#giurescu

Lucrarea face parte din colecţia de Carte veche şi rară, este editată în anul 1908 şi conţine trimiteri esenţiale la letopiseţul lui Eustratie Logofătul, letopiseţul latinesc, cronicile lui Grigore Ureche, Simion Dascălul şi Misail Călugărul. Lecturând această carte, toţi cei pasionaţi de istoria Moldovei şi de redarea, interpretarea acesteia de către cronicarii moldoveni vor ajunge la concluzia că, în definitiv, istoria este aceeaşi, dar ea este văzută şi înţeleasă altfel de către fiecare cercetător în parte şi este foarte greu a prezenta, din punct de vedere obiectiv, cursul evenimentelor; întotdeauna vor exista atât opinii subiective, cât şi influenţe din alte abordări.

Chiar de la începutul lucrării se face referire la unul dintre cei mai de seamă cronicari moldoveni – Grigore Ureche, cel care a scris o cronică ce cuprinde istoria Moldovei de la Dragoş Vodă până la a doua domnie a lui Aron Vodă.  Totodată, cartea conţine unele aprecieri ale activităţii istorico-literare ale unor succesori ai lui Grigore Ureche, cum ar fi: Simion Dascălul şi Misail Călugărul. Simion Dascălul a avut o contribuţie esenţială la amplificarea povestirii lui Ureche. Totodată, la începutul cronicii, el dă şi o listă a istoricilor care au mai scris despre Moldova. La rândul său, Misail Călugărul a venit cu unele completări la cronica lui Simion Dascălul, textul său fiind aproape în întregime preluat de la acesta. Autorul Constantin Giurescu va observa că majoritatea cercetărilor demonstrează faptul: textul îşi pierde mult din autenticitate dacă are mai mulţi interpolatori. În acest sens, se consideră că în afară de Simion dascălul, nici unul dintre cronicarii următori n-a interpretat şi nici măcar n-a cunoscut cronica lui Ureche.

Cartea Studiul cronicilor moldovene de Canstantin Giurescu este valoroasă şi prin aceea că în afară de faptul că oferă o mulţime de date despre evoluţia scrierilor cu referire la istoria Moldovei, mai face trimiteri şi la izvoarele acestor scrieri. Astfel, se ştie că cronicarii moldoveni nu cunoşteau alte scrieri în care să fi fost povestite şi fapte din trecutul ţării lor, decât pe cele polone, din momentul ce se credea că letopiseţul latinesc este un letopiseţ străin, el trebuia neapărat să fie considerat ca o cronică polonă. Cronicarii noştri au luat scrierile străine, au potrivit anii şi au dezvoltat datele cu privire la evenimentele care au avut loc în spaţiul vechii Moldove.

La momentul actual, sunt prea mulţi dintre cei cărora le place să analizeze şi să critice societatea modernă, sunt prea mulţi dintre cei care se consideră eroi ai timpului lor, dar întâlnim tot mai puţini oameni pasionaţi de literatură, de istorie şi tot mai puţini dintre cei interesaţi să cunoască rădăcinile neamului. Cărţile sunt o sursă sigură a unei astfel de conoaşteri şi, odată cu trecerea anilor, acestea devin aidoma unor bijuterii de preţ, lăsate de străbunica, valoarea cărora este descoperită doar de nepoţii care sunt în stare să le vadă strălucirea dincolo de praful adunat şi dincolo de vechimea lor. O carte veche este mai nouă ca toate celelalte atunci când te face să descoperi mai multe adevăruri decât ai fi crezut.