Manusi Wed’ze cu tehnologie novadry
Am fost la Decathlon acum vreo 2 saptamani sa-mi iau niste manusi pentru parapanta. Nu cautam ceva special pentru parapanta, pentru ca nu gasesti asa ceva, dar aveam nevoie de niste manusi calduroase care sa nu fie prea groase, dolofane. Nu am mai gasit mare lucru fiind chiar inainte de vacanta copiilor plus ca ninsese zdravan recent deci inghesuiala mare de plecat la munte.
Totusi mai era o singura pereche (cea din poza) care s-a potrivit pentru ce aveam nevoie. Destul de scumpe totusi - 180 lei, dar le-am luat.
Acasa am facut “testul cu apa” :) adica mi le-am pus pe maini si le-am bagat sub jetul de la robinet. Textura de pe partea exterioara avea un comportament impermeabil - apa aluneca in picaturi fara sa penetreze materialul. Probabil datorita tehnologiei Novadry. Nu zice prea multe la link-ul respectiv dar probabil e ceva parteneriat cu Decathlon pentru ca am vazut ca multe produse de la ei au acest brand pe ele.
In fine, manusile respective sunt facute pt ski/placa si am avut ocazia sa le testez si eu chiar prima data cand am pus placa in picioare. Cu alte cuvinte am cazut destul de mult si pe deasupra era cald si flescaiala, deci ingredientele perfecte pentru a testa niste manusi.
Concluzia: am ramas impresionat! La exterior erau imbibate de apa iar inauntru erau perfect uscate. Personal nu credeam ca este posibil asa ceva dar pe de alta parte niciodata nu am dat atatia bani pe o pereche de manusi :)
Urmeaza sa le testez si la parapanta sa vedem daca tin de cald suficient de bine si apoi ramane de vazut cum vor “imbatrani”. Dupa ce m-am intors de la munte am mai facut o data “testul cu apa” ca sa ii arat si colegului de apartament dar parca deja nu mai fugea apa la fel de bine.
Ramane de vazut. Deocamdata sunt foarte multumit de achizitie.
Ca sa fiu si putin carcotas, nu prea imi plac tintele gen "Zara". Cred ca se putea si fara ele. Sau poate au o utilitate pe care inca n-am descoperit-o.














