antimuză
Îmi scoți fără mustrare
din minte
toată potențiala glorie și tânăra speranță
cu ignoranța involuntară a existenței tale.
|
Nu vreau să mă atingă
reci-persistente priviri goale,
prin care trec din când în când
lumini domoale,
fiindcă eu vreau pasiune
și frământări
și viață,
nu te doresc pe tine,
un mire fără față.
Îmi smulgi cu incultură
vioara dulce-a gândurilor mele
și le transformi în acre înțepături
ce le resimt sub piele
și eu
și ai mei semeni
și toți cei ce iubesc,
ce-i om,
ce-i ram,
ce-i blană
și toți se veștejesc.
Iubirea ta mă seacă, cianură-mi injectează..
cianură pentru vers;
mă-nchide, limitează.
|
Și cruda-ți inconștiență
ideea mi-o soldează,
nu suferi tu, ci eu
când vocea mi-o îngustează.
Să țip?
Să zbier?
Să urlu?
Dorința-ți e să tac.
"Să nu iubești pe alta,
să-mi fii mie pe plac."
De eu îti sunt dorință
și-ți întrupez plăcerile,
sa-mi fie cu pedeapsă,
dar îmi dezgust sinele.
Prefer să-mi taie mâna dreaptă,
să cad în lentă agonie
decât să văd un neiubit în față
strângându-mi spiritul cu o funie.
|
Nu știi, nu vei afla,
nu vei vedea o lacrimă căzând,
iubita-ți oftând,
(dar nici în visul de-mplinire
nu îmi vei găsi amorul
adresat ție, surâzând).
Să mă iubești pe mine?
Repetă-ți cugetul!
Iubirea îmi e otravă fără leac,
iar tu un mire ce nu va apuca amurgul.
Greșeala am atins-o
iar mâinile ne sunt pătate.
Hai să spălăm nedragostea,
să nu-i dăm continuitate.
|
În vene mi s-a infiltrat esența
retincenței,
de eu, de tu,
de noi, de voi,
de partea masculină
a existenței.
