Există oare un mecanism de tip "încercare şi eroare" în natură?
http://ro.truth-seeker.info/respingerea-darvinismului/exista-oare-un-mecanism-de-tip-incercare-si-eroare-natura/
Există oare un mecanism de tip "încercare şi eroare" în natură?
Există oare un mecanism de tip “încercare şi eroare” în natură?
Am arătat deja că aceste calcule probabilistice realizate anterior au atins niveluri astronomice, şi că aceste ciudăţenii astronomice nu au nicio şansă să se petreacă cu adevărat. Cu toate acestea, aici există un fapt mult mai important şi mai neplăcut pentru evoluţionişti. Şi anume că, în condiţii naturale, nu poate nici măcar să înceapă un proces de tipul „încercare şi eroare“, abstracţie făcând de probabilităţile astronomice, datorită simplului fapt că în natură nu există niciun mecanismul de tipul „încercare şi eroare“ din care să apară o proteină.
Calculele oferite anterior pentru a arăta probabilitatea formării unei molecule de proteină compusă din 500 de aminoacizi sunt valabile doar în condiţiile unui mediu favorabil încercărilor succesive, un mediu care nu există în viaţa reală. Prin urmare, probabilitatea obţinerii unei proteine folositoare este de „1la 10950“ doar dacă presupunem că există un mecanism imaginar în care anumite mâini invizibile leagă cei 500 de aminoacizi aleator şi apoi, văzând că aceasta nu este combinaţia potrivită, desfac legăturile una câte una şi le rearanjează din nou, într-o altă ordine, şi aşa mai departe. La fiecare încercare, aminoacizii trebuie să fie separaţi unul câte unul şi rearanjaţi într-o nouă ordine. Sinteza ar trebui să se termine după ce cel de-al 500-lea aminoacid a fost adăugat, şi ne-am asigurat că niciun alt aminoacid nu a fost adăugat în plus. Atunci, încercarea ar trebui oprită pentru a vedea dacă s-a format sau nu o proteină funcţională şi, în cazul unui eşec, totul ar trebui dezmembrat, reasamblat şi apoi testat pentru o nouă secvenţă de aminoacizi. În plus, la fiecare încercare, va trebui să nu se permită niciunei substanţe străine să interfereze. Este de asemenea necesar ca lanţul format în timpul acestei încercări să nu se separe sau să nu se distrugă înainte de a atinge cea de-a 499-a legătură. Aceste condiţii înseamnă că probabilităţile pe care le-am menţionat anterior pot să opereze doar într-un mediu controlat, unde există un mecanism conştient ce direcţionează totul: începutul, sfârşitul, cât şi fazele intermediare ale procesului, şi unde „doar selecţiile corecte de aminoacizi“ sunt lăsate necontrolate. Este clar că un asemenea mediu nu poate să existe în condiţii naturale. Prin urmare, formarea unei proteine în mediul natural este imposibilă, atât din punct de vedere logic, cât şi practic. De fapt, chiar şi a vorbi despre un asemenea fenomen este destul de neştiinţific.
Deoarece unii oameni sunt incapabili să aibă o viziune mai vastă asupra acestor aspecte, apropiindu-se de ele doar dintr-un punct de vedere superficial şi considerând că formarea unei proteine este o simplă reacţie chimică, aceştia fac apoi deducţii nerealiste de genul „aminoacizii se combină în urma unei reacţii şi apoi formează proteinele“. Totuşi, reacţiile chimice accidentale ce au loc în cadrul structurilor lipsite de viaţă, pot să conducă doar la schimbări simple şi primitive. Numărul acestora este predeterminat şi limitat. Întrucât, pentru un material ceva mai complex, sunt deja necesare fabrici imense, combinate chimice şi laboratoare. Medicamentele şi multe dintre materialele chimice pe care le folosim în viaţa de zi cu zi sunt fabricate în acest mod. Proteinele însă au structuri mult mai complexe decât aceste produse chimice fabricate de industrie. Prin urmare, este imposibil ca proteinele, în condiţiile în care fiecare dintre ele este o minune a creaţiei, în cadrul căreia fiecare parte se aşază într-un anumit loc, într-o anumită ordine, să apară drept rezultat al unor reacţii chimice pur întâmplătoare.
Haideţi să punem deoparte, pentru un minut, toate imposibilităţile pe care le-am descris până acum şi să presupunem că o moleculă folositoare chiar a evoluat în mod spontan printr-un „accident“. Chiar dacă ar fi aşa, din nou teoria evoluţiei nu găseşte răspunsuri, întrucât, pentru ca această proteină să supravieţuiască, ea ar trebui să fie izolată de habitatul ei natural şi să fie protejată în condiţii foarte speciale. Altfel, ea fie s-ar dezintegra ca urmare a expunerii la condiţiile naturale de pe pământ, fie s-ar uni cu alţi acizi, aminoacizi sau compuşi chimici, pierzându-şi astfel proprietăţile particulare, şi devenind o substanţă cu totul diferită şi nefolositoare.
