Poporul nemuritorilor - Constantin Virgil Gheorghiu
Când vine vorba despre daci, există o paletă foarte mare de păreri, precum și cele doua extreme foarte cunoscute: pe de-o parte nihiliștii, care ignoră total importanța dacilor în istorie, precum și moștenirea lor; pe de altă parte așa-numiții protocroniști, care cred că dacii au invetat aproape tot ce a avut antichitatea mai scump.
Recent am citit „Poporul nemuritorilor” de Constantin Virgil Gheorghiu – un exilat român, trăind pe teritoriu francez. Cartea este captivană, datorită talentului de scriitor al autorului, care îmbină informațiile istorice cu propriile speculații, păstrând în tot acest timp, la vedere, firul roșu al povestirii. Informațiile istorice vin de la Herodot, Strabon, Iordanes, Arrian, Flavius Josephus, Iulian Apostatul, Justinus, Frontinus, Diodorus din Sicilia etc. etc. Cu alte cuvinte, autorul a citit cam tot ceea ce era de citit pe acest subiect înainte de a scrie această lucrare. Mai mult, datorită autorului, am aflat de prezența dacilor precum și a învățăturii lui Zalmoxis în opera lui Platon. Este clar faptul că Zalmoxis era o personalitate foarte cunoscută în perioada dinainte de Hristos, în special între greci. Virgil Gheorghiu spune că este posibil ca Zalmoxis să fi fost profesorul lui Pitagora, care la rândul său a fost profesor a lui Platon. Nu știu ce să spun despre această ipoteză... Eu cred că, în setea lor de cunoaștere, grecii vedeau în filozofia lui Zalmoxis (filosofia dacă) ceva inedit, exotic, care atrăgea. Cumva similar cu succesul pe care-l au azi curentele hinduse în Europa occidentală.
Nu-i mai consider pe protocroniști ca fiind niște exaltați, ci doar niște romantici. De altfel, trebuie să spun că există suficiente dovezi pentru a înclina balanța spre dreapta (centrul reprezentând o valoare neutră) când vine vorba despre importanța dacilor în istorie, și inclusiv în cultura românească actuală. Cea mai concludentă dovadă, dincolo de sursele primare, a fost adusă tot de V. Gheorghiu, care a comparat modul în care s-au comportat românii cu prizonierii străini în perioada celui de-al doilea război mondial, cu modul în care s-au comportat dacii cu prizonierii macedoneni. Aceeași bunătate, empatie și înțelegere a necazului celuilalt.
Dacii n-au dispărut ca popor după cucerirea romană. Cu secole înainte de cucerirea romană, dacii au fost deportați de romani, cu sutele de mii, la sud de Dunăre, întemeindu-se pe seama lor regiunea Moesiei. Deci, înainte de cucerirea definitivă din 106 d.Hr., dacii rezistaseră împotriva romanilor vreme de vreo două secole, încă dinainte de Burebista. Între timp, dacii au învățat latina, obiceiurile romane și câștigaseră o vedere de ansamblu asupra geopoliticii lumii de atunci. În 106 d.Hr., nu toți dacii au fost ocupați de romani. Romanii au ocupat în special Oltenia și Transilvania, restul spațiului rămânând în mâinile nesigure ale diferitelor popoare migratoare (precum roxolanii, care fără îndoială că aveau printre supuși o mulțime de daci) sau ale autohtonilor (precum carpii – dacii liberi din Moldova). Odată cu retragerea romană, dacii au rămas, deși laolaltă cu tot felul de popoare care au venit și i-au cucerit și condus de-a lungul veacurilor. Dacii au trăit retrași, în special în zonele muntoase, supunându-se puterii dominante, care era variabilă. Așa încât, când hunii au ajuns în Transilvania, nu au găsit teritoriul abandonat (de altfel, e de-a dreptul absurd să crezi așa ceva, ținând cont de resursele pe care le are de oferit), ci, cel mult, depopulat. Dacii însă erau principalii locuitori, organizați chiar în entități politice (locale), precum cele descrise în cronica lui Anonymus. Odată stabilizată situația geopolitică în Transilvania, datorită stăpânirii ungurești, se foarte poate ca și mai mulți urmași ai dacilor să fi trecut de la sud de Dunăre, la nord, în Transilvania. Exista unitatea de limbă între locuitorii de la sud și nord, relații economice (transhumanță) și unitatea religioasă informală.
Dacii se luptau de nevoie, nu făceau din aceasta o pasiune. Ei erau în primul rând agricultori, pescari, păstori, vinicultori. Noi românii ne-am format ca urmare a asimilării, de către daci, a diferitelor popoare ce au trecut, pe rând, pe aceste meleaguri: romani, celți, slavi, pecenegi, goți, cumani etc. etc. Cea mai mare influență a rămas, între daci, influența romană, ca reprezentantă a ordinii într-o lume nesigură.
Deci noi, românii, suntem, mai înainte de toate, DACI și continuatorii de drept și de fapt ai acestui popor. Apoi vin influențele romane (în primul rând, fiind cele mai înrădăcinate și vechi), slave, cumane etc. Însă mai înainte de toate – daci.
Recomand cartea! Foarte multe lucruri interesante de învățat din ea, pe care n-am vreme să le pomenesc aici.
