În ultima vreme văd tot mai des cum, imediat ce un cuplu se căsătorește, apare inevitabila întrebare din partea rudelor: „Dar voi când faceți un copil?”.
Mi se pare nedrept. Fiecare om are dreptul să își trăiască viața după propriile nevoi și propriul ritm, fără să fie presat sau judecat.
Oamenii trec prin situații foarte diferite. Unii nu vor încă un copil. Unii își doresc, dar nu pot și suferă în tăcere. Alții nu își doresc deloc. Toate aceste variante sunt la fel de valabile și la fel de personale. Presiunea socială pusă pe umerii tinerilor de azi este complet inutilă și, de multe ori, doare.
Un copil nu e o bifă pe lista societății și nu e o jucărie pe care o iei când simți că „așa trebuie”. Un copil înseamnă responsabilitate, timp, emoție, răbdare și prezență.
Trebuie să fii acolo lângă el în momente frumoase, dar și în cele grele. Să îl ții în brațe când îi e teamă, să îl încurajezi când cade, să îl iubești într-un mod constant și matur.
Viața cu un copil schimbă tot: dacă pleci în vacanță, îl iei cu tine sau îl lași cu bunicii; dacă se îmbolnăvește, toată rutina se răstoarnă. Copiii sunt imprevizibili, iar asta cere o inimă pregătită, nu o inimă presată.
Un copil îl faci atunci când simți că e momentul tău, nu al societății. Când îl dorești cu adevărat, nu când cineva îți bate obrazul sau te întreabă la masă „Ei, și voi?”.
E nevoie de mai multă delicatețe, mai multă înțelegere și mai puțină curiozitate intruzivă. Viața fiecăruia este a lui, nu a celorlalți. Și doar cei doi dintr-un cuplu pot decide când, dacă și cum își doresc să devină părinți.
