I'm not fine

i am afraid that if i open myself i will not stop pouring. (why do i fear becoming a river. what mountain gave me such shame.)

People have the right to think and say whatever they want to. But you have the right not to take it to heart, and not to react.

Am văzut oameni cu inima în bucăți,salvând persoane care aveau doar o zgârietură.

it’s funny now, looking back on all those years i thought i was angry, when i was actually just very sad.

Hei străine , ştiu că poate nu ți-am mai vorbit de mult timp şi vreau să-mi cer scuze că sunt “inundat” de problemele care nu îmi permit să-ți vorbesc la fel de des ca şi înainte. Ştii… uneori mă gândesc că te plictisesc , dar dacă te plictiseam nu mai erai acum aici. Fără prea multe prelungiri vreau să abordez un subiect aproape de neînțeles pentru tine superficialule şi tristule care eşti , şi anume FERICIREA Probabil acum te amuzi şi te întrebi că tocmai eu mi-am găsit să vorbesc despre fericire . Uite că da , trăim într-o țară democractică , nu trebuie să fiu fericit că să scriu despre fericire ( deja explicațiile mele devin plictisitoare şi patetice , mă amuză şi pe mine ) Trecând la subiect , vreau să spun că eu cred că fericirea nu e întotdeauna o stare, câteodată e un om pe care îl vrei lângă tine în permanenţă, iar atunci când nu îl ai alături simţi golul adânc al tristeţii. Câteodată singura fericire pe care ţi-o doreşti e omul care te strânge în braţe şi te face să îţi iei gândul de la orice te-ar putea trimite în abisul grijilor. Câteodată fericirea nu e acea stare pe care o ai în suflet şi te face să fii un alt om, mai bun, ci o imagine a celui drag, căldura unei îmbrăţişări, puterea unui singur oftat care îţi alungă de pe inimă tot dorul şi îţi aduce înapoi tot ce e al tău. Uneori fericirea e toate astea şi abia mai apoi ele se transformă într-o stare de care nu mai vrei să scapi. Da, fericirea e un om cu al cărui parfum nu poţi să te obişnuieşti, de a cărui prezenţă nu poţi să te plictiseşti şi căruia nu vrei să îi dai drumul din acea îmbrăţişare sufocantă care parcă vrea să vă ucidă pe amândoi şi care totuşi vă face să vă simţiţi mai vii ca niciodată. Pentru un îndrăgostit, fericirea nu poate fi decât un om. Iar atunci când nu îl ai alături simţi golul adânc al tristeţii. Ţi-e dor… Aşa poate va vedea şi el de ce e ea mereu abătută. E tristă sau îi lipseşte el?… E tristă pentru că îi lipseşte… De foarte multe ori ne ascundem în spatele indiferenţei şi ne dorim să părem de neatins. Vrem să minţim o lume întreagă şi poate chiar şi pe noi înşine că nimic nu ne poate face rău, dar sufletului nu putem să îi spunem să tacă. Sufletul ştie tot ceea ce vrem să ascundem. Ştie cine e fericire şi cine e tristeţe… Ştie cine a răpit un zâmbet şi cine îl readuce pe buze. Dar alteori nu mai putem ascunde nimic, nici măcar de ceilalţi. Dorul e prea mare, sufletul strigă mult prea tare şi dorinţa creşte tot mai mult cu fiecare oftat sugrumat în tăcere. Câteodată fericirea e om. Doar un om care poate face tot ce nu putem noi. E cel mai cald, mai frumos şi mai potrivit om. Uneori, fericire e singurul om care poate mângâia un suflet. Înţelegi? Chiar înţelegi?

E ok să fii confuză, e ok să nu ştii ce simţi. Ia-ţi cât timp de gândire ai nevoie şi nu lăsa pe nimeni să te preseze.

Când n-o să-i mai pese, să te ferești de ea.