Nu neapărat despre meșteșugul lemnului, sau despre invelitori din lemn am auzit o remarcă destul de fantasmagorică, cu povestea despre japonezii care au venit în Maramureșul istoric, pe vremuri, au copiat tehnicile de prelucrare a lemnului și le-au dus apoi în Țara Soarelui Răsare. Este subiect de discutat pentru cei care nu au ce face cu timpul lor. Promovarea originilor de basm și grandoare este apanajul multor oameni care susțin ca și Iosif Constantin Dragan curentul protocronist. Nu îi contrazic, pentru că aș intra în polemică, fără început și fără sfârșit. E dreptul fiecăruia să creadă în ceva și să își ghideze viața după convingeri mai mult sau mai puțin argumentate. Istoria este suma faptelor știute sau neștiute, interpretate după bunul plac și înclinația fiecăruia. Distingerea adevărului istoric este o pricepere subiectivă, se poate și se discută despre asta la nesfârșit. Doar despre nazism se scriu anual zeci de mii de articole pe întreg mapamondul, ceea ce pentru mine este inseamnă doar mirare pentru cât de mult pot oamenii să se implice când găsesc ceva care explică sau se potrivește cu convingerile lor actuale.
Prelucrarea lemnului, cu tehnici diferite, cred că într-un final este similară cu mersul la doctor. Cel mai bun doctor este cel care te face bine. Cel mai bun meșter în lemn și tehnica lui este cel care îți face ție o lucrare și ești mulțumit de ea. Despre draniță, șiță sau șindrilă, denumiri cunoscute în România pentru ceea ce definește categoria generală de invelitori din lemn, fiecare zonă are particularitățile sale, cu rețeta ce se recomandă ca fiind cea autentică, tradițională și drept urmare rețeta de succes ca aplicare.
Vila Rosarum – realizare de invelitori din lemn
Internetul este mare și plin de articole care descriu în termeni de multe ori contradictorii acest subiect. Din Revista Arhitectura 1906 am aflat că metoda actuală de fixare cu cuie din inox sau zincate este o degradare a tehnicii originale, care prindea aceste invelitori din lemn cu cui din lemn, ca și țigla cu nas. Suprapunerea laterala este considerată la fel o involuție.
Căutând imagini și filme pe Youtube descriptive, am găsit un maghiar care produce sindrila din brad, cu îmbinare într-un șanț lateral, ca pe vremuri, mod în care am văzut realizate invelitori din lemn din zona Bran. Sunt prelucrate manual, cu grosimi mai mari decât dranița din Maramureș, cu un alt concept de montaj. Cred că grosimea mai mare duce la o durabilitate mai ridicată., însă depinde și de numărul de straturi suprapuse. Ventilația și panta sunt aspecte foarte importante care nu trebuie neglijate.
În Maramureș, dranița este crăpată manual, subțire de 8-10 mm și se montează în 4 straturi suprapuse, lăsând vizibil doar 1/4 din fiecare bucată. Se face de 60 de cm lungime și de cca 10-12 cm lățime. Am prezentat într-un articol acest fel de lucrare, când am scris – Dranita – Acoperis de sindrila pentru casuta de vacanta– lucrare din Viseu, Maramureș.
Casuta mea din Baia Sprie
Tehnicile germane de prelucrare sunt diferite, denumirea de șindrilă derivă din Schindel-ul nemțesc. Și aici vorbim tot de rășinoase ca și materie primă, iar acest fapt este dictat doar de disponibilitatea pe regiuni pentru fiecare specie de copac. Shingle este denumirea cea mai generală, în engleză, dar tot de la nemți se trage, daca știm că pe la 1900 erau comunități foarte mari în SUA.
Ca materiale disponibile, orice lemn se poate să constituie baza unor invelitori din lemn. Sunt două aspecte principale care pot influența construcția acestor acoperișuri. Numărul de straturi, care este mult mai mare pentru forme sau elemente subțiri și esența de lemn folosită, care duce în cazul lemnului cu duritate mare și foarte mare la straturi singulare, însă montate și îmbinate diferit. Laricele este o opțiune bună, o dovedește și alegerea elvețienilor care au Chesa Futura din St. Moritz.
Chesa Futura St Moritz Elvetia
Sunt zone unde se fabrică șindrilă din castan, stejar sau salcâm. Tehnicile diferă, deși sculele folosite sunt relativ similare. Alegerea variantei celei mai potrivite este o dilemă nesfârșită, cu argumente pro și contra. Este greu de combătut ideea că sindrila din stejar sau salcâm nu va ține mai mult decât cea din brad, dacă doar materialul este luat în discuție.
Cei mai mari producâtori de pe planetă sunt canadieni și ei fac aceste elemente pentru invelitori din lemn din cedru. Adică rășinoase, insă net superioare bradului și molidului. Tehnica debitarii mecanizate versus prelucrare manuală completă este nedisputată și fără concluzie. Tradiționaliștii vor spune că fibra tăiată cu circularul va duce la o deteriorare rapidă a lemnului, însă aplicarea acestei metode la scară foarte largă contrazice glasul meșterilor individuali. Nu s-ar face dacă nu ar fi bune, cerute, cumpărate și utilizate.
Tehnica manuală pentru același tip de lemn :
Am cerut pe un grup de Facebook opinii și recomandări pentru șindrilă din salcâm, din zona Ungariei, unde acest lemn foarte dur se găsește din abundență și singurele răspunsuri au fost că cea debinată cu utilaje nu e bună. Ce să zic despre invelitori din lemn arse, cred că pare o blasfemie în ochii celor care lucrează în România lemnul pentru acoperișuri. Numele Terunobu Fujimori însă este sacru pentru cunoscători.
Casa de ceai Takasugi – realizare Terunobu Fujimori
Kärsämäki Church – Finlanda
Kärsämäki Church – Finlanda
Kärsämäki Church – Finlanda
Invelitori din lemn de stejar
Concluzie: Fiecare zonă geografică, în funcție de lemnul disponibil, de tehnica folosită și de perpetuarea tradiției locale va promova un tip diferit de prelucrare și montare. Nu cred că vreunul este greșit, toate sunt adaptate zonei de unde provin și diversitatea este un fapt frumos care merită apreciat.
Recomandarea mea, pentru soluția cea mai bună este să mergeți pe mâna meșterilor locului. Ca și ceaiurile cele mai bune, pentru fiecare dintre noi, care se fac din plantele zonei unde trăim și cu care organismul nostru este acordat. Natura dă banane unora și mere altora, cu siguranță ca metabolismul oamenilor nu este identic.
Alegeți după ce vedeți lucrări realizate, vorbiți direct cu meșterii sau firma și cântăriți prețul bine de tot. Acest tip de invelitori din lemn sunt cele mai scumpe opțiuni de pe piața, depășind tigla ceramica, tigla metalica sau cea de carton bituminat. Orientarea clădirii, expunerea la soare, ventilația din spatele învelitorii, panta acoperisului, priceperea meșterilor, protecția lemnului sunt doar o parte dintre aspectele care trebuie abordate inainte de a ne decide asupra tipului de lemn folosit sau a tehnicii de montaj. Transportul sau achiziția de la distanța mare poate fi compensată local fie ca reducere a costurilor, fie ca investiție într-o soluție mai durabilă.
Tradiția costă, dar este foarte admirată.
Invelitori din lemn – Dranita – Sindrila – Sita – Schindel – Zsindely Nu neapărat despre meșteșugul lemnului, sau despre invelitori din lemn am auzit o remarcă destul de fantasmagorică, cu povestea despre japonezii care au venit în…
