În esență.

Viaţa noastră e o scurtă fulgerare, dar avem timp destul. Acum, pentru prima oară de la facerea lumii, îi este îngăduit omului să intre în atelierul lui Dumnezeu şi să lucreze alături de el. Cu cât trupul se preface în iubire, în curaj și în libertate, cu atât mai mult omul devine Fiul lui Dumnezeu.

Nu mai plânge, Ană, pentru că nu pentru plâns trimite Dumnezeu fiice voievozilor!

Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci

Rămîne doar dorința de-a o vedea cum se mişcă, cum respiră, cum hohoteşte cristalin, picurat, hi, hi, hi, de a-i sorbi vocea tînără, subțire, întremătoare, de a i-o bea ca pe-o apă limpede, rece, păstrată în cana mată, cu temelia solidă, lichid sfînt hărăzit doar mie, de a-i mirosi părul (dar oare i l-am mirosit îndeajuns?), viața petrecută aievea, asta contează. Mă uitam ceasuri întregi la dînsa. Mă uluia, mă făcea fericit, mi se oprea răsuflarea, mă înăbuşeam de plăcerea de a o ști lîngă mine, a mea oarecum.

Roua e la fel de rotundă în ierburi, pe scînduri, pe streşini, în suflete și în iubiri. Te-ai înspăimîntat vreodată, în clipele calde de soare sau de lampă aprinsă, că ar putea sosi un înger cu nimbul ciufulit și aripa dibace, globurile minuscule de apă să le lovească, sfărîmîndu-le, cu un ciocan mătăsos? Desigur, dînsele şi-ar reveni, durdulii și istețe, rozbombate iarăși și iarăşi. Foloseşte încrezător izbînzile simple din preajmă. Adună-le în inimă spre binele vieții tale.

Acum când văd răsărind soarele şi inima mi s-a liniştit de aurul luminii mă gândesc cu groază cât de apus a putut să fie ieri seară în răsăritul lui de azi. şi gândul mi se abate aiurea şi numai spre tine, nerăsărita şi nesupusa mea.

În centrul cugetului şi al zărilor mele este Ana. De la ea îmi vine tot binele sufletesc. Ana este poezie. Poezia este Ana. Ana este subiectul sau predicatul, explicit sau subînțeles în oricare din propozițiile rostului meu.

Frumusețea ta nu are trăinicie rece de tipar, ea nu e corp cristalizat; frumusețea ta e o frumusețe jucăușă, condiționată de inimă, o frumusețe ce se alege ca o surpriză de vrajă, când dintr-un aspect, când din altul. Privirea ce are privilegiul să te urmărească trece din beție în beatitudine. Mă încânți şi îmi descânți când stai în fața mea. Mă încânți şi îmi descânți când umbli prin fața mea. Când râzi îmi placi cu putere de lege, tu, care nu ești decât grație mai presus de orice lege. Când şăgălnicia ți-o rosteşti cu glas mai adânc decât jocul, nu mai întrezăresc pentru mine nici o scăpare.

Părul seară O-nfășoară Și-nnoptez În păru-i des