Toxic thoughts

Cu toții plecăm la un moment dat din viața cuiva. Într-un fel sau altul, în povestea cuiva noi suntem personajul negativ. E ok.

Înțeleg faptul că toate lucrurile au un sfârșit și unii simt că e mai bine să se distanțeze și să nu mai facă parte din viața mea. E normal. Ce nu e normal însă, e sa nu o facă de tot.

Dacă simți vreodată că a sosit momentul să dispari din viața cuiva, fă-o de tot. Nu o mai răni. Nu te mai tot întoarce. Nu deveni omul pasăre. Nu pleca la greu și reveni la bine. Când iei decizia asta, ai grijă să o iei asumat și să te ții de ea. Nu, nu-i faci un bine dacă revii. Persoana respectivă încearcă să treacă peste tine așa că dacă te plimbi prin viața și inima ei nu o ajuți. Și nici pe tine.

Cei ce se întorc de parcă n-au plecat și nu te-au provocat să îi lași pradă uitării. Cei ce te-mbârligă că au realizat cât de valoroasă ți-e prezența după ce ți-au gustat absența.

Cei ce ți-au deschis iar rana pe care abia ai reușit să o vindeci.

Ni s-a spus de la bun început că-n viață totul este trecător, inclusiv persoanele de care dăm. Știm de mici că tot ce e frumos are un final. Suntem conștienți de lucrurile ce țin de realitate, însă, cu toate astea, doare. Oricât ne-am ascunde în spatele unui zâmbet, ori chiar invers, in spatele indiferenței trebuie să recunoaștem că doare.

Durerea ne ia de fiecare dată prin surprindere. Știm cum va fi finalul, simțim că va avea loc, dar asta nu ajută. Exact ca atunci când trecem prin pierderea cuiva drag. Cu toate că știm că era bolnav și că va avea să plece de lângă noi, cu toate că încercăm să ne obișnuim cu gândul, cu lipsa, cu durerea, nu suntem pregătiți. Și nici nu vom fi vreodată. Putem anticipa și suferi în avans dar asta nu va face ca-n ziua respectivă durerea să nu se arate și să nu creeze o durere-n piept.

Cine sunt oamenii pasăre și de ce am ajuns să le zic asa

Am vorbit despre sfârșit, deci probabil nu e atât de greu de intuit. Oamenii aceia care vin în viața noastră și sunt trecători, însă la plecarea lor fură și o bucățică din noi. La fel cum e probabil ca și noi să fi furat din ei.

Uneori îi simțim. Știm că nu fac parte din aceia care „vor rămâne”, știm că vor pleca într-o zi din viața noastră, dar cu toate astea ne ținem strâns de ei, încercăm să ne întărim legătura în speranța că poate nu o vor face. Undeva însă acolo, într-un colțișor din mintea noastră, știm.

Dar aceasta este viața, acesta-i este cursul și e natural. Îngrijorătoare însă e prezența oamenilor pasăre.

Le numesc așa pe acele persoane toxice care dispar din viața noastră apoi când ne e lumea mai dragă reapar. Așa cum păsările pleacă toamna în țările calde și se întorc înapoi, ei fac un pas-doi înapoi și când ne obișnuim fără ei se aruncă în noi.

Iar aici intervenim noi. Greșim și îi acceptăm sau facem lucrul corect și îi ținem departe.

Cu siguranță am trecut mulți prin asta și am greșit. Am crezut în a doua șansă, ori am fost măguliți de faptul că a revenit în viața noastră. Ne-am zis că dacă s-a întors înapoi înseamnă că e ceva. Da. uneori se întâmplă, greșeli se fac. Există și cazuri în care revenirea e mult mai dulce și întărește și mai tare legătura, dar deseori e invers. E un du-te-vino continuu ce ne amărăște și ne distruge sufletul. Ne golește ușor-ușor până în momentul în care nu mai are ce lua.

Sufletul doare, dar asta e realitatea. Omul pasăre e toxic. Poate unii cred în a doua șansă, în schimbarea în bine, în faptul că „de data asta va fi diferit”, ori „dacă s-a întors înapoi înseamnă că a fost să fie”.