Dear Diary

“Și-a mai trecut o zi, și-o să treacă și-o săptămână, o lună, un an sau chiar mai mulți, așa cum o să treacă și toate gândurile și locurile în care mergem, oamenii pe care îi cunoaștem, sau sufletele pe care acum le strângem la piept și le surâdem adesea. Va trece și băiatul ăla care-ți face inima să tresalte, și de data asta nu pe coridoarele întunecate ale școlii sau prin fața clasei tale, ci prin timpul ce galopează sălbatic spre alte zări, trecând prin zeci de orizonturi ce apun. Va trece pe lângă tine și-ți va zâmbi, mâine poimaine, cu un copil de mână, și poate va fi băiat, așa cum îți doreai tu, iar tu-l ții de mână pe micul tău, care poate-i poartă numele. Vei realiza că toți fluturii au zburat de mult, că e prea târziu și că n-ai făcut nimic pentru voi, deși ai vrut, ai sperat, dar ți-a fost frică. Și nici el n-a făcut nimic, în naivitatea lui de băiat rău ce era. Sentimentele au fost de mult transpuse de timp în neființă, iar dragostea aia, promisiunile și toate sărutările alea adânci, s-au prefăcut și-ele-n negură de mult. Îi vei soarbe încă o dată din căldura inimii, vei simți fiorul ăla unic, îl vei privi din cap până-n picioare de dragul vremurilor trecute iar apoi vei pleca mai departe spre alte țărmuri, ce te cheamă și te-așteptă cu nerăbdare.”

“M-am întebat de multe ori de ce, noi, fetele, suferim atât de mult. E impropriu spus ,,atât de mult,, dar totuși, mult. Plângem și ne plângem tuturor prietenelor în căutarea unei unice soluții : ,,Cum pot să-l uit?,, . Capul și sufletul-ți sunt pline numai de el, atât de pline că dau pe dinafară. Vocea lui, părul lui, ochii, privirea aia unică, misterioasă și perfectă, după care te topești. L-ai iubit și îl iubești, dar el te-a abandonat iar tu acum vrei să-l uiți. Da,da,da, asta e tot ce vrei! Sau cel puțin…asta crezi că vrei. Crezi și o susții tare și categoric. Dar defapt…ia gândește-te puțin. Dacă ar fi să dai înapoi și ai putea alege să ștergi orice urmă, să faci să nu fi existat acel EL special al tău, ai face-o? Dacă ar veni o tornadă care ți-ar fura din minte vocea lui dulce și zâmbetul ăla pefect, ar fi bine? Răspunsul e categoric și de această dată: nu. Nu vrei să-l uiți, ci doar o spui mereu crezând că asta face totul mai ușor. Dar tu, din inima ta, nu l-ai da niciodată afară. Nu l-ai scoate cu nici un chip, nici pe el și nici amintirea lui. Nu ai putea uita toate acele clipe pe care le-ați petrecut împreună, toate conversațiile târzii sau atunci când adormeai prima sau când te tachina și te făcea să râzi până la lacrimi. Nu poți uita tăcerea dinaintea primului sărut sau îmbrățișarea lui caldă…nici nu știi care e cuvântul care să descrie tot ce simți. Simți fiori, fluturi, iubire, tinerețe, simți viața. Da, simți inima cum îți tremură. Sau mă rog, le simțeai. Când era el. Totul se rezumă la el, așa e. Și poate că, n-ar mai trebui să te chinui, să încerci să-l uiți. Poate că, el e încă acolo, și te iubește. Da, în mintea ta aia nebună, el te iubește. Și până nu va cădea cerul sau va apărea o altă persoană, el te va iubi. Crede-mă.”

“-Pot să ies afară? -Să ieși? Acum, în ploaia asta? -Da, chiar acum. -Bine. Nu mai voiam să aud alte întrebări prostești din partea nimănui. Voiam să ies, fără glugă sau umbrelă, în toropeala aia zgomotoasă și udă. Voiam să mă ud până la piele, voiam să-mi curgă stropii mari și grei în păr, fără să-mi pese. Și așa a și fost. Am intrat sub cer pentru câteva minute, să mă descarc odată cu el. Să uit de norii care îmi întunecă sufletul, să uit de griji și probleme, de oboseală, de oameni. Să-mi simt doar părul ud lipit de față, și fâșul care-mi adăpostește corpul, dar nu și inima. Inima aia plină de oameni care-mi calcă pragul mai mult decât trebuie, inima aia care se zbate ca o văpaie, aia care bate și simte, simte și plânge. Și am stat acolo, așa, ca o nebună, clipe întregi. Și m-am udat, și m-am lăsat zdrobită de lacrimi și ploaie. Am țipat, am dansat, m-am descărcat. M-am descărcat odată cu cerul.”

“Pot scrie povești și romane din toate amintirile astea, despre anii care trec prea repede. Pot scrie povești despre zile calde și bune, când am râs cu gura pănă la urechi, pot scrie povești despre zilele negre în care am plâns în pernă sau pe-un umăr moale, pot scrie despre tine, la fel de bine cum pot scrie despre ei. Despre noi, despre voi, despre tot ce-am trăit și trăiesc. Despre cum mă trezesc în fiecare dimineață și merg la școală așteptând cu nerăbdare clipa în care-l voi zări. Despre pauzele lungi sau profesorii care-și povestesc viața. Poate chiar și despre formulele de la mate pe care oricum le voi uita, sau despre profa aia care-mi place așa de mult. Pot scrie despre excursia aia aiurită și totusi atat de genială, pot scrie despre noaptea aia, sau ziua aia, sau luna aia, sau anul ăla..sau ăsta, sau anii aștia, că sunt la liceu. Și asta e cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Și iubesc asta.”

“Si te vânez zilnic de parca aș fi felina care pândește și înșfacă prada. O înșfacă și o devoreaza până în adâncul cald din strafundul pieptului, de acolo de unde se aude bătaia inimii.”

“Și te privesc și zăresc numai fericire în ochii ăia mari și adânci .”

“Atunci cand iubesti, parcă nu mai poti a scrie despre iubire. E atunci cand in sfarsit realitatea bate visul, si deja ai tintit acolo unde ti-ai dorit.”

“Azi, după-atâta amar de vreme, am simțit că m-am îndragostit iar. L-am văzut si l-am cunoscut de câteva zile, dar timpul petrecut în apropierea lui îmi dă fiori. Râd încontinuu și zâmbesc cu toată inima la fiecare vorbă a lui. Pentru că e diferit. E sensibil, e rafinat. E atât de altfel și totuși îmi stârnește roiul ăla zănatec de fluturi așa cum nimeni n-a mai facut-o. Și când sunt lângă el, aerul e tot mai abundent și-năbușitor, mâinile-mi tresar evident și iar ochii imi sclipesc de dorință. Trupul parcă mă obligă să-l ating măcar pentru o clipă, inima se zbate sălbatic iar creierul tace și îmi ordonă: taci și așteaptă.”

“Poate că m-am născut cu un destin măreț, sau poate că-s doar un alt pion de pe-o tablă de șah. Sincer, nu știu. Dar contează prea puțin, atâta timp cât știu că sunt eu, că sunt unică și că nimeni nu e la fel ca mine, la fel ca tine. Nimeni nu va știi ce procese amețite se-ntâmplă în interiorul meu, nimeni nu știe cu-adevărat ce simt și ce gândesc, cât mă duce capul și ce îmi doresc. Nimeni nu știe cât pot să iubesc și cât dor am îngesuit în mine de-a lungul timpului. Nimeni nu mă cunoaște pe mine, întregul, pe mine, mecanismul ăsta ce-nmagazinează zilnic mii de gânduri învălmășite.”

“Știi ce? O singură viață am și vreau s-o trăiesc. Vreau să fac toate nebuniile din lume, vreau să încalc toate regulile și să rămân în picioare, fără cicatrici. Vreau să dansez și să cânt, sub soare sau ploaie. Vreau să mănânc dulciuri și chiar mâncare nesănătoasă, fără frica că dau în diabet. Vreau să țip și să mă-nvârt în mijlocul străzii, fără rețineri. Vreau mă trezec într-o noapte în brațele lui și să realizez că sunt pe malul mării, sub lună. Vreau să merg într-o călătorie cu mașina, doar eu și el, fără frontiere, fără limită, pe drumuri neumblate. Fără hartă sau busolă, fără țintă. Doar noi doi, mașina, muzica și drumul. Până la capăt. Până la final. Pentru totdeauna.”

“Acum sunt bine, dar oare voi ramâne așa mereu? Ce vânt de mai mi-a adus aceast zâmbet sincer ? În orice caz, există cineva acolo, care poate, mi-a pregătit un alt destin, o cale mai puțin abruptă, un drum mai sigur spre fericire. Zâmbesc, după atâta timp. Chiar zâmbesc, deși poate nu mă crezi.”

“De ce ai renunțat așa ușor? De ce-ai n-ai luptat? Pentru tine. Pentru mine. Pentru noi. Pentru tot ce-a fost frumos. Știu, am greșit. Dar oare merită să dai cu piciorul atâtor clipe frumoase pentru …nici eu nu știu exact pentru ce. Atunci când tricoul preferat ți se-agață îl arunci, sau mai rău, îl înlocuiești? Nu există și o altă soluție? Nu?”

“Pe zi ce trece realizez faptul că cresc. Tot cresc, în vârstă, în înălțime și gândire. Mă maturizez. Și știi ce? Chiar dacă asta e de bine, aparent, nu-mi place. Nu suport gândul că în curând voi fi pe propriile picioare și nu voi mai depinde de nimeni. Voi fi doar eu, persoana adultă, independentă.”

“Sunt una din persoanele care n-au prea multe pretenții, nici intenții. Niciodată n-am visat la prințul din poveste, și nici la super-tipul cool. Nu am vrut mai mult decât mi se cuvine, n-am insistat. Am plâns în tăcere și-am râs zgomotos. Te-am privit o dată și-am știut că te iubesc.”