#chimice

Încă mai cred că viețile tuturor, indiferent de cât de banale sunt, au o singură întâmplare tragică după care se va petrece tot ceea ce contează.

Emoțiile mi se strânseră nod in stomac. De obicei, știam exact ce simt. Fericit, trist, furios, rușinat: toate se catalogau și se inregistrau ușor. Dar aici era vorba de ceva nou. Un fel de rețea de gânduri care se ramificau in toate directiile, gânduri care nu păreau sa aibă vreun sens. Un sentiment imens, mare cât galaxia, atât de mare și atât de incâlcit, incât sărmana mea minte nu-l putea cuprinde. Ca atunci când afli despre Calea Lactee, că e compusă din 400 de miliarde de stele, și te gândești: Sa-mi bag picioarele, cât de mare e, insă creierașul tău uman nu va reuși niciodată să priceapă cu adevărat cât de mare e, pentru că  noi am fost creeați la dimensiuni prea mici. Așa mă simțeam.

Povestea dintre noi s-ar fi terminat aproape sigur cu distrugerea unuia sau amândurora. Dar pentru unele lucruri merită să lupți, nu?

Era drogul meu preferat, iar in seara asta dealerul dădea moca. Aveam de gând să ramân acolo până la supradoză.

Te iubesc așa cum trebuie iubite anumite lucruri intunecate, in secret, undeva intre umbră si suflet.

Și am iubit-o in continuare, așa cum ea il iubea pe el.  In secret, undeva intre umbră si suflet.

Nu e nevoie ca dragostea să dureze o viață intreagă ca să poți spune că e adevărată.

Oamenii nu au suflete pereche. Oamenii iși creează suflete pereche.