Excursie de zbor cu parapanta la Monaco, 16-23 feb 2014
Pentru parapantiști, lunile de iarnă sunt liniștite. Prea liniștite. De aceea, așa cum păsările pleacă în țările calde, și parapantiștii caută să plece în zone de zbor mai bune.
O astfel de zonă există pe binecunoscuta Rivieră Franceză, foarte aproape de principatul Monaco, în orășelul francez Roquebrune-Cap-Martin.
(Principatul Monaco vazut din zbor)
(Roquebrune-Cap-Martin - plaja pe care se aterizeaza)
Se decolează de pe Mont Gros (686 m) iar aterizarea se face pe o mică plajă (Plage du Golfe-Bleu) sau direct în Mediterană dacă lucrurile merg prost :)
(Decolarea cu mochetă de pe Mont Gros)
Se poate zbura acolo doar în lunile mai reci (din oct. pana in apr.); în restul timpului, zborul e interzis pentru că plaja e plină de oameni și nu ai unde să aterizezi.
Din România, cel mai rapid mod de a ajunge acolo este cu avionul până în Nisa (linie low cost - Blue Air) și apoi cu autobuzul, trenul sau cu elicopterul. Fiecare după posibilitați :) Noi am fost cu grup organizat și am avut la dispoziție microbuze.
(faleza orașului Nisa)
Când spun noi, mă refer la 20 persoane, majoritatea foști sau actuali elevi ai școlii de zbor ParaMagia, instructor Istvan Ferencz (detalii zbor tandem / cursuri parapantă la 0722.285.516)
(echipa ParaMagia)
Mulțumiri celor de la F64, care mi-au pus la dispoziție un Go Pro Hero 2 cu care am făcut toate filmările din timpul zborului.
Am fost acolo în perioada 16-23 februarie și am avut vreme bună (o singură zi cu ploaie). Oricum, în regiune sunt, în medie, 300 de zile cu soare pe an deci ar trebui să ai mare ghinion să prinzi o săptămână întreagă de ploaie.
Priveliștea pe care o ai în zbor este spectaculoasă. Dacă ai noroc de termice (curenți verticali de aer cald) și ajungi peste locul de decolare vezi în același timp Munții Alpi, Marea Mediterană, o bună parte din Rivieră și multe vile cu piscine care valorează milioane bune.











