#clopot

24. (poezie, cybersonet) ~ teoria relativă a nimicului vertical ~ cybersonete despre imposibil Moto: Dacă nimicul ar avea colțuri, le-aș măsura; dacă absența ar respira, i-aș nota ritmul; dacă absurdul ar vorbi, i-aș cere explicații.

*clopotul din ceaţă (cybersonet DCXIV)*

un clopot nevăzut în ceață tresare iar sunetul se frânge lin în cristal și aerul subțire începe să vibreze-n zare topind tăceri adânci în fluxul ireal

fiecare bătaie destramă un hotar și clipa se dizolvă-n cercuri de lumină iar umbrele se-ntind ca un ecou fugar pe străzi ce-adorm sub ceața lor divină

culorile se scurg din sunet tremurat în valuri moi de dor și vis plutitor iar timpul stă suspendat neîndurat în miezul unui clopot fără zăvor

și-n ceața unde totul pare a cădea visul și timpul tac și se țes în ea

Există mai multe legende privind apariția toacei, în aproape toate, Noe a fost cel care a primit porunca să facă o toacă din lemn de trei coți lungime, un cot și jumatate lățime și un ciocan din același lemn. În această toacă, Noe trebuia să bată de trei ori pe zi, dimineața devreme, la prânz și seara, după apusul soarelui. Vestea lumii ceva sau chema animalele în arcă, depinde care legendă alegi să o crezi. După ce creştinismul a devenit o religie recunoscută în Imperiul Roman, în secolul al IV-lea, începutul slujbelor bisericeşti a început să fie anunţat cu ajutorul trâmbiţelor sau al unor clopoţei. În mănăstiri, un monah sau monahie anume desemnat bătea în uşa fiecărui călugăr sau călugăriţă cu un ciocănel de lemn pentru a-i trezi şi/sau pentru a-i chema la rugăciune. Toaca a apărut undeva prin secolul al VI-lea sau mai devreme, clopotele fiind introduse mai târziu, înlocuind bătaia în uşă. [sursa]

Toaca este un obiect liturgic confecționat din lemn, dar putem întâlni și toacă din metal care va fi întotdeauna fixă (tochiță). Toaca din lemn poate să fie mare (fixă) sau mică (mobilă). Toaca mobilă e adesea o scândură lungă de 2-3 m, lată de 20 cm, și este purtată de către călugări sau călugărițe care o țin de mijloc cu mâna stânga, iar cu cea dreapta bat în ea cu un ciocănaș. Toaca mobilă se bate cu o singură mână, toaca fixă se bate cu ambele mâini (fiind susținută).

Construcţia toacelor este un proces dificil, pentru care este nevoie de mâna unor meşteri pricepuţi. Lemnul pentru toacă trebuie să fie al unui copac puternic, fag sau paltin, fără prea multe noduri. Iar făurirea ei se face în taină și cu rugăciune, că așa-și lucrează artiștii lemnul, mulțumindu-i că participă alături de ei în procesul creației.

toaca din lemn

stravopoleos.ro toaca-in-saptamana-luminata-2010

calugarita cu toaca

doxologia.ro concurs_toaca_harlau_foto_tudorel_rusu_16_copy

revista satul toaca

Cu drag și dor de pace și autentic!