#realizare

m am mutat în străinătate câțiva ani în urmă.

nu din cauza banilor. din cauza unor evenimente nedorite.

nu eram nici prea mică, nici prea mare. dar am înțeles repede că mutarea aceea era singura soluție.

am înțeles și cât de important este să apreciezi faptul că ai de ales. era prima oară când nu aveam.

voiam să plec. obosisem. eram extenuată și aveam nevoie de o gură de aer curat.

am primit vestea pe 1 mai în acel an iar pe 5 mai în același an la ora 12 eram deja în aeroport așteptându mi zborul.

plecam într o țară unde cunoșteam limba, într o țară pe care o vizitasem de nenumărate ori. mă mutam într un oraș pe care l numeam ‘locul meu de suflet’.

în acele 4 zile nu am avut prea mult timp să mă gândesc în detaliu la situație și nu vărsasem nicio lacrimă. mi am făcut bagajul cu un oarecare entuziasm și fără prea multe regrete.

nu mi am luat rămas bun de la nimeni, știam că va fi prea greu să o fac.

aflându mă în drum spre aeroport, ieșind din bucurești, lacrimile începeau să curgă. un sentiment străin m a cuprins când eram în sfârșit față în față cu adevărata realitate.

părăseam locul în care m am născut și am crescut. părăseam tot ce știam. frica de necunoscut mă făcea să tremur.

pentru prima oară priveam bucureștiul cu alți ochi. orașul care mi se părea rece și trist, plin de oameni alergând dintr o parte în alta, începea să prindă culoare.

începuse să plouă și mă simțeam ca într un film dramatic, muzica din căști întărea scenariul de tragedie.

timpul trecea din ce în ce mai greu și pierdusem orice legătură cu lumea din jurul meu.

realizasem că niciodată nu prețuim ceea ce avem până în momentul în care pierdem acel lucru.

‘așa e mai bine’ îmi spuneam. ‘nu există alte variante’

mama mi a șters lacrimile.

‘afară e mai frumos. este un nou început. suntem oameni și ne adaptăm.’

am ales să o cred. nu știam cât de adevărată era prima ei propoziție, dar sțiam ca celălalte două cu sigur sunt.

ajunsă la destinație, într un loc cunoscut mie, aveam un sentiment de ușurare și căldură.

speranța că totul o să meargă așa cum îmi plănuisem era prea mare ca să mă las copleșită de orice alt sentiment negativ.

să ai speranță în inimă face o diferență radicală în orice situație.

primele luni, fiind obișnuita să merg în locul în care mă mutasem doar în vacanță până atunci, așteptam ziua în care o să mă trezesc și o să plec înapoi în bucurești.

nici nu mi despachetasem lucrurile.

gândurile mele nu se duceau la viitor, tot ce aveam era prezentul. nimic altceva.

apoi, cu timpul, începusem să cred că totul e un vis și că mă voi trezi acasă într o dimineață și ii voi povesti prietenei mele despre ce visasem în acea seară.

am mers într o tabără pentru copiii din diasporă în acea vară. am cunoscut oameni minunați acolo. nu voi uita acea săptămână niciodată.

toți aveau un singur vis. că situația din țară se va schimba și ca se vor întoarce acasă. vorbeau cu lacrimi în ochi de românia.

nu îi înțelegeam.

‘ce idioți’ îmi spuneam.

chiar nu eram capabilă să înțeleg de ce ar putea cineva care locuiește în suedia sau în canada să vrea să stea în românia.

după tabără, m am înscris aici la o școală în limba engleză. am spus că locul meu este acolo deoarece toți elevii sunt din alte țări.

îmi era frică de a mă duce într o școală unde puteam fi singura dintr un alt loc. îmi era frică de singurătate și de etichetele care îmi puteau fi puse.

datorită școlii pentru străini în care învăț până în prezent, nu m am integrat în adevărata comunitate a țării unde locuiesc. nu regret, deoarece a început să mi placă diversitatea și iubesc să ascult povestea fiecăruia.

în primul meu an aici mi am făcut mulți prieteni. prieteni care îmi oferă o companie mult mai bună față de cei de acasă. prieteni de la care am ce să învăț și pe care nu ii preocupă bârfele și lucrurile inutile.

în primul meu an aici nu m am gândit la casă prea mult. totul mergea prea bine să am timp să dau atenție ‘trecutului’.

acel an m a schimbat radical și mă uit la cine eram înainte să plec din țară și la cine sunt acum, ca la două persoane diferite.

nu este datorită țării în care stau. este datorită mutării în sine. mutarea m a maturizat și mi a schimbat toată perspectiva asupra vieții și asupra oamenilor din jurul meu.

mergând la cursuri de limbă română și istorie în fiecare sâmbătă și duminică, am început să dezvolt un sentiment nou pentru mine: iubirea pentru țara natală.

nu am început să mă duc la acele cursuri deoarece nu făcusem destule ore de română și istorie cât locuiam în românia, ci pentru că simțeam că ceva important lipsește.

începând să mi iubesc țara am făcut un pas gigantic spre a descoperi cine sunt cu adevărat.

am învățat să fiu mândră că sunt româncâ.

ciudat, nu? să începi să ți iubești țara la mii de kilometrii depărtare.

niciodată nu am vorbit țara mea de rău la străini și te rog ca nici tu să nu o faci. cu orice ocazie spune le cât de minunată e țara ta. spune le că românia e pământ sfânt.

nu uita de unde ai plecat, nu uita ce ai lăsat în urmă și nu uita să te întorci acasă din când în când.

nu uita să vorbești și să scrii corect gramatical.

nu te da mare prietenilor când te întorci prin țară făcându te că nu ți amintești cuvinte în română și spunând cuvinte în limba țării în care locuiești.

spune le tuturor că ești român fără rușine și fără să ți fie frică de părerea pe care ar putea să o aibă.

arată le ce oameni buni suntem. arată le de ce suntem capabili.

nu spun să iubești politicienii și nici toți oamenii corupți din românia. spun să ți iubești țara și poporul.

datorită situației din țară suntem cum suntem. suntem oameni muncitori, oameni care știu ce înseamnă o viață grea și oameni care știu ce înseamnă dorul de casă și ce înseamnă dorul de familie. oameni care fac orice pentru familia lor.

sângele tău e sânge de român. iar sângele apă nu se face niciodată.

respectă țara în care ești. respectă i oamenii. admir o. dar nu uita cine ești.

abia aștept totul timpul o ocazie să vorbesc cu cineva despre cât de frumoasă e țara noastră și despre ce istorie și cultură bogată avem.

sper ca într o zi să mă întorc acasă.

pentru asta am de muncit și de gândit în aprofunzime mult însă ceea ce câștigi prin moduri grele, rămâne al tău pe veci.

ce frumusețe ar mai avea lucrurile și ce am mai învăța dacă cele mai arzătoare dorințe ale noastre ar fi ușor de obținut ?

sper că lucrurile se vor schimba în țară totuși. sper să vedem în curând o schimbare în bine și să ne putem întoarce cu toții acasă.

dacă aș putea da timpul înapoi, n aș schimba faptul că am plecat. aveam nevoie de asta.

mă bucur că am realizat într un final tot ce am realizat.

fie că ești în românia sau ești român și locuiești în altă țară, luptă pentru originea ta pentru că încă mai avem șanse ,oricât ar fi ele de mici, să facem o schimbare.

păstrează tradițiile noastre, păstrează limba și cultura, pentru că asta este tot ceea ce ne a rămas. nu ți vinde identitatea străinilor, pentru că nici ei nu și o vând nouă.

identitatea ta este tot ce ai mai de preț.

de câte ori nu am auzit că ar trebui să scriu în engleză tot ce scriu aici. cică dă mai bine și sună mai interesant.

nici nu consider asta o variantă, toate cuvintele mele spuse aici nu vor avea același farmec în nicio altă limbă.

oriunde ai fi, fii mândru de ceea ce ești. rupe etichetele pe care ni le au pus străinii.