Fierbeam de gelozie, eram tulburată până în măduvă. Nu găsisem nicio cale să scot gelozia din mine. Mi-am zis, mai bine să nu mor eu, ci să tai legătura dintre ei. Aveam la mine cuttere, foarfeci mai mari și mai mici, cuțit de brânză și de pâine, satâr dureros și paloș medieval, am zis să încerc cu fiecare, să văd care îmi va aduce rezultatul dorit și... liniște. Așa că ori de câte ori ei erau împreună, eu eram umbră în spatele lor, când nu erau atenți, tăiam cu disperare aerul dintre ei, sperând astfel să le smintesc legătura emoțională. Din când în când, auzeam cum zgâria cuțitul meu, tocindu-se înzecit, în sticla de la fereastra sufletelor lor. Așteptam o ploaie de cioburi dar era în zadar așteptarea mea. Zile în șir am continuat așa. Până la urmă, secată de puteri, mi-am lăsat instrumetele de bucățit și ciopârțit să alunece pe oglinda unei băltoace, în care mi-am zărit și chipul uscat și desfigurat de gelozie. La contactul cu foarfecul mare de cupru, oglinda apei a crăpat și, din neatenție, m-am tăiat la al 6-lea deget, mai mic și mai roz, într-un ciob. Imediat am început să văd gelozia curgând prin tăietură. Până seara, eram eliberată. M-am încruntat la cuțite și foarfeci, i-am zâmbit ciobului și l-am sărutat, mulțumindu-i pentru libertatea pe care mi-a oferit-o. Ciobul a plecat în treaba lui, să mai facă și altora bine, ei doi și-au văzut mai departe de povestea lor de dragoste iar eu mi-am pierdut insomniile și ruminările, revenind la vise lejere și somn odihnitor. Când mi se mai adună nămol muced și dorințe tulburi prin mine, mai caut câte-un ciob să mă mai tai cu el, să las să iasă ce nu pot controla...
(16 feb., 4 mar.)
