XXI

Și au ascuns de mâna zeilor furioși

Cei doi copii flirtând cu soarta

Uitându-se la celălalt, sfioși.

Au fost pierduți de Gaia printre fluturi,

Printre culori și rugăciuni,

Și i-au iertat și Jupiter și Venus

Când au văzut în ochii lor atâtea slăbiciuni.

Și au rugat-o pe Saturn

Să le ofere un inel

Să îl ascundă în ale ei

Doar pentru a le da un țel.

Și l-au rugat pe Pluto să-i ascundă,

Să-i facă mici, să-i piardă în stele

Când rătăcesc prin univers de mână

Să vadă cum se învârt planetele.

Căci preferau să piară, să cadă în abis

Decât să plece-n lume, să uite ce-au iubit.

Iar când a venit Marte, erau deja plecați,

Eu m-as ruga la Dumnezeu,

Iar dacă El te-ar alunga,

Te-as face Prometeu.

Te-aș urmării până și-n iad,

Doar să te țin de mână

Al meu înger căzut din nori

Uitându-se la lună.

Dacă ai fi luna de pe cer,

M-aș transforma în stea.

O zi lumina să ți-o simt,

Să mă îneci în ea.

Să mor de dorul tău,

Căci doar din neputință

Mii de bucăți se rup din mine

Și ajung în neființă.

Și soare de ai fi, iubire

La gât aș învăța să-ți sar,

Și chiar și moartă de aș fi,

Ti-aș face un altar.

Nici zeii nu te vor atinge

Cât te iubesc doar eu,

Căci mi-ai fost înger, mi-ai fost lună

Mă lăsam împăturită de ei și de căldură pe care mi-o transmiteau, ignorând de alt fel toate urletele de îngheț din jurul meu, toți oamenii care încercau să mă scoată la suprafață de sub gheața pe care o creasei în jurul sufletului meu. Cu fiecare privire în plus, mă scufundam mai tare în abisul nesfârșit al acelui albastru înghețat.