#devorbacuemma

Cei care cred că există relații perfecte, fără motive de supărare și fără momente de ceartă, să stea fericiți cu propria imaginație și să-și construiască singuri relații perfecte. Pentru că așa ceva nu există. Nu există încredere fără testarea ei în timp. Nu există împăcări cu aromă de dragoste fără certuri cu miros de supărare. Nu există fericire fără momente de tristețe sau teamă. Fiind lângă cineva, îți va fi teamă să îl pierzi, să lași în trecut momentele petrecute alături de el și din acest motiv vei căuta să faci ceva, să schimbi, să fii mai bun. În tot acest timp vei fi lângă ea sau el, vei împărți o lume la doi, o masă și-un pat, iar asta înseamnă că unele certuri sunt inevitabile. Ca și unele împăcări. Ca să ajungi departe, trebuie să o iei pas cu pas, ceartă cu ceartă, împăcare cu împăcare, împreună.

„Hai pur și simplu să fim unul pentru celălalt.” – Vitali Cipileaga – „De vorbă cu Emma” Ești asemeni unei simfonii melancolice de primăvară. Nu există încă, balanță să poată cântări fericirea pe care o simt atunci când te privesc zâmbindu-mi, sau mulțumirea eternă pentru existența ta. Mi se întâmplă uneori să mă trezesc amorțită, căutându-te și așteptând să revi alături de mine după o noapte colorată în îmbrățișări și sărutări pătimașe. Am construit o lume ce ne aparține doar nouă și în care zâmbetele tale radiază atât de puternic printre picăturile de întuneric, încât alături de tine, simt că aș putea să pășesc pe meleaguri demonice, fără niciun sentiment de neliniște sau frică. Îmi permit să îți mărturisesc că dacă mi-aș hrăni sufletul cu zâmbetele tale pentru o eternitate, nu ar mai hămesi nicicând. Deci, hai să fim, să ne iubim și să fim împreună, să uităm de frimiturile lăsate în urma noastră, să nu le mai protejăm de păsările năzdrăvane, căci odată cu tine, mi-am găsit căminul mult prea dorit și mult prea puțin căutat. În tot acest timp, te-am cântărit atent, ți-am întors gândurile pe dos și am amuțit când am conștientizat că-mi ești o copie masculină fidelă, un suflet ce mi-a colorat fiecare clipă din momentul în care mi-a îmbrățișat mâinile. Se spune că „eternă este doar tăcerea”, dar tăcerea trupurilor noastre îmbrățișate este atât de profundă și de angelică încât, eternul ar fi un timp infim, eternul îl resimt de fiecare dată când te am alături. Nu îmi dă pace gândul că nu am să pot niciodată să îți mulțumesc ție îndeajuns pentru tine, pentru fiecare moment în care ne regăsim pe canapea îmbrățișați, pentru răbdarea pe care mi-o acorzi când pare că aberez în cuvinte fără contur, pentru iubirea ta atât de viu colorată, pentru timpul tău, pentru totul tău.. Ești al meu. Și nu spun aceste cuvinte ca și o dovadă a unei posesiuni otrăvitoare ce îmi poate măcelări sufletul într-o clipă, ci ca și o binecuvântare.