Privatizarea în 2026: Cum a cumpărat Umbrărescu un combinat de sute de milioane cu preț de fier vechi
Presa scrie că „Umbrărescu salvează ArcelorMittal Hunedoara". Cifrele arată altceva: cel mai mare constructor din România face o afacere foarte bună, de anii '90.
Pentru ca am trecut de vârsta la care mă fascinau poveștile cu eroi salvatori, și pentru ca prețul afișat este infim, am zis să pun câteva întrebări unei inteligențe artificiale, care a și sumarizat răspunsurile în articolul de mai jos.
Pe 29 decembrie 2025, ArcelorMittal Hunedoara a semnat un acord de principiu cu UMB Steel, compania lui Dorinel Umbrărescu. Prețul: 12,5 milioane de euro. Titlurile din presă au fost unanime: „Umbrărescu salvează combinatul!", „Regele asfaltului intră în siderurgie!". Pe 9 februarie 2026, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor a aprobat oficial tranzacția.
Dar dacă ne uităm la cifre, la ce primește Umbrărescu și la cât plătește, povestea arată foarte diferit. Nu e vorba de salvare. E vorba de o afacere foarte bună. O privatizare în stilul anilor '90, făcută în 2026.
Ce primește Umbrărescu pentru 12,5 milioane de euro
Să punem lucrurile în perspectivă. Pentru prețul unei vile mai răsărite în București, Umbrărescu primește:
Un cuptor electric cu arc (EAF), un laminor de europrofile (investit de ArcelorMittal în 2011 cu 47 de milioane de euro, de aproape patru ori prețul întregii tranzacții de astăzi), o instalație de degazare în vid, un cuptor oală, macarale industriale, locomotive, utilaje de prelucrare a fierului vechi, echipamente de laborator și cântărire.
Toate stocurile existente: fier vechi, feroaliaje, materiale refractare, electrozi, cilindri de laminare. În bilanțul pe 2024, stocurile valorau 62,8 milioane RON (~12,5 mil. EUR), adică exact cât prețul întregii tranzacții.
Teren de 1,5 milioane de metri pătrați în perimetrul industrial și în afara lui, inclusiv halda de zgură de 928.000 mp.
Clădiri industriale, hale, acces la calea ferată industrială. Infrastructura unui combinat cu peste 140 de ani de istorie.
Comparația care spune totul
Laminor europrofile (2011) → 47 mil. EUR (cost investiție) — neplătit separat
Cuptor electric EAF + instalații → zeci mil. EUR — neplătit separat
Stocuri (fier, feroaliaje, etc.) → ~12,5 mil. EUR — neplătit separat
Teren 1,5 mil. mp → mil. EUR — neplătit separat
Clădiri, hale, infrastructură → mil. EUR — neplătit separat
TOTAL VALOARE ESTIMATĂ: 50–100+ mil. EUR
PREȚ PLĂTIT: 12,5 mil. EUR
Umbrărescu plătește între 12% și 25% din valoarea reală a activelor. Doar stocurile de pe platformă acoperă prețul plătit. Restul: echipamente, teren, clădiri… este gratis!
Trucul: active fără datorii
Aici e cheia întregii tranzacții și detaliul pe care presa l-a tratat superficial. Umbrărescu nu cumpără firma. Cumpără doar activele. Diferența e uriașă!
ArcelorMittal Hunedoara SA, entitatea juridică listată la BVB, rămâne cu datoriile. Și ce datorii: peste 430 de milioane de lei pe termen scurt și peste 218 milioane de lei pe termen lung, conform raportului la 30 septembrie 2025. În total, aproape 650 milioane RON (~130 milioane EUR) de datorii rămân pe umerii societății, controlată 96% de grupul ArcelorMittal din Luxemburg.
Practic, ArcelorMittal acceptă pierderea. Grupul șterge datoriile intra-grup, își ia cei 12,5 milioane de euro ca să nu plece chiar cu mâna goală, și scapă de un activ care îi genera pierderi de peste 100 de milioane de lei pe an. Pentru o companie cu venituri globale de 63 de miliarde de dolari, aceasta e o eroare de rotunjire.
Iar Umbrărescu? El primește activele curate, fără povara datoriilor. Singura obligație suplimentară pe care o preia sunt răspunderile de mediu, adică remedierea terenului industrial poluat. Un cost real, dar gestionabil pentru cineva cu resurse de miliarde.
De ce seamănă cu privatizările din anii '90
Rețeta e aceeași, doar actorii s-au schimbat. În anii '90, statul român vindea combinate pe nimic, după ce le lăsa să acumuleze datorii imense și să devină „neprofitabile". Cumpărătorii preluau activele la prețuri simbolice, restructurau sau vindeau la fier vechi, și ieșeau cu profit uriaș.
În 2026, scenariul se repetă cu alt scenarist. ArcelorMittal a lăsat combinatul să sângereze financiar ani de zile. Pierderile au fost constante: 180 milioane RON în 2022, un scurt profit în 2023, apoi din nou 111 milioane RON pierdere în 2024. Numărul de angajați a scăzut de la aproape 20.000 în 1991 la 545 în 2024, apoi la 477 în septembrie 2025, când producția s-a oprit definitiv. Prin Schema de Plecări Voluntare, majoritatea contractelor de muncă au încetat, iar la momentul aprobării tranzacției mai rămăseseră doar aproximativ 25 de salariați, alocați activităților administrative de închidere.
Iar motivul invocat? „Condiții de piață foarte dificile", prețuri mari la energie și importuri ieftine din afara UE. Motive reale, fără îndoială. Dar tot ArcelorMittal e cel care, în 20 de ani de proprietate, nu a investit suficient în eficientizare energetică, nu a diversificat producția și nu a făcut lobby pentru protejarea industriei europene. Rezultatul este un activ de sute de milioane de euro se vinde la preț de fier vechi.
De ce pentru Umbrărescu e o mișcare de geniu
Dorinel Umbrărescu nu e un speculator. E cel mai mare constructor de autostrăzi din România. Grupul Spedition UMB, Tehnostrade și SA&PE Construct a raportat afaceri de 14,3 miliarde de lei (2,9 miliarde EUR) și profituri de 728 milioane de lei (145 milioane EUR) în 2024. Construiește loturi din autostrada A7 și alte proiecte majore de infrastructură.
Ce are nevoie un constructor de autostrăzi? Oțel. Cantități industriale de fier beton, profile metalice, corniere. Până acum, le cumpăra de pe piață, la prețuri volatile, dependent de importuri. Acum le va produce singur.
Strategia e limpede: integrare verticală. Umbrărescu controlează acum o parte importantă a lanțului, de la materia primă (fier vechi colectat din demolări și șantiere proprii) la produsul finit (profile, fier beton) și până la utilizatorul final (propriile șantiere de autostrăzi). Fiecare verigă din lanț generează economii și reduce semnificativ dependența de terți, chiar dacă nu o elimină complet, dat fiind că volumele de oțel necesare unui grup de această dimensiune vor depăși mereu capacitatea unui singur combinat.
Mai mult, Hunedoara nu e prima mișcare. În 2024, Umbrărescu a cumpărat combinatul Oțelul Roșu din Caraș-Severin pentru ~12 milioane de euro și a început deja lucrările de revitalizare. Iar surse din piață indică interes și pentru Liberty Galați (fostul Sidex). Dacă reușește să adune toate trei, Umbrărescu devine cel mai important producător de oțel din România, și propriul său furnizor principal.
Greutatea politică: un avantaj pe care ArcelorMittal nu l-a avut
Există un ingredient esențial al acestei tranzacții despre care presa tace: influența politică. Dorinel Umbrărescu nu e doar cel mai mare constructor din România. Este cel mai important partener privat al statului român în infrastructură. Contractele sale cu CNAIR depășesc 20 de miliarde de lei. Miniștri ai Transporturilor l-au numit public „cel mai important contractor" și „un partener serios".
Această greutate îi conferă o poziție de negociere pe care ArcelorMittal, un grup multinațional cu sediul în Luxemburg, nu a avut-o niciodată. În 2022, când Umbrărescu a amenințat că oprește lucrul pe toate șantierele de autostrăzi (36% din totalul kilometrilor în execuție) Guvernul a emis o ordonanță de urgență specială pentru ajustarea prețurilor din contracte. CNAIR a recunoscut public că a luat „permanent măsuri pentru a sprijini" grupul UMB.
Această influență va fi decisivă pentru succesul combinatului din Hunedoara. Acolo unde ArcelorMittal a eșuat având prețuri mari la energie, concurență de importuri non-UE, birocrație, acolo Umbrărescu are pârghii directe. Poate negocia tarife preferențiale la energie, poate face lobby eficient pentru cote de protecție sau taxe antidumping pe oțelul importat, și poate obține sprijin guvernamental pentru un sector pe care Strategia Națională de Apărare 2025-2030 îl clasifică explicit drept strategic pentru securitatea națională. Siderurgia este menționată alături de energie și minerit ca sector esențial care „contribuie la asigurarea securității naționale".
Într-un context geopolitic în care România cheltuiește peste 2,5% din PIB pe apărare și în care capacitatea de producție domestică de oțel devine o chestiune de securitate, nu doar de afaceri, Umbrărescu deține acum un activ cu valoare strategico-militară. Iar un stat care depinde de tine pentru autostrăzi și apărare nu îți pune piedici. Îți pune covor roșu.
Cifrele care pun tranzacția în perspectivă
Preț plătit de Umbrărescu: 12,5 mil. EUR
Mijloace fixe în bilanț (2024): ~80 mil. EUR
Stocuri în bilanț (2024): ~12,5 mil. EUR
Investiție doar în laminor (2011): 47 mil. EUR
Suprafață teren preluată: ~1,5 mil. mp
Datorii lăsate la ArcelorMittal: ~130 mil. EUR
Profituri anuale grup UMB: 145 mil. EUR
⟹ PREȚ PLĂTIT CA % DIN ACTIVE FIXE: ~15%
Cine a ieșit în câștig și cine a pierdut
Umbrărescu câștigă masiv. Primește active de zeci de milioane de euro la un preț excelent, își securizează o parte din lanțul de aprovizionare și devine un jucător-cheie în siderurgia românească. Costul real? Opt zile de profit ale grupului său.
ArcelorMittal scapă de o problemă. Pierde zeci de milioane în România, dar la scara globală e o sumă neglijabilă. Pleacă din țară după 20 de ani în care a lăsat combinatul să moară lent, după ce l-a cumpărat el însuși de la statul român în 2003.
Angajații Hunedoarei au pierdut cel mai mult. Din cei 545 de angajați din 2024, 477 mai erau prezenți la oprirea producției din septembrie 2025. Majoritatea au plecat prin Schema de Plecări Voluntare, cu pachete compensatorii. Tranzacția nu include transferul vreunui angajat. Dacă Umbrărescu va reporni producția, va angaja oameni pe condițiile lui, probabil mai puțini, la salarii dictate de piață, fără continuitatea vechilor contracte colective.
Statul român a colaborat activ la această preluare. Tranzacția necesită avizele Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe și ale Consiliului Concurenței. Autoritățile nu au fost absente, ci au fost parte din proces.
Morala? Ne trebuie presă economică mai bună, care să acopere un pic mai informat și realist subiectele importante.
