în altă parte

A trecut foarte mult timp de când nu am mai scris. E foarte complicată experiența trăită, și furat de împrejurimi și conjuncturi am uitat să mai scriu sau mi-am zis că nu am timp. Ar fi timpul să îmi fac timp pentru că trăiesc în altă lume, în care normalul se desfășoară altfel. Ce e atât de special? E o țară cu un milion - două mai mulți locuitori decât Bucureștiul. (ultimul recensământ a avut loc înainte de război) E o țară, împărțită în trei, de niște domni respectabili de altfel, pentru că nu au știu cum să oprească un război, pe care am să evit să spun că tot ei l-au început și au mai ținut și ochii închiși și s-au făcut că plouă. Împărțită între etnii, care de altfel nu aveau nicio problemă unii cu alții, au mers la școală împreună, s-au jucat împreună, au lucrat împreună, până într-o zi când s-au trezit că trebuie să se împuște unii pe alții fără vreun motiv anume, altul decât "acum e care pe care!" E o țară care trăiește paradoxul absurdului (moștenire de la domnii respectabili) de a fi împărțită în trei părți, o Federație, o Republică și o fâșie care nu e nici una nici alta. O țară condusă de 3 președinți aleși pe 4 ani, și care stau prin rotație câte 8 luni la putere pentru a fi evitată discriminarea. În școli, copii învață în clădiri diferite, să nu se amestece între ei. Liderii celor 3 instituții religioase sunt mai agresivi decât politicienii. Orașe împărțite în două, în care un etnic nu va traversa strada in partea cealaltă dacă are nevoie de ceva, pentru că e în partea celalaltă! Paradoxul e ca Uniunea Europeană, SUA și restul îi forțează economic și politic să intre "în rând cu lumea" din punct de vedere al sistemului politic și administrativ, deși acesta e sistemul pe care ei l-au înființat. Dar în aceași țară, în orașul în care locuiesc, dealul pe care șade blocul meu, e plin de scări. Le urci, le cobori, să ajungi unde ai nevoie (sistem foarte inteligent creat pe vremea lui Tito). Aceste scări s-au distrus în mare parte pe timpul iernii groaznice care tocmai a trecut. Nu le-au lăsat așa, și nici nu au urlat că nimic nu se întamplă și că nimeni nu are grijă (sau cel puțin nu am auzit eu) le-au reparat integral pe toate. Arată ca noi. Doar un amănunt. Când intri într-o încăpere în care cunoști pe toată lumea, cum ar fi la noi în birou, unde suntem și bărbați și femei, trebuie să dai noroc cu toată lumea. Nu e prea politicos să te cauți în nota de plată, cât ai tu exact de dat, sistemul "nemțesc" nu funcționează. Dai cât crezi că ai de dat, sau plătești tot. Întotdeauna vei primi rest. Așezat la o masă, unde se poate întâmpla să fi cel mai tânăr barbat, chiar dacă sunt și femei, vei fi primul servit. Cel mai tânăr nu are voie să privească mâncarea. Riști să jignești dacă intri în intimitatea religioasă a persoanei de lângă tine. Riști să afli niște lucruri cumplit de dureroase dacă deschizi subiectul război, indiferent cât de relaxat îți vor fi povestite. Orice aș face și oricum aș privi locul acesta, e ca o cetate, ajungi, dar e ceva care te ține să pleci. Ești înconjurat de munți precum zidurile unei cetăți. Când saluți pe cineva, întrebi consecutiv în vreo 3 feluri diferite "Ce mai faci?". Când mulțumești, la fel. Nu am urmat o logică. Ci mai curând am lăsat lucrurile să curgă. aici orice se poate întampla. chiar și să ningă la mijloc de lună mai.

nu am mai scris de ceva vreme, deși am avut de curând un post, dar din nefericire a trebuit să îl șterg. din prea mult entuziasm am făcut public un trailer al unui film pe care l-am vizionat, și nu era tocmai indicat. să îl numim conflict de interes. în ultima perioadă am văzut o mulțime de filme, și continui să vizionez. am văzut câteva zeci de scurt și lung metraje. mi-a venit să mă urc pe pereți, am râs, mi-a venit să plâng. la un moment am să vă recomand câteva filme să le vânați prin festivaluri, dacă or să fie înainte de cel pentru care lucrez. sper că nu ! :-p sunt încântat pentru că am citit câteva zeci de proiecte și am găsit niște povești interesante, dar am descoperit și un fenomen interesant, cum unii tineri percep un oraș cu o istore foarte specifică și cum se raportează la el, și cum temele revin ciclic. sunt încântat că din toată ferma noastră mioritică, în spațiul dâmbovițeano-pontic, în care toată lumea preferă să mențină și mai ales să întrețină atmosfera mocirloasă, există oameni care se fac indiferenți de ce se întămplă în jurul lor și se păstreaza în integritatea lor, și fac în așa fel încât pentru străini să fie o onoare și întotdeauna primul pe listă de opțiuni : România sau un român. să fii patriot nu înseamnă să te bați cu cărămida în piept. de fapt nici nu prea sunt adept al acestui termen și mai mult de atât cred că în ziua de azi nici nu își mai are rostul conceptul. dar chiar și asa, patriotismul este un act de generozitate și responsabilitate pentru semenii tăi. în ziua de azi semenii noștri sunt de tot felul de naționalități, religii, rase, etnii. astăzi patriotismul trebuie trecut la un alt nivel. responsbilitate și act de generozitate cu conștiință mai înaltă, pentru că orice întreprindem are efect nu doar într-un cerc restrâns. fără să ne dă seama, influențează mult mai mult. ne batem cu cărămida în piept pentru o țară, nu doar noi românii, în general zic acum. dar țara aceea a existat în atât de multe forme pe durata a două mii de ani, încât e corect să ținem cu dinții de o istorie de câteva sute ani într-una? scoatem capul din pământ? ne uităm și în jurul nostru? ne uităm în oglindă? încercăm să trecem peste mocirla porceasă a televiziunilor? încercăm poate să trecem la acte si gesturi mărunte care depășesc nivelul de likeuri si click-uri si postări infinite isterice, pline de frenezie, goale de acțiune? nu e timpul să ne maturizăm? putem să nu mai dăm vina pe clasa politică? există pentru că noi existăm? este imaginea noastră? iar noi suntem cei care uităm discursul lui Iliescu de la mineriadă, dar îl postăm pe facebook, noi suntem cei care l-am ținut pe Vadim la "loc de cinste" anii de a rândul! tot noi suntem cei care au trimis-o pe EBA, Vadim si Becali in Parlamentul European, și tot noi urlăm pe facebook? eu zic să luăm o pauză, să medităm un pic, să ne ridicăm pe o piatră să ne uitmăm în jurul nostru, la vecinii imediați, dar și în zări, și să fim responsabili mai întâi. iar dacă cineva se urcă și strigă, mai întâi să gandim înainte să ajungem să aruncăm cu pietre și/sau să urmăm orbește. în final, în ferma animalelor porcul conducea, porcul a condus si porcul a dat jos porcul și s-a așezat în fruntea animalelor, iar animalele au uitat legile, s-au apucat să le recitească, dar erau deja modificate. puneți la îndoială mai întâi, apoi judecați, apoi acționați. *** și poate par lup moralist, pentru că nu mai locuiesc în Romănia. dar sunt singurul străin din acest birou și sunt român. în majoritatea discuțiilor pe care le avem aici despre persoane respectabile artistic și profesional, întodeauna un român e cap de listă. filmulul unui anumit român este dat exemplu pentru studenții de la Academia de Film. și lista mea ar putea continua... Îmi cer scuze pentru deranj, cu drag Alex P.S- filmulețul arată foarte simplu cum lucururile pe care le mânuim lasă urme, urme pe care am putea să le vedem, dacă le-am privi. tot ce iese din mâna noastră lasă urme. să avem grijă ce urme lăsăm

Crăciun, anul acesta = ceva gătitit, ceva copt, spălat muuulte vase, mers prin zăpadă, de fapt prin ninsoare, slujbă catolică în catedrală franciscană în miez de noapte, cadouri, prânz întârziat, seară cu musafiri, somn, Amelie. :)

și așa încep pregătirile. aseară am stat și am lucrat la fursecuri în tandem. o să vină și runda a doua cu ceva prăjitură (rețeta mea favorită cu milioane de fucte uscate, tot felul de nuci și mirodeniile pamântului) și un pic de găteală. dumincă omuleți la masă și un fursec. inaugurăm locuința. he he...

a treia zi de Advent si cu ocazia asta am si un Adventkranz. am făcut și ceva cumpărături de Crăciun, așa pentru un mic feeling. și în casă e așa o atmosferă caldă. o să cumpăr și ceva lumini mici și galbene și o să adaug și miros de scorțișoară, portocală și cuișoare. și de abia aștept să încerc și cuptorul, cu o prăjitură bineînțeles. :-p *** au trecut 2 săptămâni. s-a renunțat la căutări.

noaptea trecută a nins. când m-am trezit dimineață asta mi-a fost priveliștea. cât depre ceva în încălțări, hmm... nimic palpabil, poate a fost ceva invizibil și mi se va arăta. zi frumoasă să aveți! :)

Crăciunul se face prezent pe străzi, dar afară e miros de primăvară :)

au trecut 5 zile. nu am mai scris nimic. a fost un pic mai agitat totul pe aici. există un subiect tabu. nu am să scriu despre el. *** ieri am fost la recepția organizată cu ocazia zilei de 1 Decembrie de către Ambasada României în Sarajevo. da recepția a fost pe 29 noiembrie. motiv: niște evenimente ce au loc pe aici pe 30 și 1 și unde majoritatea diplomaților vor participa. *** de fiecare dată când citesc scenarii scrise de tineri absolvenți ( nu nu! nu am să zic tinerii din ziua de azi! :))) ), mă distrez și mă enervez în același timp. mă distrează cum unii se srăduiesc să aibă o aplicație perfectă, dar fac stângăcii. și mă enervează groaznic unde e lipsă de respect pentru cititor, unde găsești greșeli de dactilo, de formatare, unde nu se ține cont de ghidul de completare și te trezești că lipsesc informații, care din nefericire mie sau celui care citește o aplicație în general, îi sunt necesare. eu o numesc curtoazie. nu e respect pentru tine, asta nu e problema mea cât și în ce fel își manifestă cineva respectul de sine, dar mă preocupă când lipsește pentru "partenerul" căruia i te adresezi. Ahh... pentru cei care poate cred că așa în general aplicațiile nu sunt citite, scrisoriile de intenție etc. ba sunt citite! și dacă e un nebun ca mine, care se ia de toate prostioarele, și ține cu dinții de forma în care sunt prezentate lucrurile, se complică un pic. (glumesc :-p) *** bate clopotul la catedrala de vis-a-vis de birou. e ora 19. pe stradă sunt parcate numai mașini cu stegulețe, ofițeri și militari la țol festiv. e ziua armatei aici. iar clădirea de lângă birouri este Casa Armatei. seară faină... oriunde am fi. :)

no comment.

pe 25 noiembrie 1990 a avut loc al doilea tur de scrutin în urma căruia s-a ajuns la forma tripartită de conducere a Federației. azi avem liber, pentru că este zi națională. iar pentru că a fost ziua lor națională. și liber, eu am făcut o vizită pe la Ambasada României din Sarajevo, pentru a îmi ridica invitația la recepția organizată cu ocazia zilei de 1 Decembrie. **** Mot are probleme de adaptare. sunt un pic îngrijorat. nu reușește să își găsească un loc al lui, e foarte agitat, și nu se dezlipește de mine. uff...

pe biroul meu... :) și azi a venit și ploaia.

de multă vreme aveam de gând să postez această melodie. se pare că i-a venit ceasul. :)

aseară, seară lungă cu filme și tare bine a fost... dimineață cu soare, curățenie, gătit (orez arăbesc cu migdale si semințe de pin)... acum o cafea... după-amiaza a fost cu soare. :)

zilele trecute Cristina Bazavan, asocia oamenii pe care îi cunoștea cu filme . m-am distrat un pic și am și zâmbit. dar cu efect întârziat (doppler cum îmi place să zic) mi-a deschis pofta de a revedea filmul cu care m-a asociat. dar îl las la urmă, înainte de toate am un teanc de dvd-uri cu nominalizații EFA prin care mă gândeam să trec.

te-ai întrebat vreodată, cum ar fi să te trezești că o decizie la nivel mondial, politică macro etc, să ajungă să te afecteze la nivel personal? am trăit câteva zile cu această teamă. pentru că era cât pe ce. nu am trecut încă peste hop. să vă explic cum e cu o variațiune a fenomenului cu fluturele și tsunami. sunt în Sarajevo pentru că voi lucra pentru festivalul de film de aici (SFF pe scurt de acum încolo). SFF dezvoltă diverse programe și proiecte pe timpul anului. pentru unul sau două din ele am să lucrez eu. (detalii cu altă ocazie :-p ) pentru aceste proiecte se aplică pentru finanțări la diverse entități. în cazul meu UNESCO. dar UNESCO are finanțare compleșitor de mare (peste 85%) USA și Canada. de curând UNESCO a recunoscut statul Palestinian. SUA și Canada nu. cele două state, eu anunțat că vor tăia finanțarea UNESCO. rezultă proiectele cu granturi UNESCO sunt în pericol. prin urmare la nivel de individ, adică eu, probabil "șomer" :))). acesta este un scenariu posibil. nu este încă confirmat, deși după azi cred mai puțin că voi rămâne "șomer" decât credeam acum două zile. dar mecanismul mi s-a părut interesant de urmărit și împărțit. ***** Mot e agitat. nu e obișnuit cu spațiul mare pe care îl are la dispoziție. și nu e obisnuit să nu mă aibă în câmpul lui vizual tot timpul. de aici imaginea cu el care mă urmărește peste tot prin casă. **** biroul meu provizoriu e cu vedere la catedrala ortodoxă.

Astazi fotbal BiH cu Portugalia, la portughezi acasa. Mare nebunie mare:)

Şi cum am călătorit noi ?...cum ar zice unii că două floricele :))) Am ajuns la check-in cu noaptea în cap. Două domnişoare drăguţe şi amabile (am zburat cu Lufthansa) mă întâmpină. Primul la cântar a fost Mot şi al lui transportor, pentru că doar dacă are cu totul sub 8kg poţi să îl iei in avion, altfel merge la compartimentul din cală, dedicat transport animale. Dragoste la prima vedere. Când am mers să plătesc bagajul suplimentar şi taxa pentru Mot, domnişoară ne-a făcut o reducere, şi mă întreba dacă nu I-l las ei. Pfff... M-am întors la check-in să termin cu înregistrarea bagajelor, şi mama mea, care m-a adus la aeroport, era acolo şi mi-a relatat dialogul de la ghişeu în absenţa mea. Cele două domnişoare despre mine: "vezi ce suflet bun are! E balanţa! De obicei doar femeile in vârstă îşi iau animalele de companie cu ele!" (Am luat ca pe un compliment partea cu femeile în vârstă :)) ). La poliţia de frontieră au făcut mişto intre ei ofiţerii, şi se uitau chiorâs la hârtiile lui. Nu înţelegeau nimic, şi se uitau doar din curiozitate şi să îşi omoare timpul. Primul segment de zbor a fost bine,a fost liniştit. A fost liniştit şi in aeroportul din München, in al doilea zbor a devenit nervos şi miorlaia. S-a oprit noroc că nu e drumul lung. M-am întâlnit la coadă la boarding cu Elma. Elma Tataragic, e scenarist şi producător, dar este şi programmer competiţia SFF filme lung şi scurt metraj. Si ce e simpatic, că soţul ei e medic veterinar. Asa că am găsit şi doctor veterinar, lucky me! :) Apartamentul în care locuiesc, are o bucătprie imensă și am început cu bucătăria pentru că îmi plac să petrec timp acolo :-p. Peste tot sunt geamuri mari pe tot peretele, ceea ce îl face foarte luminos. Lui Mot îi place, pentru că are loc să se fâțâie. hi hi!! urmează să pun în ordine și aspectele birocrtaice legate de șederea mea, si revin și cu îndeletnicirile mele profesionale :)