#evolutionisti

http://ro.truth-seeker.info/respingerea-darvinismului/evolutionismul-o-credinta-nestiintifica/

Evoluţionismul: o credinţă neştiinţifică

Evoluţionismul: o credinţă neştiinţifică

  Lordul Solly Zuckerman este unul dintre cei mai renumiţi şi respectaţi oameni de ştiinţă din Marea Britanie. Ani de zile, el a studiat urmele fosile şi a condus investigaţii minuţioase. El a fost înnobilat datorită contribuţiilor sale aduse ştiinţei. Zuckerman este un evoluţionist. Prin urmare, comentariile sale asupra evoluţionismului nu pot fi privite ca preconcepute sau ca lipsite de substanţă. După ani îndelungaţi de cercetări asupra fosilelor incluse în scenariul evoluţiei umane, el a ajuns la concluzia că ceea ce se prezintă ca fiind arborele genealogic nu are niciun suport ştiinţific.

Zuckerman a prezentat şi un concept interesant denumit „spectrul ştiinţelor“, ce se întindea de la cele considerate a fi ştiinţifice, la cele pe care le considera a fi neştiinţifice. Conform spectrului lui Zuckerman, cele mai ştiinţifice domenii – care există, depinzând de date ştiinţifice şi concrete – ar fi fizica şi chimia. După ele, ar urma ştiinţele biologice şi cele sociale. La cel mai îndepărtat capăt al spectrului, adică partea considerată a fi cea mai „neştiinţifică“, s-ar afla „percepţia extrasenzorială“– concepte precum telepatia şi „cel de-al şaselea simţ“– iar, în final „evoluţia omului“. Iată cum a explicat Zuckerman deducţiile sale:

„Atunci noi ne mutăm în afara registrului adevărului obiectiv, în domeniile presupusei ştiinţe biologice, precum percepţiile extrasenzoriale sau interpretarea istoriei fosilelor umane, acolo unde totul este posibil pentru cel care crede – şi unde cel care crede cu fervoare este uneori capabil să creadă în acelaşi timp în mai multe lucruri contradictorii.“

Robert Locke, editorul revistei Discovering Archeology, o importantă publicaţie despre originile omului, descrie în această revistă modul în care „căutarea strămoşilor omului conferă mai multă ardoare decât lumină“, citându-l pe renumitul paleoantropolog Tim White: „Suntem cu toţii frustraţi datorită tuturor întrebărilor la care nu suntem în stare să oferim un răspuns.“

Articolul lui Locke trece în revistă impasul teoriei evoluţioniste asupra originilor omului şi propaganda lipsită de temei ce se răspândeşte în jurul acestui subiect:

http://ro.truth-seeker.info/featured/impasul-legat-de-mersul-biped-in-teoria-evolutionista/

Impasul legat de mersul biped în teoria evoluţionistă

  Dincolo de datele fosile de care ne-am ocupat până acum, mai există şi alte diferenţe de netrecut între oameni şi maimuţe care, de asemenea, invalidează ficţiunea evoluţiei omului. Una dintre acestea este legată de modul în care mergem.

Fiinţele umane au mersul vertical, pe două picioare. Aceasta este o formă foarte specială de locomoţie, ce nu a mai fost întâlnită la alte specii de mamifere. Mai sunt însă unele animale care au şi ele abilitatea limitată de a merge atunci când stau în două picioare. Animale precum urşii şi maimuţele pot să meargă în acest fel, însă mai rar; cum ar fi atunci când vor să ajungă la o sursă de hrană, şi chiar şi atunci, doar pentru o perioadă scurtă de timp. În mod normal, scheletul lor se înclină înspre în faţă, iar aceste animale merg pe toate cele patru membre.

Atunci, este oare posibil ca mersul biped să fi evoluat din mersul de patrupede al maimuţelor, aşa cum susţin evoluţioniştii?

Recent researches reveal that it is impossible for the bent ape skeleton fit for quadrupedal stride to evolve into upright human skeleton fit for bipedal stride.

Bineînţeles că nu. Cercetătorii au arătat că evoluţia mersului biped nu s-a produs niciodată, şi nici este posibil ca ea să se producă. Mai întâi, pentru că acesta nu este un avantaj evoluţionist. Modul în care merg maimuţele este mult mai simplu, mai rapid şi mai eficient decât mersul biped al omului. Omul nu poate nici să sară dintr-un copac într-altul fără să atingă solul, asemeni cimpanzeilor; omul nu poate alerga cu o viteză de 125 de km/oră, asemeni unui ghepard. Din contră, deoarece omul merge pe două picioare, el se mişcă mult mai încet pe sol. Şi tot din aceleaşi motive, el este unul dintre cele mai neprotejate dintre toate speciile din natură, în termenii mişcării şi apărării. Conform logicii teoriei evoluţioniste, nu maimuţele ar fi trebuit să fie cele care au evoluat pentru a adopta mersul biped al omului; omul trebuia să fi fost cel care să fi evoluat pentru a deveni patruped.

Un alt impas al pretenţiilor evoluţioniste este acela că mersul biped nu se încadrează în modelul „dezvoltării treptate“ al lui Darwin. Acest model, ce constituie baza evoluţionismului, necesită încă „o treaptă“ pe scara ce duce de la mersul biped la cel patruped. Dar paleoantropologul englez Robin Compton, a arătat în cadrul unui studiu computerizat realizat de el în anul 1996, că o asemenea „treaptă“ nu poate exista. Compton a ajuns la următoarea concluzie: „o vieţuitoare poate să meargă fie vertical, pe două picioare, fie să meargă folosind toate cele patru membre“,o anumită treaptă evoluţionistă între acestea două este imposibilă întrucât ar implica un consum energetic excesiv. Prin urmare, această fiinţă pe jumătate bipedă nu poate exista.

Diferenţa imensă dintre om şi maimuţă nu se limitează doar la mersul biped. Multe alte subiecte rămân neexplicate, cum ar fi capacitatea creierului, abilitatea de a vorbi, şi aşa mai departe. Iată în continuare confesiunea unui paleoantropolog evoluţionist, pe nume Elaine Morgan, referitoare la acest subiect:

„Patru dintre cele mai uluitoare mistere despre fiinţele umane sunt:

De ce merg în două picioare?

De ce şi-au pierdut blana?

De ce au dezvoltat creiere atât de mari?

De ce au învăţat să vorbească?

Răspunsurile corecte la aceste întrebări sunt:

Nu ştim încă.

Nu ştim încă.

Nu ştim încă.

Nu ştim încă.

http://ro.truth-seeker.info/respingerea-darvinismului/originea-mamiferelor/

Originea mamiferelor

Originea mamiferelor

  Aşa cum am spus anterior, teoria evoluţionistă propune faptul că anumite creaturi imaginare ce au ieşit din mare s-au transformat în reptile, iar apoi păsările au evoluat din reptile. Conform aceluiaşi scenariu, reptilele sunt strămoşii nu numai ai păsărilor, ci şi ai mamiferelor. Totuşi, între cele două clase există foarte mari diferenţe. Mamiferele sunt animale cu sânge cald (aceasta înseamnă că pot să-şi genereze propria lor căldură şi să o menţină la un nivel stabil), dau naştere la pui vii, pui sunt hrăniţi cu lapte matern, iar trupurile lor sunt acoperite de blană sau păr. Pe de altă parte, reptilele au sângele rece (cu alte cuvinte, ele nu pot genera căldură, iar temperatura trupului lor se modifică în concordanţă cu temperatura externă), depun ouă, nu-şi hrănesc puii cu lapte, iar trupurile lor sunt acoperite cu solzi.

Unul dintre exemplele barierelor structurale dintre reptile şi mamifere este structura maxilarelor. Maxilarele mamiferelor sunt alcătuite dintr-un singur os mandibular ce conţine şi dinţii. În cazul reptilelor, există trei oase mai mici dispuse de ambele părţi ale mandibulei. O altă diferenţă fundamentală este aceea că mamiferele au trei oscioare în urechea medie (ciocănaşul, nicovala şi scăriţa). Reptilele nu au decât un singur os în urechea medie. Evoluţioniştii susţin că mandibula şi urechea medie a reptilelor au evoluat gradat în mandibula şi urechea medie a mamiferelor. Problema cum o ureche medie cu un singur os a evoluat într-una cu trei oase şi cum anume s-a putut păstra în funcţiune în acelaşi timp şi simţul auzului, nu a putut fi explicată niciodată. Şi nu ne mai surprinde faptul că nu s-a găsit niciodată nici măcar o singură fosilă care să facă legătura între reptile şi mamifere.

  Tocmai de aceea, scriitorul evoluţionist Roger Lewin a fost forţat să spună: „Tranziţia la primul mamifer, care probabil că s-a întâmplat într-una, sau cel mult două linii de descendenţă, rămâne încă o enigmă.“

  George Gaylord Simpson, una dintre cele mai cunoscute autorităţi evoluţioniste şi fondatorul teoriei neo-darwiniste, face următorul comentariu la această situaţie dificilă şi complicată:

  „Cel mai enigmatic eveniment din istoria vieţii pe pământ este trecerea de la Mezozoic, Epoca reptilelor, la Epoca mamiferelor. Este ca şi cum a fost trasă pe neaşteptate o cortină, pe scena unde rolurile principale le deţineau reptilele, în special dinozaurii, aceştia fiind într-un număr foarte mare şi într-o uluitoare varietate; apoi cortina s-a ridicat dintr-o dată pentru a ne prezenta acelaşi decor, dar o cu totul altă distribuţie, în care dinozaurii nu mai apar deloc, alte reptile sunt acum dominante, şi toate rolurile principale sunt jucate de mamifere de toate felurile, a căror prezenţă cu greu am fi putut-o bănui în actele precedente.“

  Mai mult decât atât, atunci când mamiferele au apărut brusc, ele erau deja foarte diferite unele de celelalte. Aceste animale diferite includeau: lilieci, cai, şoareci şi balene, care sunt toate mamifere, şi toate au apărut în aceeaşi perioadă geologică. A stabili o legătură evoluţionistă între ele este absolut imposibil, chiar şi pentru cea mai îndrăzneaţă imaginaţie. Zoologul evoluţionist R. Eric lombard a subliniat următoarele lucruri, într-un articol apărut în revista, Evoluţionismul:

  „Cei care caută anumite informaţii utile în construcţia filogenezei clasei mamiferelor, vor fi foarte dezamăgiţi.“62

  Toate acestea demonstrează că toate vieţuitoarele au apărut pe pământ dintr-o dată şi într-o formă completă, fără niciun proces evoluţionist. Aceasta este o evidenţă concretă a faptului că ele au fost create. Cu toate acestea, evoluţioniştii încearcă să interpreteze faptul că speciile vii au apărut într-o anumită ordine ca semn al evoluţiei. Cu toate acestea, secvenţa prin care aceste vieţuitoare au apărut este „ordinea creaţiei“, întrucât nu este posibil să vorbim despre un proces evolutiv. Prin intermediul unei creaţii superioare şi perfecte, oceanele şi mai apoi uscatul au fost populate cu fiinţe vii, iar în final, a fost creat omul.

http://ro.truth-seeker.info/respingerea-darvinismului/legatura-imaginara-dintre-pasari-si-dinozauri/

Legătura imaginară dintre păsări şi dinozauri

Legătura imaginară dintre păsări şi dinozauri

  Evoluţioniştii care încearcă să îl prezinte de Archaeopteryx drept o formă tranziţională, susţin că păsările au evoluat din dinozauri. Cu toate acestea, unul dintre cei mai renumiţi ornitologi din lume, Alan Feduccia de la Universitatea din Carolina de Nord (University of North Carolina) se opune teoriei prin care păsările s-ar trage din dinozauri, în ciuda faptului că el însuşi este un evoluţionist. În ceea ce priveşte teza evoluţiei păsărilor din reptile, Feduccia spune următoarele:

  „Ei bine, am studiat craniul păsărilor de mai bine de 25 de ani, şi nu am observat nicio asemănătoare. Pur şi simplu nu am văzut aşa ceva… Originea păsărilor din theropode va fi, în opinia mea, cel mai mare impediment pentru paleontologiei secolului al XX-lea.“

  Larry Martin, specialist în păsări timpurii la Universitatea din Kansas, se opune de asemenea teoriei că păsările se trag din dinozauri. Referindu-se la contradicţia evoluţionistă legată de acest subiect, el a afirmat:

  „Drept să vă spun, dacă ar trebui să susţin originea păsărilor din dinozauri pe baza trăsăturilor menţionate, m-aş simţi jenat de fiecare dată când ar trebui să mă ridic şi să vorbesc despre asta.“

http://ro.truth-seeker.info/respingerea-darvinismului/speculatii-despre-arcaoeopteryx/

Speculatii despre Arcaoeopteryx

Speculatii despre Arcaoeopteryx

Există două puncte importante pe care se sprijină biologii evoluţionişti, atunci când susţin că Archaeopteryx era o formă tranziţională, şi acestea sunt ghearele şi dinţii.

Este adevărat că Archaeopteryx avea gheare la nivelul aripilor şi dinţi la nivelul gurii, dar aceste caracteristici nu implică faptul că această creatură ar fi avut vreo relaţie cu reptilele. Pe lângă aceasta, două specii de păsări care trăiesc în zilele noastre, Taouraco şi Hoatzin prezintă gheare ce le ajută să se prindă de ramurile copacilor. Aceste creaturi sunt păsări adevărate, care nu prezintă niciun caracter reptilian. Tocmai de aceea este complet lipsit de fundament să presupunem că Arcaoeopteryx este o formă tranziţională, doar pentru că are gheare pe aripi.

  Nici chiar dinţii din ciocul lui Archaeopteryx nu sugerează faptul că este o formă tranziţională. Evoluţioniştii au făcut o şmecherie premeditată spunând că aceşti dinţi sunt o caracteristică reptiliană, deoarece dinţii nu sunt deloc o trăsătură specifică reptilelor. În zilele noastre, unele reptile au dinţi, iar altele nu au deloc. Mai mult decât atât, Archaeopteryx nu este singura specie de păsări care are dinţi. Este adevărat că în zilele noastre nu mai există păsări cu dinţi, dar dacă studiem arhivele fosilifere, putem să observăm că atât în vremea lui Arcaoeopteryx, cât şi după aceea, chiar până nu demult, a existat un gen distinct de păsări care puteau fi categorisite drept „păsări cu dinţi“.

  Cel mai important aspect este acela că structura dinţilor lui Archaeopteryx şi ai altor păsări cu dinţi este total diferită de cea a aşa-zişilor lor strămoşi, dinozaurii. Cunoscuţii ornitologi L.D.Martin, J.D.Steward şi K.N.Whetstone au observat că Arcaoeopteryx şi alte păsări similare au dinţi cu partea superioară plană şi rădăcini mari. În schimb, dinţii dinozaurilor theropozi, presupuşii strămoşi ai acestor păsări, sunt ascuţiţi, asemeni celor de fierăstrău şi au rădăcini înguste.

  Aceşti cercetători au comparat de asemenea oasele încheieturilor lui Archaeopteryx cu cele ale presupuşilor strămoşi, dinozaurii, şi nu au observat nicio asemănare între ele.

  Studiile anatomiştilor S. Tarsitano, M.K. Hecht şi A.D. Walker au arătat că unele dintre asemănările pe care John Ostrom şi alţii le-au observat între Archaeopteryx şi dinozauri erau, în realitate interpretări greşite.

http://ro.truth-seeker.info/respingerea-darvinismului/arhivele-fosilifere-resping-evolutionismul-2/

Arhivele fosilifere resping evoluţionismul - 2

Arhivele fosilifere resping evoluţionismul -2

  Crezând în profeţia făcută de Darwin, paleontologii evoluţionişti au săpat după fosile şi au căutat verigile lipsă în întreaga lume, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. În ciuda tuturor eforturilor lor, încă nu a fost descoperită nicio formă tranziţională. Toate fosilele scoase la suprafaţă în excavări au arătat că, în ciuda credinţelor evoluţioniştilor, viaţa pe pământ a apărut dintr-o dată şi pe deplin formată. În încercarea lor de a-şi demonstra teoria, în schimb, evoluţioniştii au cauzat într-un mod involuntar prăbuşirea ei.

  Un paleontolog britanic renumit, Derek V. Ager, a admis acest lucru, chiar dacă el însuşi este un evoluţionist:

  „Dacă examinăm în detaliu arhivele fosilifere, ceea ce reiese este faptul că, indiferent de nivelul ordinelor sau al speciilor, ceea ce se regăseşte mereu şi mereu nu este nicidecum o evoluţie gradată, ci o explozie bruscă a unui nou grup în detrimentul altuia.“

Un alt paleontolog evoluţionist, Mark Czarnecki a făcut următoarele comentarii:

  „O problemă majoră în demonstrarea teoriei au fost înregistrările fosile: urmele speciilor dispărute de pe Pământ ce au fost păstrate în formaţiuni geologice. Aceste înregistrări nu au arătat niciodată urmele ipoteticelor variante intermediare postulate de Darwin – în locul acestora, speciile apar şi dispar pe neaşteptate, iar această anomalie a alimentat argumentul creaţionist că fiecare specie a fost creată de Dumnezeu.“

  „O problemă majoră în demonstrarea teoriei au fost înregistrările fosile: urmele speciilor dispărute de pe Pământ ce au fost păstrate în formaţiuni geologice. Aceste înregistrări nu au arătat niciodată urmele ipoteticelor variante intermediare postulate de Darwin – în locul acestora, speciile apar şi dispar pe neaşteptate, iar această anomalie a alimentat argumentul creaţionist că fiecare specie a fost creată de Dumnezeu.“

http://ro.truth-seeker.info/respingerea-darvinismului/mutatiile-partea-1/

Mutatiile - partea 1

Mutatiile – partea 1

  Mutaţiile sunt definite drept întreruperi sau înlocuiri ce au loc în lanţul molecular al ADN-ului . ADN-ul se află în nucleul celulei organismelor vii şi conţine întreaga lor informaţie genetică. Aceste întreruperi sau înlocuiri sunt rezultatul unor efecte externe cum ar fi radiaţiile sau acţiunea chimică. Toate mutaţiile sunt „accidente“ şi acestea fie distrug nucleotide din compunerea lanţului de ADN, fie le schimbă locaţia. De foarte multe ori, mutaţiile creează asemenea stricăciuni şi schimbări, încât celula nu le poate repara.

Mutaţia, în spatele căreia evoluţioniştii se ascund în mod frecvent, nu este o baghetă magică ce transformă organismele vii într-o formă mult mai avansată şi perfectă. Efectul direct al mutaţiei este nociv. Schimbările realizate de mutaţii pot fi doar de genul celor trăite de oamenii de la Hiroshima, Nagasaki şi Cernobîl, care sunt: moarte, infirmitate şi boală…

Motivul pentru aceasta este foarte simplu: ADN-ul are o structură foarte complexă, iar schimbările aleatorii pot doar să dăuneze organismului. Aşa cum spunea şi B.G. Ranganatham:

„În primul rând, mutaţiile naturale sunt foarte rare în natură. În al doilea rând, majoritatea mutaţiilor sunt nocive, întrucât ele sunt schimbări mai degrabă aleatorii decât ordonate ale genelor; fiecare schimbare aleatorie apărută într-un sistem extrem de bine ordonat va fi în detrimentul sistemului şi nu spre mai binele lui. Spre exemplu, dacă un cutremur va zdruncina o structură foarte bine ordonată, cum ar fi o clădire, ceea ce va apărea va fi o schimbare aleatorie în structura clădirii care, cel mai probabil, nu va fi o îmbunătăţire a acesteia.“

Deloc surprinzător, până acum nu s-a observat nicio mutaţie folositoare. Toate mutaţiile s-au dovedit a fi dăunătoare. Omul de ştiinţă evoluţionist Warren Weaver a făcut următorul comentariu pe marginea raportului realizat de Comitetul pentru studiul Efectelor Genetice ale Radiaţiei Atomice, ce a fost constituit pentru a investiga mutaţiile care ar fi putut fi cauzate de armele nucleare folosite în cel de-al Doilea Război Mondial: