Nu am scris niciodată despre tine, scriu în general despre oameni, răni, iubiri și gânduri, dar despre tine niciodată. Și nu pentru că nu mă inspiri, ci pentru că-mi blochezi circuitele. E ca și cum inima mea este prea egoistă să vorbească despre tine și te păstrează doar pentru ea, strângându-te mișelește la piept.
Dar m-am trezit. Târziu, recunosc, dar în cele din urme am făcut-o. Dar m-am trezit și am ochii deschiși larg și am văzut distanța. Distanța pe care eu am trasat-o cu degetul, plasându-te pe partea cealaltă a liniei. Și am fost egoistă și plină de frici, pentru că am fost orbită de valeitate și mândrie, pentru că m-am rezumat la mine și m-am încăpățânat să învăț ce înseamnă noi. Pentru că așa julită pe genunchi am continuat să merg pe brânci, refuzând să te prind cu adevărat de mână. Am închis ochii și am negat filmul tău ce rula în fața mea, pentru că am crezut că pot singură, pentru că nu voiam să-ți fiu slăbiciune sau piedică și astfel m-am transformat într-un bolovan ce ți-a atârnat de picioare.
Și nu m-aș fi iubit. De-aș fi fost dincolo de acea linie nici măcar nu mi-aș fi întins vreo mână, dar tu, tu ai fost special așa cum am știu în clipa în care ți-am întâlnit ochii verzi și cruzi. Te-ai agățat de mine, m-ai cărat în brațe forțat, m-ai târât, mi-ai smuls neîncrederile, mi-am dat speranță, mi-ai insuflat libertate și m-ai învățat să spun da. Să simt, să mă iert și să am speranță în oameni. Apoi ai luat-o de la capăt, încercând, rupând și trăgând de fiecare părticică din mine să-mi deschid ochii. Și da, oamenii nu sunt atât de buni pe cât am vrut eu să cred și nici nu mă salvează de mine.
Și știu că ai obosit, continuând să mă tragi după tine. Și la rândul meu, pur și simplu am cedat și m-am transformat în cea mai rea variantă a mea. Și m-am proptit în fața ta umbrindu-ți fiecare centimetru de încredere, am fost și mai egoistă și ți-am smuls aripile care m-au învățat să zbor, ți-am secat iubirea și te-am obligat să dai din coate pentru lucruri ce ți-au frânt inima. Însă cu toate aceastea ai fost acolo, mi-ai ținut strâns antebrațul și ai refuzat să-mi dai drumul din nimic.
Și atunci m-ai eliberat, iar eu pur și simplu m-am trezit. De fapt, am văzut o perioadă lungă în ceață, încă voiam să-i frâng cuiva capul de pe umeri și să mă ascund în cele mai nimicitoare locuri. Ți-am recunoscut fricile mele cele mai mari și am revărsat fiecare secret pe care îl ascundeam în interiorul meu. M-am dezbrăcat în fața ta de cele mai întunecate gânduri, iar tu ai făcut un pas în spate.
Tu, piciorul tău e încă acolo în spate! Îl văd atât de clar, ca și cum am pășit eu în locul tău. Știu că ai obosit, știu că ai încetat să mai tragi de omul care ți se împotrivește. Și știu că doare, pentru că m-am trezit! Pentru că noi oamenii realizăm ceea ce am avut atunci când pierdem, dar tu ești aici, cu acel picior în îndepărtarea liniei, dar ești încă aici. Iar eu am rămas fără încredere, în mine, în tine și noi. Pur și simplu tu ai devenit cea mai mare frică a mea, pentru că sunt atât de multe lucruri pe care nu ți le-am spus.
Îmi pare rău că ți-am îngropat adânc iubirea inocentă, bilețele de dragoste și poezile romantice, textele pline de iubire, florile fără ocazie și momentele sensibile. Cadourile acelea simbolice și pline de importanță și trudă și gândurile de viitor despre noi. Ești omul care deși este încă prezent, omul pe care eu îl regret. Îmi regret stările anxioase și episoadele maniace. Răutățile involuntare și fricile puerile. Faptul că nu mi-am dat voie să-ți strig în gura mare cât de important ești pentru mine, cum m-ai învățat să iubesc și să spun în cele din urmă… noi.
Știu că este multă ceață, știu că noi nu mai suntem noi, știu că nu mai ești tu pentru că ți se simte absența, dar eu, eu de abia mă scutur de praf. Eu m-am trezit și am curajul să-mi port rănile și cele mai mari frici ale mele. Și am de gând să te port pe tine.
Și toate acestea pentru că tu nu mai ești tu, pentru că ai obosit, iar tu nu mai ești acel el. Se mai întâmplă să obosim iubind, dar nimic nu se compară cu omul care a crezut că este un nimic, dar care chiar a iubit.
Pentru el, pentru fiecare rană, pentru fiecare urmă lăsată
discoholicmusic
germansingergirl
dededos
romaincrisis
stormborns
turnnoffyourmind
yousharknotpass
pixelskylines
titsay
andulkaphoto
