Pânâ la urma suntem toți copii, deși avem 20 sau chiar peste. Totuși asta nu schimbă faptul că toți avem aripile rupte. Și nu , nu este neapărat vina părinților, pentru că de cele mai multe ori anume părinți sunt cei care te ridică și îți șoptesc vei reuși. Ne sunt spulberate visele odata cu pașirea în curtea grădiniței. Acolo începe adevărata luptă. O luptă pe care nu voi fi capabilă să o înțeleg o viață întreagă. Noi nu vrem să ne auzim unul pe celalt , să ne ajutăm , să ne susținem. Invers , ne pare că tot ce trece de dincolo de negru este de neatins. Absurd? Da , o absurditate totală. Un gând nefinisat, o vorbă fără prea mult suflet, o îmrățișare rece. În asta ne-am transformat. Într-o gloată de ipocriți , fricoși și......o să vă las să continuați, pentru că eu simt că m-am prea extenuat.