#darabane

Mai sunt câteva zile până la spectacolul de Ziua Femeii pe care corul, format din 16 băieți, îl va susține la Penitenciarul de Maximă Siguranță (PMS) din Craiova. Elevii au între 18 și 21 de ani și sunt închiși la Penitenciarul de Minori și Tineri (PMT) din același oraș. Dan Buzărnescu, profesorul de muzică, lucrează cu tinerii deținuți din 1985, când actualul penitenciar era casă de corecție, iar el, învățător. Bărbatul de 62 de ani a alfabetizat mai bine de 600 de „urși“, băieți care atunci când ajungeau la pușcărie nu știau nici să scrie, nici să citească, și a lucrat la cor cu sute, poate mii de copii. „Am stat aici mai mult decât un viețaș“, spune el.

Din 2007, Buzărnescu lucrează numai cu cei care au înclinații muzicale. Dar pe lângă bătutul în darabane sau cântatul la acordeon, deținuții învață să se țină de-un program, să se ajute unii pe alții, să respecte niște reguli de conduită. Nu e puțin lucru, având în vedere că trei dintre ei n-au fost niciodată la școală, iar majoritatea au maximum șase clase și vin din medii defavorizate. Între melodii, băieții fac „bâză“ unii de alții, se cocoșesc și se vânzolesc pe scaune. „Haide, tati, că voi sunteți 20 și eu, unul“, le spune Buzărnescu. „Și în funcție de ce se-ntâmplă acum, la spectacol, sunt șanse mari să ne mai plimbăm pe-afară.“ Corul a cântat în Craiova la câteva baluri ale bobocilor și recent tinerii au fost invitați cu darabanele la București, la televiziuni. Vali „Nu mai forța vocea, nu mai încerca să treci peste celălalt“, îi spune Buzărnescu lui Vali, unul dintre șmecherii grupului. Băiatul poartă un tricou roz, o eșarfă cu pătrățele și blugi skinny. Are tenul închis și fața cu trăsături plăcute, care-l fac să pară când bărbat, când adolescent. Corpul musculos e încă firav, cu picioare subțiri și mâini mici. Începe să cânte „Am luat o lalea pentru mama mea“, iar profesorul încearcă să-i scoată onduleurile din voce și să facă melodia să sune cult. Vali o ia de la capăt: „Ham luat o lalea/ Pentru mama mea“. Buzărnescu îi face semn să nu mai lungească vocalele. Între timp, ceilalți băieți bat în darabane, iar Țesală ține linia melodică cu acordeonul.

Vali, care are acum 20 de ani, e închis pentru furt de când avea 16. „Nu ajungeam la vizetă să vorbesc cu Buzărnescu când venea să mă scoată de pe cameră“, spune el. „Pe dom' profesor îl iubesc că e ca un tată și ne-ajută când avem nevoie de-un raport bun. M-a ajutat și psihic cu activitățile, că mai văd lume. Cum sunt eu arestat de patru ani, mă mai satur de cei din cameră: aceeași vorbă, aceeași vrăjeală.“ Băiatul nu și-a cunoscut niciodată mama, care l-a părăsit când avea șase luni. L-a crescut bunica din partea tatălui, în timp ce părintele său ispășea o condamnare de zece ani. „Cea mai mare dorință a lu' mamaie era să fiu deștept și când iese tata să fie mândru de mine“, povestește Vali. „S-a bucurat când a văzut că știu să citesc la televizor și mi-a zis: «Mamă, pe tine te fac băiat cuminte».“ Are o voce plăcută, guturală, însă abia îi înțeleg cuvintele. Vorbește încet și, când rămâne singur cu noi în încăpere, pare timid. S-a maturizat în pușcărie și singurele contacte pe care le-a avut cu lumea de afară au fost spectacolele cu corul. Nu îl „caută“ nimeni din familie, pentru că bunica lui a murit când el avea 15 ani. „Eram foarte amărâți“, spune Vali. „Șase luni am mâncat numai pâine cu lapte, că nu aveam altceva. Când eram mic a căzut casa pe noi, cum ar veni tot acoperișul a căzut.“ Mai are 11 luni de pușcărie și activitățile de la cor îl ajută să-și treacă timpul. Bate un ritm de manele în darabane, iar ceilalți băieți îi țin isonul. „Îi las să cânte și ce le place, pentru că așa se simt în elementul lor“, spune Buzărnescu. „Dacă m-apuc acum să-i zic lui Vali «Ia mai du-te, mă, de-aci cu manelele tale» nu mai vine a doua oară la mine. E foarte dificil să iei de la zero un copil de 16, 17 ani. Conturul lui e deja trasat și pe acest contur trebuie să mă mulez cu influența mea educativă. Nu pot să-i dărâm valorile, pot doar să i le dirijez și să i le șlefuiesc.“ De când lucrează cu Buzărnescu, Vali a învățat să cânte muzică populară clasică, melodii de-ale lui Tudor Gheorghe şi muzică ușoară și a înțeles că, indiferent de stil, o melodie are un registru de interpretare și un mesaj care trebuie descifrat. Profesorul nu i-a spus niciodată vreunuia dintre elevii lui că e greșit ce-i place. „Uite, Pal, de exemplu, scrie versuri de hip-hop despre viața lui: cum a fost abandonat, cum s-a luat de droguri, cum l-au prins gaborii și i-au pus cătușele. Am ascultat cu el Puya și B.U.G. Mafia, i-am arătat unde se pune accentul pe silabă în funcție de ritm și cum se pronunță cuvintele.“

Olandezu' Pal, poreclit Olandezu', sare în ochi printre ceilalți băieți – blond, cu ochi albaștri și ten deschis, înalt și bine-făcut, tânărul de 20 de ani poartă un tricou strâmt, care-i strangulează mușchii brațelor. Joacă rolul stomatologului într-o scenetă pe care o pregătește la club cu educatorul Cristi Dumitrescu. Buzărnescu și Dumitrescu fac o repetiție generală pentru spectacolul de 8 Martie pe care băieții-l vor susține peste două zile la PMS. Corul, darabanele, poeziile și scenetele trebuie să se încadreze în 40 de minute.

Olandezu' și Savin, care joacă rolul pacientului, își repetă replicile, iar educatorul Cristi Dumitrescu interpretează în paralel cu ei și gesticulează dramatic. Cei doi băieți au terminat 11 clase și sunt printre puținii deținuți cu atât de multă carte. Olandezu' s-a transferat la Craiova ca să-și termine liceul – la penitenciarul din Târgu Mureș se făcea doar clasa a noua. Are planuri mari: vrea să facă Facultatea de Drept la New York, să fie pilot în Germania sau să studieze economie în Olanda și apoi să devină om de afaceri. Dacă ar fi „afară“, planurile lui nu ar suna utopic, mai ales că vorbește fluent patru limbi străine: engleză, maghiară, germană și română, care nu e limba lui nativă. Pal s-a născut la Tilburg, în Olanda, și a locuit acolo până la 12 ani, la niște prieteni de-ai părinților săi, împreună cu sora lui geamănă. Tatăl lor lucra la Londra, mama, la Köln, și trimiteau bani lunar pentru întreținerea copiilor. Deși vorbeau zilnic la telefon, Pal aproape că nu și-a recunoscut părinții atunci când s-au reîntors în Olanda. După câteva luni petrecute cu ei, copiii s-au săturat de certuri. „Zbierau unul la altul, se înjurau, ne trezeau la patru noaptea să le dăm dreptate, de parcă noi trebuia să învățăm pe ei, nu ei pe noi“, spune Pal. La 14 ani, băiatul a luat primul pumn de la tatăl său. „Era nervos din cauza lui mama și s-a descărcat pe mine. Am fugit de-acasă și am ales mai bine strada decât să stau în casa aceea în care am părinți.“ Tot atunci a avut și prima experiență cu drogurile. „Traficantul mi-a promis că acele certuri nu vor mai exista, că nu o să mai gândesc acolo și-o să mă descarc.“ Poliția l-a găsit și l-a adus înapoi, dar certurile au continuat. Pal a fost bătut de tatăl său cu cureaua peste față și a fugit din nou. Înainte de a împlini 15 ani, a primit o condamnare cu suspendare pentru trafic de droguri, iar părinții l-au trimis în România, la alți prieteni de familie, ca să-l scoată din grupul de consumatori. Aici a fost închis la 16 ani pentru omor calificat, trafic și consum de droguri. George

Sceneta cu stomatologul și pacientul e spumoasă, iar Olandezu' și Savin își visează replicile; Cristi Dumitrescu e mulțumit. Acum urmează poeziile. George, de 18 ani, pare cel mai mic dintre toți și îmi amintește de-un fost coleg de generală, olimpic la mate. E slab, are corp de adolescent în creștere, iar tatuajele, tăieturile de pe brațe și semnele de la țigările stinse pe piele nu reușesc să-l facă să pară fioros. Își ține gluga de la hanorac pe cap, deși Buzărnescu i-o dă jos în joacă de câteva ori și-l strânge de umeri ca pe-un copil. „Să nu-mi stai așa la spectacol, bine?“, îi zice profesorul. George recită poezia „Mi-e dor de mama“ cu o voce dură, de bătăuș. Cristi Dumitrescu îl oprește și recită exemplificator, cu o voce gâtuită patetic: „Mi-e dor de mama/ Mi-e dor de tata!“. Băiatul reia primele versuri, însă cu un ton sec. Aris, Țesală și Marius încep să râdă, iar George roșește. „Hai, mă, gata, terminați cu caterinca“, spune Buzărnescu. „Fii atent aici: te-ai întâlnit cu prietena ta, vorbiți de una, de alta și la un moment dat îi spui «Mi-e dor de mama!»“. George mai încearcă o dată, dar e timorat de hohotele de râs din fundal. Profesorul îi trimite pe cei de la cor la o țigară să se liniștească. „Am o mică strategie: îi las câteva minute să facă ce vor, să glumească cu celălalt, să fumeze, să schimbe o informație“, spune Buzărnescu. „Dacă aș fi dur, i-aș enerva și pe urmă ar fi mai greu de stăpânit. Așa îi las să-și facă numărul și pe urmă se potolesc, m-ascultă, că n-au de ales.“ Băieții se întorc de la țigară, iar George recită onorabil poezia. E încă roșu în obraji și gluga nu-i acoperă tenul aprins. Băiatul a fost închis la 17 ani pentru furt de mașini, însă prima spargere a dat-o la 16. George locuiește singur într-o garsonieră din Slatina de când avea 11 ani: tatăl lui a murit, iar mama sa a plecat la muncă în Grecia și îi trimite bani lunar. Doar mătușa lui trece pe la el din când în când să-i aducă de mâncare și să vadă dacă mai are nevoie de ceva. „Anturajul“, pe care îl invocă toți băieții de aici, a fost și în cazul lui motivul pentru care s-a apucat de furat. Banii pe care i-a câștigat din vânzarea mașinilor i-a cheltuit cu fetele și cu drogurile legale. Mai are câteva luni până va ieși din pușcărie, însă gândul la viitorul său îl sperie, mai ales că se va reîntoarce în garsoniera din Slatina. „Cea mai mare frică a mea e ce-o să fac în viață, nu știu ce se-alege“, spune el. „Știu că dacă mă întorc acolo o să fac din nou, la asta mă gândesc în fiece seară“. Dacă va fi mai închis, George va face cel puțin cinci ani de pușcărie pentru că are trei condamnări cu suspendare. Singurul lucru care-l ajută să nu se mai gândească la asta sunt activitățile de la club. „Domnu' Buzărnescu e ca tatăl nostru, ne învață numai de bine. El ne mai dă țigări în weekend, că atunci e cea mai mare criză pe pușcărie.“ Când băieții dintr-o cameră nu mai au țigări, organizează o „caleașcă“. Asta au făcut și aseară, când au stat treji până la patru dimineața, iar la șase s-au trezit la apel. Mai e o zi până la spectacolul de la PMS și toți băieții vin adormiți la ultima repetiție. „Am făcut caleașcă cu adidasul lui Aris“, spune Adrian. Adică au pus țigările într-un pantof legat cu sfoară și l-au tras de la un geam la altul până când a ajuns la destinație. „Să nu vă prind cu fețele ăstea mâine“, spune Buzărnescu. „Și să nu îndrăzniți să nu...“, își mângâie obrajii. „Părul frumos pieptănat, fără excese din ăstea. Îl dați cu gel, dar fără exces. Aris, mâine să nu văd barba aia. În blugi, că toți aveți blugi. Tricouri: e ideal dacă avem negre, dar fără inscripții. Acu', vedeți și voi ce are fiecare“. Profesorul dă tonul și băieții încep să cânte cu voci de urși: „Soarele de dimineață/ Ce răsare-n calea ta/ Ție mamă îți urează/ Mult noroc în viața ta“. „Asta este! Haideți, băieți, gata, c-a reușit“, spune Buzărnescu, care se învârte-n jurul lor și le corectează pozițiile cu gesturi tandre. Țesală zâmbește stingherit când profesorul îi lipește capul de pieptul său. „Hoții“, așa cum îi numește personalul din penitenciar sau cum își spun ei singuri, fără să se simtă jigniți, nu sunt obișnuiți cu efuziuni. Însă pentru Buzărnescu ei sunt doar niște copii. „Cu fiecare elev cu care am lucrat am încercat să scot delicventul din el și să-mi rămână copilul. În momentul în care a fost depus în penitenciar, el a fost pedepsit o dată și nu am voie să-l pedepsesc a doua oară. Eu trebuie să refac drumul înapoi și să-l ajut să iasă din penitenciar un om obişnuit. Uneori reușesc, alteori nu.“ Din experiența sa, Buzărnescu spune că numai 20 la sută dintre tinerii de aici nu vor mai face niciodată pușcărie. Adrian Băieții bat cu forță în darabane, deși Buzărnescu le face semn: „Ușor, ușor“. Asta e partea lor preferată, mai ales că majoritatea au calități ritmice. „Acest instrument are și un efect psihologic, pentru că-i ajută să se descarce de energie.“ Formația improvizează, iar Țesală le ține tonul la acordeon. Adrian are limba scoasă în timp ce bate concentrat. Are o mutră simpatică, de copil pus pe șotii, și zâmbește tot timpul. Este închis de la 17 ani (acum are 20) pentru furt, deși lui nu i-a lipsit nimic. Părinții au plecat la muncă în Germania când era foarte mic, iar pe el și pe cei trei frați ai săi i-a crescut bunica. Primeau însă pachete și bani în fiecare lună. „Haine, jucării, electronice, telefoane, tot ce ne trebuia“, povestește Adrian. „Aș fi vrut să nu ne mai trimeată pachete, dar să stea cu noi.“ Copiii își vedeau părinții de două ori pe an, când aveau liber de la serviciu, iar majoritatea Crăciunurilor le-au petrecut fără ei. „Cel mai urât era când plecau înapoi“, povestește tânărul. „Stăteau cu noi două, trei săptămâni, ne plimbam prin parc, mergeam în Orășelul copiilor, apoi ei plecau.“ De regulă, cei care vin în custodia penitenciarului provin din medii subculturale, cu foarte mari carențe educative, explică Buzărnescu. „Eu nu pot să le refac cultura. Uneori nu pot să le dau nici cei șapte ani de acasă, dacă nu au avut norocul să trăiască într-o familie care să-i învețe ceva.“ Aici vin băieți care până la 18, 19 sau 20 de ani n-au fost niciodată la școală. „O parte din vină o are și familia, dacă nu toată vina“, spune profesorul. „Sunt familii care i-au abandonat, i-au neglijat, nu i-au școlarizat. Când se întâmplă chestia asta intervine anturajul și de aici încep toate necazurile. Am avut și situații în care elevii spuneau «La ce să mă întorc acasă când ăl bătrân nu se trezește de dimineața până seara, o bate pe mama, o bate pe soră-mea și pe mine mă trimite la furat?».“ Petrișor La opt dimineața, când Buzărnescu vine să-i scoată din camere, băieții sunt dați cu gel și îmbrăcați în cele mai bune haine ale lor. Merg la club să ia instrumentele, boxele și mixerul, apoi trec prin scanerul de la poartă. „În pușcăria asta e un singur șmecher și ăla sunt eu“, le spune gardianul în timp ce urcă în microbuz. „Aveți grijă, chiar dacă nu se consemnează, se ține minte.“ Băieții râd, bat în darabanele pe care le țin în brațe, vorbesc tare și agitat. „Bă, c-am mai ieșit p-afară cu spectacolele e una, că nu ne cunoștea oamenii“, spune Petrișor. „Dar ăștia de pe pușcărie ne știe, avem familie p-acolo. Nu ne putem face de râs în fața la hoți.“

Petrișor, zis Becali, e fericit: astăzi a primit scrisoare de la femeia lui după șapte luni în care n-a știut nimic de ea. Ca să marcheze momentul și-a desenat niște buze pe gât. În drumul către PMS îl imită pe Becali: „Dau 1.000 de euro la cine știe să-mi zică tot Crezul, da' n-am mărunt acuma la mine.“ Băiatul, care are 20 de ani, face pușcărie de la 15. „Mie mamă și tată mi-e pușcăria, aia a avut grijă de mine“, spune el. Nu și-a cunoscut niciodată tatăl natural și a trăit cu un părinte vitreg, care îl lovea tot timpul. Când Petrișor avea trei ani, bărbatul i-a spart dinții pentru că a stricat un aparat de radio. Iar cea mai zdravană bătaie a primit-o la șapte ani pentru că i-a scăpat armăsarul când se întorcea de la păscut. „M-a legat de un stâlp și m-a bătut pe spate cu frânghia de la tractor udă cu motorină. Plângeam și spuneam: «Las' că mă fac io mare».“ Când s-a făcut mare, Petrișor a fost condamnat de mai multe ori din cauza scandalurilor. „Câteodată stau așa în pat și mă gândesc: «Doamne, da' cu ce-am greșit de sunt înapoi aici, ce-am făcut, am omorât om? I-am dat una și a căzut jos, nu i-am dat în cap, nu l-am omorât“, spune el.

Microbuzul oprește la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Craiova, iar băieții trec printr-un control mai serios decât la cel de la minori și tineri. Clubul de aici are scenă și scaune ca de cinema. Buzărnescu îi organizează: unde să pună mixerul, boxele, instrumentele, cum să stea pe scenă. Spectacolul de Ziua Femeii e doar pentru deținute, iar femeile sunt aduse pe rând din camere. Băieții scanează publicul în căutare de trupuri tinere. Un grup de fete de vreo 20 și un pic de ani stau în rândul cel mai din față și-l filează pe Olandez. „Ce frumos e!“, șușotesc. Olandezul le ignoră, însă Aris privește insistent către ele. O fată șatenă îi zâmbește în timp ce se joacă cu părul. „Au înnebunit salcâmii/ De atâta primăvară“. Băieții cântă pe fundal de chicoteli și râsete provocatoare. Alin stabilește contact vizual cu o femeie cu 10 ani mai mare și vreo 20 de centimentri mai înaltă. Mă gândesc că am mai vazut privirea asta pe Discovery Channel. „Îmi pare rău că sunt prea multe femei bătrâne la pușcărie“, zice Adrian, căutând cu privirea printre femei în vârstă, cu baticuri și fuste înflorate. George termină de recitat și corul începe: „Lângă tine, mama mea,/ Stau mereu alăturea/ Lângă tine fericirea mi-o găsesc“. Câteva spectatoare în vârstă plâng înfundat și-și șterg lacrimile cu baticurile. Buzărnescu schimbă registrul cu ceva mai vesel și băieții încep să bată în darabane. Deținutele mai curajoase își scot gecile, se ridică și încep să-și unduiască șoldurile. Gardienii se apropie de scaune. Alin bate în darabană și între timp își face semne din ochi cu femeia pe care a filat-o. Își citesc unul altuia de pe buze. Cele 40 de minute de spectacol se termină, însă femeile aplaudă și cer bis. După încă o melodie, gardienii le scot din sală. Alin îi strigă ceva în romani femeii, iar ea îi răspunde în timp ce se îndreaptă către ieșire. E o hărmălaie de strigăte și râsete, pe care gardienii încearcă s-o organizeze. Băieții lui Buzărnescu ies în curte să fumeze o țigară; spectacolul a ieșit bine, iar profesorul e mulțumit. „Bă, nu am venit degeaba aici“, se umflă Alin. Aris nu știe cum se numea fata șatenă: „Eh, ne mai uităm și noi să ne treacă timpul, că ce putem face? Dacă eram afară, altceva.“ Peste gardul din fundul curţii, acolo unde începe spațiul de detenție, se aude un răcnet: „Bă, îl fut în gură pe nazist“. Uşile grele din fier se deschid, iar pe lângă noi trece un grup de bărbați care ne privesc insistent. „Hai, bă, dați-i drumul“, le spune gardianul care-i însoțește. „Mai am trei luni până ies și pe urmă vin să-i dau muie, că face rapoarte aiurea la oameni“, scuipă printre dinţi un bărbat masiv, cu două capete mai înalt decât gardianul. Mergem către microbuz, iar băieții sunt tăcuți și obosiți de emoții. „Să moară mama, pe cuvânt de pieton dacă ajung aici“, îl aud pe unul dintre ei.

©TELELEU.EU