#lirice

mi-am schimbat privirea când amcăzut în iarbăcăpruiul a devenit mai roșiaticpupilele s-au micșoratcapul mi-a alunecat pe brațul tăustângAproape că-ți auzeam bătăile inimii –ce bine era atuncimă scăldam în băi de fluturiîn cele patru camere ale eiculegeam mușețel cu vârful degetelorapoi îmi mai puneai câte o păpădie la urecheși râdeam amândoi de numele eilasă că există și mai rău de atâtși până la…

azi e 31 martie. poate că nu-ți spune nimic treaba asta și e ok. a fost și 21 martie. adică ziua internațională a poeziei. n-am trecut pe aici, am avut altele. și a fost și primul 25 martie la modul la care a fost. unicul. și a venit ultima zi a acestei luni de primăvară. și, deși am chestii de făcut (altele, adică), mi-am zis că ar fi frumos să scriu ceva aici. am vrut și aseară, dar nu mi-a…

mă gândesc că am uitat cum este să scrii nudist versuri oneste să oferi răspunsuri fără teste să povestești fără poveste..mă gândesc că am uitat cum este să scrii nudist versuri oneste să oferi răspunsuri fără teste să povestești fără poveste..

strigăt și ecou din ghimpi și plastilină –

peșteri săpate în piept, coate și splină

am obosit să tot alerg, nu-s eu de vină

că-s prea din pământ, prea puțin divină

  împrăștii boabe de cafea în organism

ca mai târziu să mă-ntreb cu cinism

de ce scârțâie în mine acest lirism

plimbând dureri și nopți, ca în turism.

  mă gândesc că am uitat cum este

să scrii nudist versuri oneste

să oferi răspunsuri…

acum. (ce-mi place cuvântul ăsta! realitate efemeră, infinitul cel mai scurt.)

forme de întuneric, sculptate în lumină cu margini conturate de eter, îmi umple existența pesimistă, de primejdii-nchipuite și griji fel de fel. umbre de fețe palide zac strivite pe pereți de case bântuite de nopți albe, insomnii, sunt chipurile mele scriind poezii deșarte despre cele ce au fost, prea puțin despre zilele ce vor veni. locurile-n care te retragi să observi la rece gânduri, fapte,…

„suport” cu ghilimele de suspensie

o fi vreun semn că mi-au curs bale prin vene și sânge prin ochi o fi vreun nemernic de fior ce mă oprește-n loc atunci cînd?   nu „suport”   n-am ales să „verb”^ fi-mi „substantiv”   deși oloagă te tot duci departe de deși chioară te tot vezi departe cu   ești uitucă și-ai un (l)ego cât o gară. câtă gargară atâta papară prin capul tău de linie. tău? al meu adică   „suport” cu ghilimele de…

Mi-e dor de mare și-i spun: așteaptă-mă, vin să te văd săptămâna viitoare..

Mi-e dor de mare. De nicio mișcare în zare. De soare pe piele arzând, de buze uscate și-n plete să am vânt. Mi-e dor de scoici înțepate, să-mi strige din borcan adunate, Și-ntregi, și sparte, albe, pestrițe, le pun să joace pe scena amintirilor – cele mai bune actrițe. Mi-e dor de oboseala răsăritului și hamsiile sărate, de gingășia sărutului, cu ochii întinși la îmbrățișarea în care se trezesc…