Ce mai, bine am venit pe Tumblr. Am venit de pe blogspot, că cică aici sunt mai mulți fraieri virgini gameri, mai ales din-ăștia care vorbesc românește. Așa ca să mă introduc, am să vă dau, la mișto așa, un post de-al meu (a se citi singurul meu post mai de doamne-ajută) din 2012, despre foarte cunoscutul joc Dishonored. Hai cu like-urile alea, sau ce aveți voi aici.
Având în vedere ca nu am mai scris nimic pe blog-ul asta de o luna, o sa presupun ca orice fărâma de interes pe care ar fi putut sa o aibă cineva s-a pierdut demult. Deci o sa tratez acest blog ca pe jurnalul meu personal, asa ca hai sa începem din nou.
Draga, blogule, săptămâna asta am jucat ultimul joc făcut de Arkane Stuidios și publicat sub licența Bethesda; "Dishonored". Ce m-a intrigat sa iau acest joc a fost trailer-ul de la E3 de anul asta. Din trailer-ul asta mi-am dat seama ca e vorba de un timp care înjunghie oameni în gat cu o ditamai sabia și ca la un moment dat te bati cu chestiile alea imense din Half-Life 2. A, și e și o poveste cu o fetita care arata ca predecesorul spiritual al fetitei din F.E.A.R.. Sincer am fost intrigat.
După spațiul deschis pe care jocul mi-l înfige în ochi în primele 10 minute m-am gândit ca o sa fie ceva gen Crysis 2, o lume liniara cu clădiri imense și explorabile, un fel de Steampunk New York, care sa ascundă liniaritatea omniprezenta mai nou în jocuri.
În fine, am trecut peste și ghici ce, povestea se declanșează când împărăteasa frumoasa și buna, care le dădea tuturor orășenilor pâine calda și felații, este omorâta de către niște oameni care sunt, ca și motivare, pe același nivel cu tipii rai din desene animate, adică o fac doar de-al dracu. Tu ești înscenat cu moartea ei, fiica ei, care ar fi trebuit sa urmeze pe tronul Steam York-ului e răpită de aia 2 tipi, și tu ești băgat în Steam-Jilava. Evident scapi de acolo cu ajutorul unui colt de pâine magic și acum trebuie sa navighezi printr-un cartier care ocupa aceiași arie ca și Bd. Magheru și care are cam atâția polițiști câți are I.G.P.-ul.
Când am început sa îmbrățișez gâturile gardienilor, nu am putut sa ma abțin sa ma gândesc "Hmm, jocul asta seamăna foarte mult cu Deus Ex: Human Revolution." și într-adevăr seamăna, în sensul ca are același fel de a scăpa de toți tipii rai. Ii "adormi", după care ii bagi pe toți într-un dulap, preferabil în poziții erotice. Doar ca jocul asta e First-Person, iar Deus Ex era Third-Person și știți ce înseamna asta? Ca ești incapabil să te uiți după colțuri sa vezi când vine cineva și tot ce poți sa faci sunt doi pași stânga-doi pași dreapta pe lângă colțuri, ca și când cineva ar duce cel mai plictisit manelist din lume la un concert Salam.
Jocul rezolva acestă problema destul de devreme când iți da puterea sa vezi prin pereți ceea ce e destul de OP. Totuși cei de la Arkane au văzut cât de OP era chestia asta asa ca au zis "Hmm, pai nu putem sa forțam oamenii sa nu o folosească și tipu' care scotea puteri din jocuri s-a dus deja acasă asa ca hai sa le reprezentăm grafic câmpurile vizuale." La care un alt angajat Arkane a spus "Dar trebuie sa facem și o modalitate prin care playerul sa își poată da seama dacă un gardian se uita înspre el sau în direcția total opusă." Dar primul tip deja plecase ca sa vadă cațe cuțite poate să țina în echilibru pe frunte.
Celalalt motiv pentru care am crezut ca Dishonored era inferior Deus Ex: HR, a fost faptul ca jocul iți fute sfârșitul dacă omori oameni. În DE:HR, puteai sa ii faci Lethal si Non-Lethal, Non-Lethal era silent, dar dacă ii găseau amicii lor le dădeau un șut magic în coaie și se trezeau, sau puteai sa ii omori, ceea ce era mai zgomotos, dar imun la vârfuri de ghete în ouă. În Dishonored, nu e absolut niciun dezavantaj dacă ii omori, decât ca aparent sunt mai multi șobolani\ciuma, deci lumea e mai fututa decât era pana acum. Foarte dubios e ca la un moment dat poți sa iți cumperi o putere care transforma cadavrele în cenușa. Ce o sa facă șobolanii plini cu ciuma cu cenușa, o s-o fumeze?
Dar înainte sa veniți în fata blocului meu cu BMW-urile pline cu cuțitari o să vă spun că au fost părți care mi-au plăcut E foarte satisfăcător să te teleportezi în spatele a 4 gardieni care merg în sir indian și să îi gâtui pe rând.
Este evident că Arkane au vrut să facă un joc stealth, dar nu le-a prea ieșit având în vedere ca poți să îi bați pe toți peste față cu sabia, sau cu pistoale care trag de parcă ar fi Shotgun, chiar dacă sunt câte 2-3 odată, așa că s-au gândit sa forțeze player-ul sa joace jocul cum vor ei. Deși nu este de departe cel mai prost joc scos de Bethesda, nu se ridica la nivelul Fallout 3 sau Oblivion.
În încheiere aș vrea să spun ca Dishonored nu e un joc prost, ar putea fi Game of the Year dacă unele din micile frustrări cum ar fi să îți poți da seama unde o să te teleportezi ar fi corectate într-un viitor patch,ca să nu mă mai strecor în spatele unui tip și sa apăs butonul de "Gâtuire/Blocat" să îl gâtuie nu să încerce să îi înfigă sabia in anus. Acestea sunt defecte minore, dar într-un joc atât de repetitiv ca acesta, micile probleme de frustrează din ce în ce mai tare. Nu o să ma iau de Loading Time, hai doar să zicem că aș fi putut să scriu tot acest review în timpul pe care l-am pierdut așteptând să se încarce. Din câte înțeleg pe PC nu există această problemă, așa ca e o problemă cu port-ul de pe Xbox, nu cu jocul în sine.
