I often think about your roots. Just recently, while on holiday with your grandparents, you (Sofia) asked Buni:

“ Buni! When people ask you where we are from, why do you answer Romania??? Don’t you know that we are from Dubai???”...

After Buni told you that soon you might have a Swiss passport you said: “I will tell mommy and daddy that I want a swiss passport” :)))))

Must be a very confusing thing... you were both born in Dubai, Sofia you speak English (I would say this is your first language), Romanian and a superb German and Ana at the moment you are in between languages, English and Romanian but you understand both and can express yourself more or less in both... You lived in Dubai most of your life (Sofia), and in Zurich most of yours (Ana)... We go to Romania to visit family, maybe once a year. I feel Romanian, although less and less...but I also don’t feel of any other nationality ... strange bitter-sweet feeling, but about this I will write another time.

I want you girls to have an idea about what Romania was and is; I want you to speak its language, and enjoy visiting its beauties (oh yes, there are many!). You already love its food, and I want you to be aware of its customs (some). But I will never be adamant for you girls to identify with it because you just can’t. You are Romanian by “passport”, but your roots are still to be found and discovered...

As I kept reading Romanian books lately (in Romanian and about Romania), I came across this excerpt which I wanted to leave here for you girls, and hopefully, when you are older we can talk about it more:

“Pe masura ce ma asezam acasa, pierdeam privirea proaspata si incantata a instrainatului. Definitia fericirii se schimba cu fiecare zi care trecea si, pana la urma, aveam s-o formulez cam asa:

Sa nu te nasti intr-un spital bantuit de streptococi aurii, argintii ori de alte nefaste culori. Daca totusi ai apucat sa te nasti, sa scapi neinfectat, ca sa nu fii indopat de mic cu antibiotice care-ti distrug sistemul de aparare al corpului. Sa fi fost nascut din dragoste, daca se poate, si nu din intamplare, sau, in orice caz, pentru tine, si nu pentru planurile de batranete ale parintilor. Prunc, sa nu ti se indese vara pe cap o caciula si in picioare ciorapi de lana, iar iarna sa nu ti se spuna ca trebuie sa te feresti de curent (de aer). Cand mergi cu parintii la mare, sa nu fii obligat sa stai la soare in pielea goala, sub privirile tuturor. In primii ani de viata, cand te impiedici si cazi, sa nu fi admonestat si pedepsit. La trei ani, sa nu ti se dea in mana un smartphone, ca adultii sa-si poata vedea in liniste de treburile lor. Cineva, oricine, sa-ti spuna povesti si sa te ocroteasca de spaimele noptii. Sa fii imbratisat si mangaiat des. Cat mai des. Sa ai macar o bunica. Sa nu ti se spuna ca trebuie sa-ti fie rusine de sexul tau. In sanul si la adapostul familiei, sa ai voie sa fii naravas. Sa nu inveti in primii ani de scoala ca principala indeletnicire a lui Dumnezeu e sa te pedepseasca [...] ... Sa nu mergi la scoala daca ai putea sa inveti lucruri mult mai interesante acasa. Daca totusi mergi la scoala, sa ai o invatatoare care sa-ti deschida mintea in loc sa ti-o inchida. Pe urma, in ciuda dascalilor nemultumiti si lipsiti de imaginatie, in ciuda programei anacronice, in ciuda plictisului general, in ciuda hartuielilor de toate felurile la care, vrei, nu vrei, esti supus, sa nu fugi de la scoala mancand pamantul. Sa nu te convinga niciodata cei care-ti spun ca nu mai e la moda sa citesti vreo carte si sa nu te lasi intimidat de suficienta adultilor care cred ca le stiu pe toate. Sa mergi mai degraba contra curentului decat sa te pierzi in turma fiindca te temi sa fii singur. Sa-ti gasesti curand o pasiune si, adolescent, sa pui la incercare orice teorie de imprumut. Sa iubesti si sa te lasi iubit. Cineva, oricine, sa te ajute sa capeti incredere in tine, ca sa nu te zidesti prea curand intre peretii indoielilor devenite certitudini. Tanar, sa nu locuiesti cu parintii sub acelasi acoperis. Tot tanar, sa-ti gasesti o slujba care sa-ti asigure independenta financiara si in care sa te simti in pielea ta. Sa nu traiesti sub dictatura reusitei si succesului cu orice pret. Daca tot faci o treaba, s-o faci bine. In ciuda spatiilor virtuale pe care le strabati zilnic pe internet, sa-ti mai ramana destule emotii si uimiri, nealterate de cinism, cat sa te indragostesti de-a binelea. Sa nu te superi daca pierzi. Sa nu te lasi, orice-ar fi. Sa nu te crezi buricul pamantului. Intr-o lume care se plange incontinuu de orice, sa nu te plangi de nimic. Sa cauti versiunea buna a lucrurilor si a oamenilor. Daca ea nu exista, sa o inventezi. Adult, sa ai macar un prieten de nadejde. Sa nu ai a face prea des cu functionari publici ori de stat, sa n-ai sefi rudimentari si vecini scandalagii, sa fii cetatean corect, sa nu te scarbeasca politica, dar nici s-o pretuiesti prea tare. Sa nu te uiti la televizor, sa-ti faci timp, in schimb sa te uiti la pomi, la flori si la cer, sa mananci vinete si dovlecei gatite cu mestesug, sa iubesti pe cineva de-adevaratelea si sa te iubeasca cineva de-adevaratelea. Din cand in cand sa nu faci absolut nimic, ca un prost, dar sa-ti cultivi pasiunile, sa nu te temi si sa ai curaj sa te schimbi la orice varsta. Sa nu te imbolnavesti grav. Sa ai copii sanatosi si sa-i inveti curand sa nu depinda de altii. Sa nu bea peste masura, sa nu se drogheze, sa nu devina dependenti de sex, sa supravietuiasca cu umor dezorientarii si dezamagirilor din facultate, nedreptatilor strigatoare la cer din societate si tradarii amicilor, sa-si gaseasca drumul lor in viata. Intre timp, sa nu ai parinti ori bunici bolnavi de Alzheimer ori de alt tip de dementa senila, pe care sa-i ingrijesti pe termen lung fiindca nu te induri sau nu-ti permiti sa-i lasi in grija unor insitutii de stat ori private, unde s-ar prapadi curand. In sfarsit, ajuns tu insuti la batranetea cea de pe urma, sa fii sanatos tun si cu mintea intreaga, ca nu cumva sa ajungi, la randu-ti, la spital sau la azil, pe mana asistentelor medicale, a ingrijitorilor de tot felul, care va vor toca banii tie si copiilor tai, privindu-te ca niste pasari de prada si lasandu-te pana la urma sa mori cu zile, cu capul pe perne murdare, cu trupul sfarsit intre cearceafuri jilavite de sudoare si urina, cautand cu ochi inlacrimati o farama de omenie. Dupa moartea ta, sa nu inceapa pentru urmasi alte tribulatiuni.

Daca, prin cine stie ce dar al sortii si dispozitie a inimii, treci cu bine de toate astea, daca supravietuiesti tuturor nefericirilor colective si individuale si nu esti nici resemnat, nici revoltat, nici manios, nici apatic, inseamna ca te poti numi un om fericit in Romania. Doar ca, spunea cineva, un om fericit intr-o lume nefericita e mai nefericit decat acea lume nefericita.”

“Cum sa fii fericit in Romania”, editura Humanitas; eseu de Tatiana Niculescu

Some things are trivial and mundane, some are very harsh and very specific to Romania, some are very sweet and also very specific to Romania, some are universal, no matter where you are, some I agree with, some not.... But this excerpt gave me a deep feeling of belonging, to a place which is still foreign to you.