Dupa 3 ani in care am aparat cele mai fortificate metereze ale anticomunismului in discutiile aprige si formatoare pe care le-am purtat cu Calin in jurul chestiunii, am ajuns ca intr-o seara din timpul sesiunii, in timp ce ma plimbam prin Bucuresti incercand sa ajung mai repede la vacanta, sa trec pe la Carturesti si sa cumpar caramida asta de carte: „Karl Marx: Greatness and Illusion” de Gareth Stedman Jones. Trebuie neaparat mentionat aici ca in cartile dreptei romanesti exista o repulsie reflexa fata de Karl Marx si lucrarile sale. Se pleaca pur si simplu de la premisa ca Marx e insusi Antihristul coborat pe pamant ca sa aduca, folosind o minte diabolica, ideile calauzitoare ale comunismului si ale totalitarismului, filosoful fiind direct raspunzator pentru GULAG si toate ororile infaptuite in cadrul regimurilor dictatoriale considerate de stanga. Nu am de gand sa dezbat aici ignoranta acestei pozitii sau felul in care intelectualii nostri dreptaci au ajuns sa o adopte in urma traumelor traite in comunism si postcomunism.
Asadar, cine e barbosul filosof care bantuie ca un spectru mintea atator generatii? Usor de prevazut, in spatele infricosatoarei barbi nu se ascunde nici Dumnezeul marxist urcat pe piedestal de cei care au avut nevoie de o mitologie lipsita de ezitarile si esecurile unui om in carne si oase, nici Satana pregatita sa distruga omenirea prin teoria sa malefica – imagine contruita de cealalta tabara dintr-un amestec de inconstienta si ura fata de regimurile comuniste. Dupa moartea lui Marx din 1883, liderii Partidului Social Democrat impreuna cu intelectualii socialisti rusi au dezvoltat o intreaga mitologie care sa inlocuiasca atat biografia, cat si mostenirea intelectuala a influentului filosof, ignorand greselile, ezitarile si nuantele gandirii sale si transformandu-l practic intr-un semizeu numai bun de folosit in propaganda. Este interesant de subliniat faptul ca aceasta mitologie a precedat infiintarea Uniunii Sovietice cu ani buni. Ceea ce a ajuns sa fie numic indeobste „marxism” este o colectie de idei preluate in parte din lucrarile lui Marx, mult simplificate si lipsite de nuanta originala, cuplate cu anumite detalii biografice atent selectionate care sa certifice faptul ca Marx a fost un Prometeu a carui teorie este imposibil de combatut. Luand toate aceste detalii in calcul si adaugand o anumita doza de fanatism, devine usor de inteles de ce „marxismul” a ajuns sa fie o ideologie proferata de dusmanii capitalismului, combatantii rasismului si, in principiu, orice grupare care necesita o carja (pseudo)intelectuala.
Dincolo de aceste distorsiuni ideologice si istorice, dincolo de traumele traite de parintii nostri in state care se revendicau oficial din teoria marxist-leninista, dincolo de orice prejudecati legate de mostenirea intelectuala marxista, Karl Marx a fost un intelectual contemporan cu Revolutiile din 1848, profund implicat in multe din evenimenele esentiale ale secolului al XIX-lea si care a avut o influenta covarsitoarea in dezvoltarea sociologiei si economiei, indiferent de corectitudinea ideilor sale. Cartea lui Stedman Jones urmareste atent aceste dezvoltari si incearca sa recreeze printr-o sinteza impresionanta istoria unui intreg veac, de la faimoasa Revolutie Franceza pana dupa moartea lui Marx. Acest secol prezinta o istorie tumultuoasa, in care din sudoarea si sangele varsat de milioane de oameni au luat nastere statele europene relativ democrate, cu vot universal si drepturi relativ egale pentru toti cetatenii. Dar acest parcurs trebuie inteles ca unul gradual, revolutiile fiind doar nucleurile pline de actiune, dar vesnic sortite esecului, spre deosebirile de ideile care nu pot fi infrante si aduc in cele din urma transformari radicale platite cu mult sange, asa cum sustinea sociologul revolutionar:
„The real danger lies not in practical attempts, but in the theoretical elaboration of communist ideas, for practical attempts, even mass attempts, can be answered by cannon as soon as they become dangerous, whereas ideas, which have conquered our intellect and taken possession of our minds are chains from which one cannot free oneself without a broken heart”.
In prima parte a tineretii sale, Marx era un diletant intr-ale literaturii, scriind poezii si punand la cale unele schite dramaturgice, care vor fi in curand abandonate in favoarea filosofiei lui Hegel si a lui Feuerbach. Pasiunea lui pentru scriitura literara a murit la o varsta frageda, pe cand Marx avea in jur de 20 de ani si o barba nu asa de stufoasa ca cea de filosof[1]. Arhicunoscutul „Manifest comunist”, publicat in 1848, era destinat doar celor care faceau parte din Liga Comunista, deci a avut o audienta foarte restransa. Doar mai tarziu va fi folosit acest pamflet in propaganda de care vorbeam datorita simplitatii ideilor si sintezei revolutionare usor de raspandit in cadrul oricarui tip de public. Pana la Comuna din Paris din 1871, cand Karl a scris o lucrare care l-a adus in atentia publica, economistul barbos era aproape necunoscut, faima sa fiind limitata doar la anumite cercuri de intelectuali socialisti, democrati si republicani (cei mai multi dintre ei radicali), in care se discutau probleme politice si se dezvoltau sisteme filosofice abstracte inaccesibile profanilor. Celalalt eveniment care i-a propulsat faima a fost traducerea „Capitalului” in engleza, franceza si rusa.
Cam prin 1844, odata ce a renuntat complet la nazuintele beletristice, Karl face tranzitia spre filosofia politica si devine radical comunist. In acelasi timp il intalneste pe Engels care ii va deveni partener de dialog pentru noile sale teorii si vor incepe o relatie de prietenie care va dura tot parcursul vietii lor. Pentru a-si sustine ideile comuniste, Marx va transpune ideea alienarii prin religie (luata de la Feuerbach) in celebra sa teorie a instrainarii lucratorului fata de munca sa:
„Labour was no longer the satisfaction of a need, but ‘merely a means to satisfy needs external to it’ – animal needs to maintain individual physical existence. Thus man only felt himself ‘freely active in his animal functions’. What was animal became human and what was human became animal.”
La aceasta idee se adauga infama sa teorie a materialismului istoric, o viziune strict determinista care stipuleaza ca toate atributele societatii la un moment dat – de la tehnologia utilizata pana la cea mai fina analiza filosofica – sunt determinate de mijloacele de productie folosite si de capital[2]. Asadar, individul este lipsit de orice merit pentru enuntarea ideilor sale, ele reprezentand doar suprastructura contruita pe baza materiala a societatii si nimic mai mult. Aceasta teorie, uzitata in mod superficial, poate fi folosita in orice ocazie pentru a contracara un argument, in traducere insemnand: „Esti burghez, deci orice spui contribuie in mod automat la mentinerea status quo-ului si a pozitiei tale sociale privilegiate”. Dupa caz, se poate inlocui „burghez” cu „misogin” sau cu orice alt „dusman al poporului (sau alt grup considerat defavorizat)”. Cel mai bun exemplu al acestei arme ideologice se afla in Manifestul Partidului Comunist:
„Dar nu polemizaţi cu noi, apreciind desfiinţarea proprietăţii burgheze prin prisma concepţiilor voastre burgheze despre libertate, cultură, drept etc. Înseşi ideile voastre sînt produse ale relaţiilor burgheze de producţie şi de proprietate, după cum şi dreptul vostru nu este decît voinţa clasei voastre ridicată la rangul de lege, o voinţă al cărei conţinut este determinat de condiţiile materiale de viaţă ale clasei voastre.”
Aceasta logica stramba a fost utilizata pentru a trimite oameni in GULAG si este inca folosita de orice social justice warrior care se respecta pentru a inchide gura oricarui interlocutor, indiferent de calitatea argumentarii acestuia.
Teoria comunismului marxist era incompleta fara un instrument esential care sa forteze schimbarea totala a societatii, celebrul proletariat. In cazul de fata, numesc respectiva clasa sociala „instrument” deoarece acesta este modul in care Marx privea cea mai numeroasa categorie a populatiei, ca pe un simplu topor utilizat de Istorie pentru a depasi tranzitoria epoca a capitalismului[3]. Legaturile sale cu muncitorii erau aproape inexistente, Karl afla informatii cu privire la proletari prin intermediari – de pilda Engels, care a scris despre aspra soarta a muncitorilor din Anglia victoriana. In rest, Marx era izolat de realitate si de nevoile acute ale muncitorilor in cercurile sale de intelectuali middle-class care isi permiteau sa discute de politica, filosofie si istorie fara sa fie exploatati salbatic de capitalisti. Chiar si publicatiile la care Karl contribuia cu articole erau scrise intr-un stil intelectual care putea fi citit doar de burghezie[4].
Insa de unde venea aceasta nevoie de a crea un intreg mecanism istoric bazat pe o multime de ipoteze niciodata demonstrate care sa conduca neaparat la transformarea radicala a intregii societati? Max Stirner, un filosof german adept infocat al individualismului, sustinea ca vointa individului este cea care ar trebui sa primeze peste orice alte considerente de obligatie morala fata de ceilalti oameni. Ca atare, era un critic fervent al comunismului si al oricarui tip de sistem care acorda o importanta secunda individului. Ca sa aduca un raspuns acestor critici, Marx nu se putea baza nici pe Dumnezeu pentru o teorie morala (era un ateu convins), nici pe teoria socialista care l-a precedat, fiind unul dintre cei care ridiculizau cu mult cinism ceea ce el numea „socialism utopic”, o colectie de principii simpliste care urmareau infiintarea unor comunitati in care oamenii erau lipsiti de proprietatea privata. El s-a simtit astfel obligat sa creeze o lege a istoriei care sa ii faca dreptate, folosindu-se de mai vechea idee de „lupta de clasa” care acum devenise doar o rotita din mecanismul sau teoretic numit materialism istoric[5]. Astfel, nu a mai fost nevoit sa enunte principii socialiste moraliste ( puteau fi usor contracarate cu o singura mentiune a relativismului moral) care faceau apel la mila si caritatea celor din clasele superioare, ci insasi Istoria era nevoita sa se supuna marii lui teorii, teorie de multe ori pusa in paralel cu cea darwinista (asociere pe care totusi Marx o evita). S-a facut astfel trecerea de la comunismul moralist la comunismul determinist sau asa-zis „stiintific”.
Pozitiile adoptate de Marx si teoriile sale au fost criticate de multi intelectuali importanti ai epocii. Un vechi prieten al sau, Arnold Ruge a enuntat pe un ton profetic:
„These two tendencies end up with a police state and slavery. To liberate the proletariat from the weight of physical and intellectual misery, one dreams of an organization that would generalize this very misery, that would cause all human beings to bear its weight.”
Un important socialist francez, Proudhon, il atentioneaza pe Marx intr-o scrisoare cu privire la teoria si discipolii sai:
“Proudhon opposed the group’s becoming ‘the apostles of a new religion, even if it were a religion of logic, or a religion of reason … Don’t create a new theology like your countryman, Luther.’”
Grün, alt filosof contemporan cu Marx, ii atrage atentia ca nationalizarea proprietatii private si centralizarea puterii statului doar va inlocui monopolurile individuale cu cel statal, distrugand in acelasi timp libertatea individuala.
Trebuie totusi sa intelegem ca dincolo de aceste ariditati intelectuale si lupte intre teoreticieni se afla un spirit revolutionar entuziast, l-as numi aproape copilaresc, o ardoare de a modifica lumea dupa chipul si asemanarea utopiei (mai mult sau mai putin „stiintifice”) din capul fiecaruia. Acelasi Arnold Ruge scria cu inflacare odata ce a pus piciorul in Paris, cu cativa ani inaintea Revolutiei din 1848:
„Above all, since the time of Athens and Rome, the history of men became the history of their absurdities; the renewal of the humanized world movement is still very young. It begins with the Revolution. For the Revolution has been the first reminder that heroes, republicans and free men once existed in the world.”
Un personaj revolutionar din „Educatia sentimentala” a lui Flaubert exclama cu naivitate molipsitoare:
„Everything’s fine! The People are on top! The workers and middle classes are falling into each other’s arms! Ah, if only you knew what I’ve seen! What a splendid lot! How wonderful it all is! … The Republic’s been proclaimed and now everyone’s going to be happy! Some journalists talking near me a moment ago were saying we’re going to liberate Poland and Italy! Do you realize there’ll be no more kings? The whole world will be free, absolutely free!”
Bakunin se intoarce in lume dupa o deportare de 11 ani (!) in Siberia si Herzen scrie despre el:
“Into our work, into our closed shop of two, a new element had entered, or rather an old element, perhaps a risen shade of the ’forties, and most of all of 1848. Bakunin was just the same; he had grown older in body only, his spirit was as young and enthusiastic as in the days of the all-night arguments with Khomyakov in Moscow. He was just as devoted to one idea, just as capable of being carried away by it, and seeing in everything the fulfilment of his desires and ideals, and even more ready for every experience, every sacrifice, feeling that he had not so much life before him, and that consequently he must make haste and not let slip a single chance … The fantasies and ideals with which he was imprisoned in Königstein in 1849 he had preserved, and had carried them complete across Japan and California in 1861. Even his language recalled the finer articles of La Réforme and La Vraie République, the striking speeches in La Constituante and at Blanqui’s club. The spirit of the parties of that period, their exclusiveness, their personal sympathies and antipathies, above all their faith in the second coming of the revolution – it was all here.”
Eu am fost pur si simplu naucit de aceasta descriere. Cum poate un om sa-si pastreze spiritul asta nebunesc revolutionar dupa 11 ani de deportare? Ce fel de caracter indestructibil poate sa aiba? Oricat de mult as condamna deraparile politice radicale, ma simt obligat sa ma plec in fata unui asemenea om. Poate ca epocii noastre (pasnice?) ii lipsesc asemenea personalitati cu vointa nebuna de a schimba lumea.
Toate aceste informatii in aparenta disparate reusesc sa demonstreze amploarea discutiei dintre socialistii radicali din epoca respesctiva – o multime de perspective opuse – si neajunsurile teoriei marxiste care vor fi mai tarziu ascunse in timpul fauririi mitologiei din spatele barbosului intelectual. Insa dincolo de toate aceste hatisuri teoretice, Marx a demonstrat prin rolul important pe care l-a ajutat in organizarea Primei Internationale[6] ca poate adopta un discurs moderat atunci cand acesta serveste direct interesele proletariatului. In deceniile urmatoare momentului cand si-a construit teoria care preconiza rasturnarea capitalismului, votul universal masculin si drepturile castigate de muncitori au potolit elanul revolutionar dezvoltat in mitica jumatate de veac dintre 1789-1848[7]. Astfel, Marx si-a pierdut treptat speranta intr-o rasturnare revolutionara a sistemului social si economic, incepand sa creada ca o tranzitie pasnica spre un nou sistem este posibila[8]. Gareth Stedman Jones considera ca cea mai importanta contributie intelectuala a lui Karl nu rezida in teoria lui economica, acum depasita, ci in documentarea conflictelor sociale inerente aparute odata cu Revolutia Industriala. Indirect, prin construirea unei teorii economice complicate, a pus bazele impreuna cu alti ganditori la formarea unui nou domeniu de studiu – sociologia – si a pornit o discutie despre sistemul economic care e posibil sa ii supravietuiasca chiar si capitalismului.
Dupa toata aventura asta, am putut sa constat inca o data ca dracul nu e asa de negru si nici Marx atat de rau. Cartea nu a fost nici pe departe usor de citit pentru ca incearca sa ofere un context istoric, social si politic foarte vast, pe langa faptul ca incearca sa identifice radacinile intelectuale ale lui Marx facand o sinteza a gandirii principalilor intelectuali ai vremii. Toate aceste elemente sunt legate de ideea centrala ca acel Marx construit cu sarg in secolul al XX-lea se diferentiaza radical de Marx cel care a trait si gandit in secolul al XIX-lea. Lucrul esential pe care l-am dobandit citind biografia asta stufoasa este faptul ca nu ma mai simt obligat sa adopt o atitudine extrem de defensiva atunci cand aud „Karl Marx”, care, in definitiv, orice am ajuns sa credem despre el dupa tot bagajul nostru istoric, n-a fost decat un intelectual influent, cu idei bune si rele, nici mai mult, nici mai putin.
Nota: Toate citatele sunt luate din “Karl Marx: Greatness and Illusion”, Gareth Stedman Jones, Penguin Publishing, 2016.
[1] Aveti aici o mostra de poem marxist:
“This pigmy universe collapses.
Soon I shall clasp Eternity and howl
Humanity’s giant curse into its ear.
Eternity! It is eternal pain,
Death inconceivable, immeasurable!
An evil artifice contrived to taunt us,
Who are but clockwork, blind machines wound up
To be the calendar-fools of Time.”
[2] „‘History’, Karl argued, ‘is nothing but the succession of the separate generations, each of which uses the materials, the capital funds, the productive forces handed down to it by all preceding generations, and thus, on the one hand, continues the traditional activity in completely changed circumstances and, on the other, modifies the old circumstances with a completely changed activity.’
Upon the different forms of property,’ he continued, ‘upon the social conditions of existence, rises an entire superstructure of different and distinctly formed sentiments, illusions, modes of thought and views of life. The entire class creates and forms them out of its material foundations and out of the corresponding social relations.”
[3] „Karl wrote in The Holy Family, ‘It is not a question what this or that proletarian, or even the whole proletariat, at the moment regards as its aim. It is a question of what the proletariat is, and what, in accordance with this being, it will historically be compelled to do.’”
[4] „The paper did not foreground the grievances of workers, and it was also written in a style inaccessible to all except a propertied and educated bourgeoisie.”
[5] “Karl replaced the normative tone by recourse to the notion of class struggle, an idea which had been commonplace in French political writing since the Revolution. ‘Communism’ was redescribed. It was no longer ‘an ideal to which reality’ would ‘have to adjust itself’. It was now ‘the real movement which abolishes the present state of things’.”
[6] “However limited the economic reach and effectiveness of the International Association, its impact and legacy were far broader. The greatest achievement of the IWMA was to forge and spread across Europe and the Americas a new and lasting language of social democracy. European socialism was an invention of the 1860s. Terms like ‘solidarity’, ‘strike’, ‘meeting’ or ‘trade union’ were adopted in countries where their previous use had been unknown. It was in the formulation of this new social-democratic language in the mid-1860s that Karl made his greatest contribution to the International, both in the definition of the aims of the Association and in a global diagnosis of the workers’ condition.”
[7] „The fact that exclusion and lack of recognition rather than exploitation were the prime precipitants of the insurrectionary sentiments of the peoples in 1848 was borne out by the subsequent history of Western Europe. With manhood suffrage and a representative system established in France after the fall of the Second Empire, and renewed talk of Reform in England, the working classes were progressively reincorporated back into the political system Thus the political and extra-constitutional significance of the ‘class struggle’, as it had been invoked by the Manifesto, faded away.”
[8] “The greater the extent of these preceding social changes, the less the violence likely to accompany the process of political change. It was for this reason that Karl believed that workers in England might ‘by peaceful means’ conquer ‘political supremacy in order to establish the new organisation of labour’.”
