Sa nu te nastiĀ intr-un spital bantuit de streptococi aurii, argintiiĀ ori de alte nefaste culori. Daca totusi ai apucat sa te nasti, sa scapi neinfectat, ca sa nu fii indopat de mic cu antibiotice care-ti distrug sistemulĀ de aparare al corpului. Sa fi fost nascut din dragoste, daca se poate, si nu din intamplare, sau, in orice caz, pentru tine, si nu pentru planurile de batranete ale parintilor. Prunc, sa nu ti se indese vara pe cap o caciula si in picioare ciorapi de lana, iar iarna sa nu ti se spuna ca trebuie sa te feresti de curent (de aer). Cand mergi cu parintii la mare, sa nu fii obligat sa stai la soare in pielea goala, sub privirile tuturor. In primii ani de viata, cand te impiedici si cazi, sa nu fi admonestat si pedepsit. La trei ani, sa nu ti se dea in mana un smartphone, ca adultii sa-si poata vedea in liniste de treburile lor. Cineva, oricine, sa-ti spuna povesti si sa te ocroteasca de spaimele noptii. Sa fii imbratisat si mangaiat des. Cat mai des. Sa ai macar o bunica. Sa nu ti se spuna ca trebuie sa-ti fie rusine de sexul tau. In sanul si la adapostul familiei, sa ai voie sa fii naravas. Sa nu inveti in primii ani de scoala ca principala indeletnicire a lui Dumnezeu e sa te pedepseasca [...] ... Sa nu mergi la scoala daca ai putea sa inveti lucruri mult mai interesante acasa. Daca totusi mergi la scoala, sa ai o invatatoare care sa-ti deschida mintea in loc sa ti-o inchida. Pe urma, in ciuda dascalilor nemultumiti si lipsiti de imaginatie, in ciuda programei anacronice, in ciuda plictisului general, in ciuda hartuielilor de toate felurile la care, vrei, nu vrei, esti supus, sa nu fugi de la scoala mancand pamantul. Sa nu te convinga niciodata cei care-ti spun ca nu mai e la moda sa citesti vreo carte si sa nu te lasi intimidat de suficienta adultilor care cred ca le stiu pe toate. Sa mergi mai degraba contra curentului decat sa te pierzi in turma fiindca te temi sa fii singur. Sa-ti gasesti curand o pasiune si, adolescent, sa pui la incercare orice teorie de imprumut. Sa iubesti si sa te lasi iubit. Cineva, oricine, sa te ajute sa capeti incredere in tine, ca sa nu te zidesti prea curand intre peretii indoielilor devenite certitudini. Tanar, sa nu locuiesti cu parintii sub acelasi acoperis. Tot tanar, sa-ti gasesti o slujba care sa-ti asigure independenta financiara si in care sa te simti in pielea ta. Sa nu traiesti sub dictatura reusitei si succesului cu orice pret. Daca tot faci o treaba, s-o faci bine. In ciuda spatiilor virtuale pe care le strabati zilnic pe internet, sa-ti mai ramana destule emotii si uimiri, nealterate de cinism, cat sa te indragostesti de-a binelea. Sa nu te superi daca pierzi. Sa nu te lasi, orice-ar fi. Sa nu te crezi buricul pamantului. Intr-o lume care se plange incontinuu de orice, sa nu te plangi de nimic. Sa cauti versiunea buna a lucrurilor si a oamenilor. Daca ea nu exista, sa o inventezi. Adult, sa ai macar un prieten de nadejde. Sa nu ai a face prea des cu functionari publici ori de stat, sa n-ai sefi rudimentari si vecini scandalagii, sa fii cetatean corect, sa nu te scarbeasca politica, dar nici s-o pretuiesti prea tare. Sa nu te uiti la televizor, sa-ti faci timp, in schimb sa te uiti la pomi, la flori si la cer, sa mananci vinete si dovlecei gatite cu mestesug, sa iubesti pe cineva de-adevaratelea si sa te iubeasca cineva de-adevaratelea. Din cand in cand sa nu faci absolut nimic, ca un prost, dar sa-ti cultivi pasiunile, sa nu te temi si sa ai curaj sa te schimbi la orice varsta. Sa nu te imbolnavesti grav. Sa ai copii sanatosi si sa-i inveti curand sa nu depinda de altii. Sa nu bea peste masura, sa nu se drogheze, sa nu devina dependenti de sex, sa supravietuiasca cu umor dezorientarii si dezamagirilor din facultate, nedreptatilor strigatoare la cer din societate si tradarii amicilor, sa-si gaseasca drumul lor in viata. Intre timp, sa nu ai parinti ori bunici bolnavi de Alzheimer ori de alt tip de dementa senila, pe care sa-i ingrijesti pe termen lung fiindca nu te induri sau nu-ti permiti sa-i lasi in grija unor insitutii de stat ori private, unde s-ar prapadi curand. In sfarsit, ajuns tu insuti la batranetea cea de pe urma, sa fii sanatos tun si cu mintea intreaga, ca nu cumva sa ajungi, la randu-ti, la spital sau la azil, pe mana asistentelor medicale, a ingrijitorilor de tot felul, care va vor toca banii tie si copiilor tai, privindu-te ca niste pasari de prada si lasandu-te pana la urma sa mori cu zile, cu capul pe perne murdare, cu trupul sfarsit intre cearceafuri jilavite de sudoare si urina, cautand cu ochi inlacrimati o farama de omenie. Dupa moartea ta, sa nu inceapa pentru urmasi alte tribulatiuni.
Daca, prin cine stie ce dar al sortii si dispozitie a inimii, treci cu bine de toate astea, daca supravietuiesti tuturor nefericirilor colective si individuale si nu esti nici resemnat, nici revoltat, nici manios, nici apatic, inseamna ca te poti numi un om fericit in Romania. Doar ca, spunea cineva, un om fericit intr-o lume nefericita e mai nefericit decat acea lume nefericita.ā
