happy end, totuși?..
m-am descărnat în fuga mea spre tine purtându-mi oasele prin pânze străine, mi-atârnă pielea în cârligul tău sever – „vreau fericire, dar mi-e frică să mai sper” scriam cândva, pe vremea când trăiam fericirea-n stare pură și nici nu știam.. cât de cinică e viața, îți dă, dar îți și ia ochii lucidității: ai, dar nu poți vedea asta. m-am împiedicat de cranii împuțite, de patima din suflet, unghii…
View On WordPress










