Povestea noastră fără noi.
timpul trecuse, o oră, două, ei erau tot pe acoperiș, își povesteau copilăriile, fără să intre în detalii dureroase despre anumite experiențe. se simțeau bine unul cu celălalt, tot îmbrățișați, le ținea de cald, deși nu ăsta era adevăratul motiv, ei doar își lăsau sufletele să se țină de mână cu ajutorul apropierii. soarele s-a ridicat, ei au uitat de cer, somn nu mai aveau, obișnuiți de la atâtea nopți pierdute pe unde își găseau un loc provizoriu.. -auzi, mie îmi e foame.. -Credeam că nu o să mai spui asta...și eu sunt lihnită.. -hai să mâncăm ceva.. -Nu e deschis nicăieri la ora asta, deci la mine sau la tine? -la mine e haos, știi și tu cum trăiesc singuraticii.. mergem la tine. -Atunci la mine să fie, cred că am ingrediente pentru un mic dejun în doi.. -stai departe? -3 străzi mai încolo, ajungem repede dacă o luăm printre blocuri.. -atunci să nu mai pierdem timpul. S-a ridicat primul, i-a întins mâna, ea neștiind că nu-i va mai da drumul. au coborât scările blocului marginal, au traversat ilegal printre mașini și claxoane pline de furie, apoi s-au făcut nevăzuți în umbrele aleelor dintre clădirile cu birouri.. -Am ajuns.. -așa repede? -Da, o secundă, să-mi găsesc cheile, gata...să știi că nu am cine știe ce apartament, e modest, dar e tot ce-mi trebuie -nu mă interesează apartamentul, ochii tăi sunt mult mai confortabili.. -Mincinosule, hai să-ți arăt unde-i bucătăria, apoi mai vedem.. -nu știu ce vrei tu, dar eu vreau clătite, merg de minune după atâtea nopți amare -Atunci clătite să fie, dar mă ajuți.. -pff, credeam că o să stau pe scaun și o să te privesc.. -Ai vrea tu, în bucătăria mea eu comand.. -bine, șefa, dar înainte de clătite hai să facem cafea.. -Pofticios mai ești, ai noroc că ador mirosul care se împrăștie peste tot, gândul ăsta mă trage din pat dimineața, că altfel.. -altfel ai dormi toată ziua.. și normal că-s pofticios, de ce să mă lipsesc de așa bunătăți când tot ce trebuie să fac e să cer, mă rog, și să plătesc, dar nu e cazul acum.. -De unde știi, poate te pun să-mi plătești la urmă.. -nu ai face asta..chiar nu cred că ai face-o -Nu ai de unde să știi.. -ba da, cred că mă pricep să citesc oamenii -Poate te induce în eroare coperta mea.. -ar fi ceva, acum să lăsăm asta, ne descurcăm la urmă. unde e ibricul? -În stânga sus..l-ai găsit? -bineînțeles
