Eseuri lirice
Cum poti incepe un eseu din nimic? Simplu: nu poti, asa cum ne spune axioma, ex nihilo nihil fit. Nu am folosit versiunea latina (doar) din snobism, ci ca sa evit dubla negatie din romana fara mari batai de cap. Asadar, punctul de plecare de aceasta data va fi poezia, si nu doar o teoretizare uscata, ci poezia scrisa de Sichim. Nu ma voi obosi sa o incadrez in vreun curent postpostpost...modernist pentru ca nu am experienta necesara si, in plus, nici nu cred ca e incadrabila in vreun fel. Imi calc pe inima si trec peste faptul ca nu poti comenta ceva asa intim si ermetic cum sunt poemele fara sa iti reiterezi propriile obsesii folosindu-te de perspectiva celuilalt.
Chiar daca le-am numit poezii in mod conventional, scrierile sunt mai degraba eseuri preocupate sa descrie sarmana noastra lume postpostmodernista (inca preapocaliptica) si decadenta, folosind o serie de referinte cultural-istorice si o perspectiva care se vrea postideologica, dar care sfarseste inevitabil, asa cum marturiseste insusi autorul, prin a reprezenta doar o alta ideologie. Dar trecand peste aceste detalii, lucrul esential surprins de poemele-eseu e acea atitudine (as spune ca a unei intregi generatii, dar nu vreau sa ma transform subit in mos si mi-e prea frica de generalizari) specifica oamenilor profund raniti de neregulile acestei lumi, dar care se rezuma la a da din mana a lehamite. Problemele descrise sunt nenumarate, plecand de la tablouri mizerabiliste cu iz de film romanesc, trecand prin nelipsitele nemultumiri iscate in lumea capitalismului tarziu si ajungand chiar la justificari metafizice fataliste ale caror concluzii indruma negresit catre un pesimism linistitor pentru constiinta, acea sfanta inactiune mult laudata de Cioran.
“A te lupta la tine în pat de unul singur împotriva status quo-ului,
cred că da,
ce altceva ar putea să fie razvrătirea mea?”
Tonul poeziilor, ceea ce le ofera substanta stilistica, este cu totul diferit fata de seriozitatea la care predispune de obicei temele abordate. Este un stil nascut din cultura pop a ultimei jumatati de veac, un colaj de referinte din muzica si cinematografie, la care se adauga paralele trasate intre soarta unor imperii antice de mult apuse si situatia Occidentului din prezent, parte de lume care a trecut de apogeu si isi asteapta cuminte sfarsitul istoric. Cea mai buna descriere a acestui stil este oferita de colajul specific fiecarei poezii, o imagine editata care cu greu ar putea intruni elemente mai eterogene: in acelasi tablou se regasesc filosofi celebri, episoade din iconografia crestina, simboluri ale regimurilor comuniste apuse, scene de film devenite legende in cultura populara americana, chiar si personaje din Las Fierbinti; fiecare poem are practic un meme propriu.
Confruntat cu futila alegere din dreapta si stanga, intr-o lume in care stirpea metafizica a raului nu poate fi stinsa de optiunile ideologice ale unei specii condamnate, autorul marturiseste cu candoare:
“și vă indic de pe acum că dreapta nu prea are o academie reală să mă atragă,
plus că tipele cu care doresc eu sa fac sex votează mai mult cu stânga.
În fine,
pare simplu,nu?”
Iata o buna ilustrare a stilului inedit care permite trecerea de la probleme de filosofie politica la fantezii cu iz intelectual. Folosind acelasi ton ludic, in alt poem este imaginata a doua venire a lui Iisus pe taramurile cetatii americane (“Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.”, Apocalipsa 17:5), iar eseistul nostru alterneaza intre ipostaza profetului apocaliptic care biciuieste viciile societatii consumeriste si rolul de Mare Inchizitor hipsteresc al secolului al XXI-lea care Il sfatuieste prieteneste pe Fiul Domnului:
“Așa e studenția în campusurile de prin California,
o știm toți, am trecut prin ea;
și noi am vorbit ca tine în slove
de 150 de caractere
de pe colinele Twitter-ului spre mulțime,
și noi am găsit pe Facebook 12 apostoli
care să ne urmeze până în adâncimile deep web-ului.
Însă după un an, doi
de beție, de instabilitate
mentală, energetică, sexuală și, cel mai important, materială,
am ințeles ceva.
Am priceput cu toții că orașul este pe atât capitală a îngerilor,
cât este și poartă spre întunericul morții.”
In sfarsit, tot ce am spus eu mai sus nu face doi lei. Mai presus de orice, poezia (chiar cea cu o pregnanta latura eseistica) si muzica se gusta, doar mai apoi se recenzeaza, altfel cadem si noi in pacatul Fetei Zodiac proaspat iesita de la Litere:
“Tovarășe poet,
Poezia ta nu e așa cum spune magna carta de pe biroul rectorului!
iar eu am să pășesc îndărăt să îmi șterg urma lirică
de pe podele de lumină din instituția asta a lor.”
