#teodoreanu

"Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primăvara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi într-acele, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta. Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund."

Rămas bun Mă numesc Lorelei. Legenda spune că am ucis. Anii mei tineri au sunat a cântec, dar am trecut pe lângă ei cu dragostea de mână și am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear. Mi-e sufletul ca tufișul Păiurului pe coasta Mării Negre: numai ghimpi curbi care au încununat odată fruntea lui Hristos. A trecut o ploaie de primăvară și s-a țesut în zare brâul frânt de mătase al curcubeului; cu el îmi încing mijlocul și mă duc.

Dar la poarta casei tale veghează dragostea - și mi-am tras pașii înapoi ca la ieșirea cu icoană din biserică. Cânt răgușit pe sub ferestrele casei tale, cum cântă copiii italieni pe străzile orașelor noastre, în mizeria frumuseții lor cu ochi mediteraneeni. Cânt cu mâna întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcați la răspântii de drum: Ascultați, voi toți, bucuria și durerea mea.