻAli ʻImran: